Episcopii catolici români în vizită ad limina la Roma
Episcopii catolici de ambele rituri din ţara noastră au efectuat vizita ad limina la Sfântul Părinte, în luna noiembrie a acestui an. Este cea de-a cincea vizită de acest fel, de la înfiinţarea Conferinţei Episcopale Române în anul 1991.
În perioada 5-10 noiembrie, membrii Conferinţei Episcopale Române (episcopii diecezani şi auxiliari de ambele rituri din ţara noastră) s-au aflat pentru a cincea oară în vizită ad limina în Cetatea Eternă. Celelalte vizite ad limina au avut loc la datele de 8-22 martie 1991, 2-8 decembrie 1996, 24 februarie – martie 2003 (în timpul pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea) şi 8-13 februarie 2010 (în timpul pontificatului Papei Benedict al XVI-lea).
Potrivit editorialului din numărul trecut al revistei, scris de PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, „această vizită-pelerinaj la mormântul Sfinților Apostoli Petru și Paul exprimă, înainte de toate, comuniunea fiecărui episcop cu Papa, care este semn de unitate în Biserica Universală… Dialogul pastoral cu fiecare episcop, îi permite Papei să participe la preocupările și speranțele care sunt trăite în fiecare biserică particulară, în fiecare dieceză și eparhie din lume”.
Programul vizitei ad limina a debutat în dimineaţa zilei de 5 noiembrie cu celebrarea Sfintei Liturghii în bazilica Sfântul Petru din Vatican, la altarul mormântului Sfântului apostol Petru. Pe parcursul acestei zile şi a celor care au urmat, episcopii catolici din România au avut o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai mai multor Congregaţii şi Dicastere din cadrul Curiei Romane, unde au prezentat situaţia Bisericii Catolice din România, cu realităţile şi aşteptările ei.
Cea de-a patra zi din cadrul acestei vizite a fost marcată de concelebrarea Sfintei Liturghii cu Papa Francisc, în capela Sfânta Marta din Vatican, după care episcopii au fost primiţi în audienţă de Sfântul Părinte. În cuvântul de învăţătură al Papei Francisc a fost amintită importanţa mărturiei personale de viaţă, iar la audienţa privată, episcopii i-au transmis și dorința privind o așteptată vizită a Sfântului Părinte în România.
În seara zilei de vineri, ierarhii catolici români au participat la prezentarea emisiunii filatelice dedicate Fericitului Vladimir Ghika cu ocazia aniversării a cinci ani de la beatificarea sa, realizată de Romfilatelia, eveniment organizat de Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun la Colegiul Pio Romeno din Roma.
Vizita ad limina s-a încheiat sâmbătă, 10 noiembrie, cu Sfânta Liturghie celebrată în bazilica Santa Maria Maggiore din Roma şi cu un eveniment cultural organizat de Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun, în colaborare cu Centrul Român Cultural şi Spiritual Bizantin Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigore şi Ioan, la biserica San Valentino al Villaggio Olimpico. Duminică, 11 noiembrie, episcopii au celebrat Sfânta Liturghie în biserica San Vitale din Roma, în cadrul căreia s-a cântat un Te Deum pentru Centenarul Unirii şi prohodul pentru eroii neamului.
Vorbind despre vizita ad limina şi despre întâlnirea cu Papa Francisc într-un interviu oferit jurnalistului Andrea Gagliarducci pentru Agenţia de presă catolică ACI Stampa, ÎPS dr. Ioan Robu, păstorul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, a subliniat caracterul emoţionant al acestor momente, deoarece „pentru noi, Papa Francisc este succesorul lui Petru, părintele nostru, care ne-a primit ca fraţi la Liturghie, iar apoi ne-a întâlnit şi personal. Am vorbit într-o atmosferă plăcută. Este adevărat ceea ce se spune, că episcopii vin la Papa pentru a fi întăriți în credință: aceasta a fost întocmai experiența noastră. A fost o hrană spirituală foarte întăritoare”.
Acest moment istoric este aşadar o bucurie pentru întreaga Biserică Catolică din România şi un moment de har şi de creştere în credinţă şi în comuniunea cu Sfântul Părinte.
Pr. Andrei Dumitrescu
Actualitatea creştină, nr. 12/2018, Anul XXIX, p. 10-11.