„Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu.”(Mt 5,9)
Bum!!! Bum!!! Poc!!! Poc!!! Anul 2022 pe care l-am început în dieceza de Marsabit, Kenya, unde se află misiunile Arhidiecezei de București, nu ne aduc artificiile unui an nou fericit. Dimpotrivă, acest an continuă tensiunile, luptele, crimele, atacurile asupra oamenilor nevinovați, cauzate de promovarea fanatică a mentalității de apartenență la un grup, la un trib. Din păcate, pentru aceste persoane, mai presus de viața, demnitatea și importanța persoanei umane sunt puse în prim-plan interesele unor anumite persoane. Ca să înțelegem mai bine viața pe care o trăiesc nu numai creștinii, dar toți oamenii din aceste locuri, ofer câteva situații petrecute în aceste locuri de primă evanghelizare. La începutul lunii septembrie, în reședința de județ, Marsabit, în două zile au fost ucise cinci persoane. În prima zi au fost omorâte trei persoane dintr-un trib de către indivizi din tribul rival. Următoarea zi, cei care au suferit pierderea celor dragi au mers să se răzbune pe rivalii lor, ucigând persoane nevinovate.
Pe data de 4 noiembrie 2021, zi în care, în același oraș, toți preoții din dieceza de Marsabit au fost prezenți la deschiderea „Sinodului Bisericii: comuniune, participare și misiune”, în jurul orei 15.30, doi bărbați înarmați au deschis focul asupra unui camion care transporta persoane, ucigând șase și rănind alte unsprezece.
Pe zi ce trece, tensiunea, ura, dorința de răzbunare dintre triburi cresc din cauza suferințelor provocate de această spirală a omorurilor. Aceasta se aseamănă cu vârtejul de praf din deșert pe care-l ridică vântul în timpul sezonului secetos și care parcurge kilometri. Bârfa este vântul care alimentează cu praful ei acest vârtej care provoacă atâta durere umană. Din cauza aceasta pacea este văzută de mulți oameni ca fiind doar un pumn de praf.
Poate ne întrebăm ce le aduce bun acest nou început preoților misionari? Răspunsul este simplu: le aduce preoților misiunea a fi făcători de pace și binecuvântarea Domnului, pentru a parcurge împreună cu întreaga Biserică același drum spre Ierusalimul ceresc. De aceea este important să ne reamintim ce ne învață Biserica în constituția pastorală privind Biserica în lumea contemporană, Gaudium et spes: pacea nu este pura absență a războiului, nici nu se reduce la stabilirea unui echilibru între forțe adverse, nici nu se naște dintr-o dominare despotică, ci este numită, în mod corect și propriu, „lucrare a dreptății” (Is 32,17) (GS 78).
Pentru noi, creștinii, pacea este un subiect de discuție sau o bârfă? Ea este pentru lumea întreagă sau doar pentru anumite popoare? Până la urmă, „pacea, doar un pumn de praf?”.
Actualitatea creştină, nr. 91/2022, Anul XXXIII, p. 26.
