Primatul Succesorului lui Petru
„Roma locuta, causa finita (est)” (Roma s-a exprimat, cauza s-a încheiat).Așa este parafrazat Sfântul Augustin (Sermo 131) care anunța creștinii din Biserica sa, în septembrie 417, că a primit răspuns de la Roma, Scaunul Apostolic, și astfel cauzele indicate în conciliile locale erau încheiate. Era clar că Episcopul Romei trebuia să ratifice deciziile conciliilor locale în materie de credință.
După ce am văzut primatul Sfântului Petru din numele nou, din declarația solemnă a lui Isus și din misiunea primită, vedem aceeași slujire la Succesorul acestuia, conform Sfinților Părinți.
Dacă Biserica Catolică indică Ministerul Succesorului lui Petru ca principiu de unitate a comunității creștine este și pentru că aceasta este învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii încă din perioada apostolică. Pentru toți era clar că Primatul nu a fost doar un privilegiu personal care să înceteze odată cu moartea Apostolului Petru. Primatul jurisdicțional, slujirea Sfântului Petru trebuie să dăinuie atâta timp cât va dăinui Biserica însăși și este recunoscută trecerea lui la Episcopul Romei. Iată câteva exemple prezentate foarte succint.
Biserica fondată de Sfântul Paul la Corint cere ajutor pacificator de la cel de-al treilea succesor al Sfântului Petru, Sfântul Clement Romanul (+97). Creștinii din Corint nu se adresaseră Apostolului Ioan care încă mai trăia la Efes, ci Episcopului Romei, urmașul lui Petru în puterea jurisdicțională. Sfântul Ignațiu de Antiohia (+108), adresându-se Bisericii din Roma, spune că ea este „așezată în fruntea dragostei”. Iar Sfântul Irineu (+202) spune că „toate Bisericile trebuie să se unească cu cea Romană pentru covârșitoarea ei întâietate”. Sfântul Ciprian (+258) a spus că Biserica Romană este „rădăcina și mama Bisericii Catolice”. Sfântul Augustin (+430) trimite Papei Inocențiu o dare de seamă cu privire la conciliile locale împotriva pelagienilor, iar răspunsul Papei a însemnat „rezolvarea problemelor”.
Și primele concilii ecumenice, prezidate de episcopii Romei sau de reprezentanții acestora, învață continuitatea primatului Sfântului Petru în succesorii săi episcopi ai Romei. Conciliul din Niceea (325) scrie Papei Silvestru: „Sfânta Biserică din Roma n-a obținut primatul prin decrete sinodale, ci prin glasul Domnului din Evanghelie: tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea…” Conciliul din Efes (431) spunea: „Petru, mai marele și capul apostolilor, trăiește și judecă până în timpul de față și totdeauna, în succesorii săi.” La Conciliul din Calcedon (451), episcopii adunați în conciliu, ascultându-l pe Papa Leon cel Mare, au spus: „Aceasta este credința părinților noștri, aici Petru a vorbit prin Leon.” (Va urma)
Actualitatea creştină, nr. 4/2019, Anul XXX, p. 10.
