Eminențele Voastre, Reverendissimi e Ilustrissimi Cardinali,
Excelența Voastră Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova,
Excelențele Voastre, dragi confrați întru episcopat, din țară și din străinătate,
Înalt Preasfințiile Voastre și Sfințile Voastre din partea Bisericii Ortodoxe, a Bisericii Armene din România și a Bisericii Evanghelice,
Domnule Preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.
Excelența Voastră Episcop-Vicar al Bisericii Evanghelice,
Dragi confrați preoți și persoane consacrate, călugări și călugărițe, și seminariști,
Stimate autorități politice și civile,
Dragi și iubiți credincioși prezenți în catedrală, din incinta catedralei, cei care ne urmăriți prin intermediul Televiziunii Române și prin internet,
Dragi ascultători care ne ascultați prin Radio Maria,
După cum aţi putut observa, ceremonialul preluării canonice a Arhidiecezei de Bucureşti a constat, pe lângă citirea scrisorii Sfântului Părinte Papa Francisc, prin care mă numeşte Arhiepiscop de Bucureşti, doar în predarea cârjei pastorale din partea Înalt Preasfințitului Ioan şi preluarea ei din partea mea, prin care am devenit păstor al credincioşilor care se află în Arhidieceza de Bucureşti.
Cârja episcopală – numită pastorală – este unul din simbolurile vizibile ale misiunii de păstor a episcopului. Când episcopul parcurge drumul până la altar trecând prin biserică, purtând cârja pastorală, este Cristos însuşi care îşi face intrarea în mijlocul poporului ca Bun Păstor. În episcop este prezent însuşi Cristos – Păstorul care vine să ne adune într-o singură turmă când intră în lăcaşul sfânt: să conducă pe credincioşi la cuvântul său când este proclamat, pentru a le da viaţa sa în pâinea şi vinul care vor deveni Trupul și Sângele său, să-i protejeze şi să-i vindece cu puterea harului ce izvorăște din Euharistie. Într-adevăr, episcopul poartă cârja episcopală nu numai când intră în Biserică, dar şi în timpul proclamării Evangheliei, când celebrează sacramentele, când dă binecuvântarea, precum şi în procesiunea de plecare din biserică. Cârja pastorală este un semn episcopal, legată de misiunea amplă a episcopului, care este aceea de a conduce, a învăţa şi a sfinţi.
Sfântul Ambroziu, episcop de Milano, descria astfel cârja episcopală: „ea trebuie să fie la un capăt ascuţită pentru a pinteni, pentru a îmboldi pe cei leneşi, la mijloc dreaptă pentru a conduce pe cei slabi, în partea superioară curbată pentru a aduna pe cei rătăciţi.” Prin voinţa lui Cristos, episcopul este figură centrală în structura Bisericii. „Ubi Episcopus, ibi Ecclesia”, spuneau Sfinții Părinți ai Bisericii: „unde este episcopul, acolo este și Biserica.” În mâinile sale se unesc toate funcţiile esenţiale pentru viaţa Trupului mistic al lui Cristos, care este Biserica. El este învăţătorul credinţei; el este cel care conduce Biserica „in persona Christi”, el oferă Tatălui Jertfa Noului Legământ. El este îndrumătorul şi călăuzitorul poporului creştin.
„Păstori ai turmei, în îndeplinirea slujirii lor de episcopi, ei ştiu că pot conta pe un har divin special… În timpul rugăciunii solemne de hirotonire, Episcopul consacrator principal, după ce a invocat revărsarea Duhului Sfânt care susţine şi conduce, repetă cuvintele deja prezente în Tradiţia Apostolică: „Părinte Sfânt, care cunoşti tainele inimilor, dăruieşte acestui slujitor al tău, ales de tine pentru episcopat, să pască turma ta sfântă şi să îndeplinească în mod cât mai perfect misiunea de Mare preot”. Astfel continuă să fie îndeplinită voinţa Domnului Isus, Păstorul veşnic, care i-a trimis pe apostoli aşa cum El a fost trimis de Tatăl (cf. Io 20,21) şi a voit ca succesorii lor, adică Episcopii, să fie în Biserică păstori până la sfârşitul veacurilor” (Ioan Paul II, Pastores Gregis, „Despre episcop, slujitor al Evangheliei lui Isus Cristos pentru speranţa lumii”, 2003).
