Într-o zi, regele David, renunțând pentru câtva timp la îndatoririle sale și lăsându-se cuprins de pasiuni, ajunge să comită un păcat „nu foarte grav”, la prima vedere: abuzează de soția unui supus de-al său. Doar că din ceea ce pare la început „a nu fi foarte grav” decurge ulterior o întreagă cascadă de consecințe care vor trece prin tentative de corupere a soțului acelei femei pentru a-l compromite, complicități vinovate ale autorităților angajate să mușamalizeze vinovăția „șefului” și uciderea acelui om nevinovat, loial și cât se poate de corect în respectarea regulilor religioase și sociale. Doar intervenția inteligentă și fermă a profetului Natan va duce la denunțarea acestor crime odioase și nu va îngădui să devină „simple fapte diverse” (vezi 2Sam 11-12). Și mai important e faptul că intervenția profetului Natan l-a condus pe regele David la conștientizarea gravității faptelor sale și la un drum de convertire exprimat într-un psalm admirabil, Psalmul 51.
Citind și meditând cu atenție acest psalm înțelegem parcursul lung și greu de convertire, precum și profunzimea ei. Ar trebui să avem în minte sentința aspră pe care David o dă referitor la „bogatul cu multe turme și cirezi care, pentru a-și ospăta un prieten, nu se îndură să ia vreun animal dintr-ale sale, ci ia și pregătește oița unui sărac – moment în care regele spune: «pentru fapta sa, bogatul acela trebuie să moară!»” ca să înțelegem „lovitura de trăsnet” ce va cădea asupra lui când profetul Natan îi va spune: „Bogatul acela tu ești!” (2Sam 11,7).
Așadar, după ce regele David înțelege că faptele sale merită cu adevărat pedeapsa cu moartea, începe să se tânguiască zicând: Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate și, după mulțimea îndurărilor tale, șterge fărădelegea mea! Căci îmi cunosc fărădelegea și păcatul meu e pururi înaintea mea. Nu mă alunga de la fața ta și Duhul tău cel sfânt nu-l lua de la mine! Zidește în mine inimă curată, Dumnezeule, și duh statornic înnoiește înlăuntrul meu…
Dacă acest psalm este adesea recitat de-a lungul Postului Mare în care ne aflăm e pentru ca, meditându-l, să conștientizăm vinovăția faptelor noastre rele și să ne înscriem și noi într-un adevărat parcurs de convertire.
Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate/ și, după mulțimea îndurărilor tale, șterge fărădelegea mea!/ Căci îmi cunosc fărădelegea/ și păcatul meu e pururi înaintea mea./ Nu mă alunga de la fața ta/ și Duhul tău cel sfânt nu-l lua de la mine!/ Zidește în mine inimă curată, Dumnezeule. (Ps 51,3.5.13.12)
Pr. Tarciziu Șerban
Actualitatea creştină, nr. 3/2023, Anul XXXIV, p. 24.
