„Să ne rugăm pentru ca Primatul lui Petru, încredințat unor simple persoane umane, să fie exercitat întotdeauna în modul voit de Domnul și să fie astfel din ce în ce mai mult recunoscut în adevărata sa semnificație de către frații care nu sunt încă în deplină comuniune cu noi” (Papa Benedict al XVI-lea, Audiență Generală în 7 iunie 2006)
După ce în numărul trecut ne-am reamintit de conținutul programatic al numelui nou dat lui Simon și de rolul său în grupul celor doisprezece, facem acum un pas înainte cu clarificările biblice.
Ministerul Succesorului lui Petru este conservat în Biserica Catolică și orice studiu sau aprofundare pe această temă pleacă de la Sfânta Scriptură. Rolul pe care l-a avut Petru între Apostoli și în comunitatea post-pascală poate fi inclus în conceptul de primat de jurisdicție, și nu doar de onoare. El a primit datoria de a întări pe frații săi în credință și a făcut-o cu toate forțele sale, dar mai ales cu puterea lui Dumnezeu, care lucra vădit în el.
Declarația solemnă care definește rolul lui Petru în Biserică o găsim în Evanghelia după Matei unde Isus spune: „Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: dacă vei lega [ceva] pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega [ceva] pe pământ, va fi dezlegat în ceruri” (16,18-19). În această afirmaţie sunt foarte evidente cele trei elemente pe care Isus le include în misiunea lui Petru, recurgând la aceste imagini plastice specifice limbajului oriental: Petru va fi fundamentul ferm pe care se va clădi edificiul Bisericii; el va avea cheile împărăţiei cerurilor pentru a deschide sau a închide; el va putea să lege sau să dezlege, în sensul că va putea stabili sau interzice ceea ce va considera necesar pentru viaţa Bisericii, care este şi rămâne a lui Cristos. Biserica este mereu a lui Cristos şi nu a lui Petru, dar acesta a primit de la Cristos primatul de jurisdicție în Biserică.
Și după înviere, Isus le dă femeilor misiunea să ducă vestea lui Petru, în mod special. La intrarea în mormânt, Ioan îi cedează lui întâietatea, atunci când amândoi ajung în fața mormântului gol, dar Petru va fi martorul unei apariții a Celui Înviat, primul dintre apostoli. Se observă astfel continuitatea între întâietatea avută în grupul apostolic şi întâietatea pe care o are în comunitatea născută odată cu evenimentele pascale, cum atestă Faptele Apostolilor. Comportamentul său este decisiv, încât este atent observat, dar şi criticat. Însă la Conciliul din Ierusalim, Petru desfășoară clar o funcție de conducere (cf. Fap 15 şi Gal 2,1-10). (Va urma)
Actualitatea creştină, nr. 2/2019, Anul XXX, p. 11.