Când se începe un drum nou, este înţelept şi prudent să păşeşti pe urmele lăsate de cei care te-au precedat. Şi au fost atâţia păstori – episcopi sau administratori apostolici – care au păstorit cu mare pasiune pe credincioșii de pe meleagurile Ţării Româneşti, în forma organizată de arhidieceză din anul 1883.
Orice episcop adună în propria dieceză moştenirea care îi este transmisă de predecesorii săi. Acest lucru se adevereşte într-un mod cu totul special faţă de episcopul predecesor imediat: când el încredinţează noului episcop cârja pastorală, semn al grijii intense desfăşurate timp de mulţi ani în conducerea poporului lui Dumnezeu, el încredinţează în acelaşi timp iubirea pentru acea Biserică particulară care este dieceza, bucuriile, neliniştile, speranţele pe care le-a trăit în acea realitate cu oamenii adunaţi de Cristos în jurul Evangheliei şi al Euharistiei, prin puterea Sfântului Duh.
Astăzi, când Înalt Preasfinţitul Ioan mi-a înmânat cârja pastorală, am simţit că el îmi încredinţează una dintre atenţiile sale cele mai intense, una din afecțiunile sale cele mai puternice, una din grijile sale cele mai trăite, iubite şi uneori chiar suferite pentru poporul lui Dumnezeu aflat în Arhidieceza de Bucureşti. Le-am primit cu toată inima… Poate vă aşteptaţi acum să expun un plan pastoral pentru viitoarea mea slujire de păstor al Arhidiecezei de București. Nu este acum momentul de programe şi planuri pastorale. Doresc să mă introduc treptat în viaţa Arhidiecezei, să-mi cunosc „turma”, punându-mă în ascultarea frumoasei tradiţii a Bisericii locale, care de astăzi pot spune că este turma pe care mi-o încredinţează Domnul spre a o păstori. Viaţa creştină este apoi un drum continuu în urmarea lui Isus Cristos, Păstorul cel Bun, exemplul perfect pentru orice păstor-episcop, care are grijă de turmă, ştie mai întâi să asculte turma, pentru a da apoi tuturor Cuvântul lui Dumnezeu.
Episcopul – păstor! Astăzi am devenit păstorul acestei Arhidieceze!
Sunt aici pentru că Isus Cristos, Bunul Păstor, mă cheamă să continui opera de evanghelizare, să vă aduc vestea cea bună a Evangheliei, şi să continui lucrarea de sfinţire, aşa cum apostolii au plecat într-o asemenea misiune după revărsarea Duhului Sfânt din ziua de Rusalii. Din această imagine vreau să mă inspir în exercitarea misiunii mele. Sunt aici pentru că am primit mandatul Sfântului Părinte Francisc, plin de grijă pentru toate Bisericile, căruia îi mulţumesc din inimă pentru încrederea pe care mi-a arătat-o numindu-mă episcopul dumneavoastră.
Sunt aici pentru că şi atunci când se schimbă episcopul, Biserica rămâne, misiunea ei continuă şi Evanghelia este proclamată fără condiţionări şi fără limite. Sunt aici – ca orice păstor care crede, iubeşte şi slujeşte turma sa – pentru a da viaţă; deoarece altfel nu aş putea fi un păstor credibil, nici un trimis după imaginea Păstorului păstorilor, unicul nostru Domn, Isus Cristos.
Am fost ales şi trimis ca episcop al acestei Arhidieceze: cum aş putea să fiu fără voi, fără poporul Domnului, fără Biserica sa?
Vorbind despre sine creștinilor din Hipona, episcopul Augustin spunea: „cu voi sunt creștin, pentru voi sunt episcop.” Și cât aș vrea să repet aceste cuvinte și dumneavoastră, aici prezenți în acastă catedrală sau oriunde vă aflați. Sunt convins că credința în Cristos și botezul primit sunt tot ceea ce avem mai prețios. Totuși, aș vrea să adaug și acest lucru: că de astăzi sunt unul dintre dumneavoastră. Vin din Moldova și aduc cu mine o istorie, o tradiție, un patrimoniu care m-a plăsmuit. Dar de astăzi înainte eu sunt aici, păstor al poporului lui Dumnezeu care este în această Arhidieceză. Voi căuta ca imediat să mă cufund în acest fluviu de har care mă precedă. Simt că o Biserică mă primește înlăuntrul unei mari istorii și sunt recunoscător pentru încrederea pe care deja mi-o arătați. Și aș vrea să spun că această încredere din partea dumneavoastră primește de pe acum un răspuns de afecțiune sinceră din partea mea, însoțită de un răspuns de a face din viața mea „o ofertă pe altarul credinței voastre”, cum spunea Sfântul Paul (cf. 1 Tm 4,6). Viața unui episcop aparține Domnului și poporului lui Dumnezeu și el este chemat să slujească. Și așa aș dori să fie. Dar știu bine că simpla dorință nu este suficientă. Viața de fiecare zi va trebui să o transform în iubire adevărată. De aceea am păstrat motoul de pe stema mea episcopală, „să rămânem înrădăcinați și întemeiați în caritate” (Ef 3,17). Dacă ne vom trăi viața cu credință și în înțelegere reciprocă, sunt sigur că vom rămâne cu toții „înrădăcinați” în iubire.
Cu toții avem nevoie de milostivirea Domnului! Lui ne încredințăm, iubiți credincioși, siguri fiind că prin credință și cu buna voință a tuturor vom putea scrie pe mai departe pagini frumoase pentru această binecuvântată Arhidieceză. Biserica – turma Domnului… o dieceză, o porţiune a Bisericii încredinţată spre păstorire episcopului. „Paște oile mele… paşte mieluşeii mei”, a spus Cristos lui Petru pe malul lacului Tiberiadei. Simt că Păstorul cel Bun, Cristos, îmi spune şi mie astăzi la fel, încredințându-mi turma Arhidiecezei de Bucureşti spre păstorire: „Paște oile mele… paște mielușeii mei…”
Din moment ce am acceptat această misiune, am simțit că Duhul Sfânt mă trimite, ca episcop, să fiu călăuză şi slujitor al unei Biserici alcătuite din bărbaţi şi femei, tineri, copii şi persoane în vârstă, săraci şi bogaţi, sănătoşi şi bolnavi, oameni uitaţi… Pentru toţi am fost ales şi trimis ca păstor. Vreau ca împreună să fim o Biserică locală, o dieceză care trăiește din ascultarea îndrăgostită a Cuvântului lui Dumnezeu şi a Euharistiei celebrate în duh şi adevăr. Vrem să fim Biserică locală, o dieceză după viziunea Fericitului Vladimir Ghika, apostolul carităţii, şi a Fericitului Anton Durcovici, un pasionat păstor pentru poporul ce i-a fost încredințat, dar amândoi curajoși mărturisitori și martiri ai credinţei. Vrem să fim o Biserică locală în care chemarea la sfinţenie nu este un „mai mult” doar pentru unele suflete alese, dar să fie stilul de viaţă al unei comunităţi diecezane. Vrem să „să mergem împreună în adevăr şi iubire”, şi „să rămânem înrădăcinaţi şi întemeiați în caritate”.
Sunt conştient de dificultăţile pe care teritoriul vast al Arhidiecezei le ridică. Împărtăşesc preocupările multor preoţi, părinţi, educatori care percep neliniştile timpului prezent şi schimbările sociale, economice și politice amplificate de progresele zgomotoase în domeniul comunicaţiilor. Auzim vorbindu-se deseori că suntem în perioadă de tranziţie şi nu este totdeauna uşor să întrevedem o soluţie de ieșire. Dar în materie de trăire a credinței nu există perioadă de tranziție, avem un drum bine precizat de Evanghelie și un Păstor care ne indică traiectoria, Isus, Bunul Păstor. De aceea inima mea este plină de speranţă că prin ajutorul lui Dumnezeu se pot schimba multe lucruri.
Astăzi încep un anotimp inedit şi un drum nou pentru mine împreună cu dumneavoastră, iubiţi fraţi şi surori în Cristos. O nouă dieceză pentru mine, ca rang arhidieceză, pentru un păstor care vine din afara ei. Percep momentul ca o provocare foarte sugestivă, dar şi angajantă. Celor care se preocupă de miile de kilometri pe care va trebui să-i parcurg pentru a ajunge în fiecare comunitate sau celor care se gândesc că va trebui să fac lucruri deosebite, le spun că îmi asum pe deplin această nouă misiune, pentru că am acceptat-o în mod liber din mâinile Sfântului Părinte Francisc.
Mărturisesc că nu cunosc sau cunosc prea puţin Arhidieceza: vă cer acum, și vă invit ca de astăzi înainte „să mergem toți împreună” pe toate potecile, străzile şi drumurile localităţilor care o formează, fără pretenţia să-i oblig pe toţi să facă acest lucru, dar fără a exclude pe cineva, dacă doreşte să se alăture acestui mers împreună în trăirea credinţei. Vă chem să căutăm împreună şi să descoperim tot ceea ce ne poate favoriza un parcurs comun pentru a „fi o singură turmă şi un singur păstor”. Cred în Biserică, şi am încredere că ea este continuu călăuzită de Duhul Sfânt și același Duh Sfânt îmi va călăuzi pașii slujirii mele arhiepiscopale.
Celebrarea acestei solemne Euharistii cu care începe slujirea mea arhiepiscopală vrea să fie întâlnirea noastră cu Păstorul cel Bun, Cristos. Textele pe care le-am proclamat la prima lectură și la Evanghelie sunt garanția că ne aflăm sub privirile unui Păstor care este cel mai bun, Isus Cristos. El este cel care cheamă, El ne spune „urmează-mă”, El sfinţeşte şi acționează în Biserică. Însufleţiţi de un simţ profund de responsabilitate şi susţinuţi de o mare iubire pentru Cristos şi pentru Biserică, noi participăm astăzi la misterul Altarului, ne unim cu Jertfa de iubire a lui Cristos, punem în mâinile sale acele puţine picături ale umanităţii noastre, împărtăşim frăţeşte sentimentele noastre pentru a fi în El o singură inimă şi un singur suflet.
Astăzi, înaintea dumneavoastră, aş vrea să mă adresez şi eu Învăţătorului divin, împrumutând cuvintele Sfântului Petru, pentru a-i spune: „Tu o ştii, Doamne, că te iubesc mult; ajută-mă să păstoresc cu dreptate poporul tău sfânt din Arhidieceza de Bucureşti.” De aceea ne rugăm pentru „ca Isus Cristos să locuiască prin credinţă în inimile noastre”, şi astfel, „înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire”, să putem fi „în măsură să înţelegem cu toţi sfinţii care este lărgimea, lungimea, înălţimea şi adâncimea, şi să cunoaştem iubirea lui Cristos care întrece orice cunoaștere” (Ef 3,17). Amin.
Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București
Actualitatea creştină, nr. 2/2020, Anul XXXI, pag. 3-6.
