Cămașa Sfântului Camil de Lellis, patron al bolnavilor
Printre relicvele de mare preț ale Catedralei Sfântul Iosif din București se numără și cămașa cu care a trecut pragul veșniciei Sfântul Camil de Lellis (1550-1614), preot, patron al bolnavilor și al personalului spitalicesc, sărbătorit la 14 iulie (comemorare facultativă).
Este o relicvă de gradul al doilea, din îmbrăcămintea (ex indumentis) sfântului. Cămașa, pliată și legată cu o panglică din fir aurit, se află într-un relicvariu poliedric din cristal, căptușit cu catifea și mătase albastră, adăpostit la rândul lui într-o cutie (400x300x200 mm) îmbrăcată în piele, atât la exterior cât și la interior. Cutia, în forma unui octogon cu laturile neregulate, are un capac prins cu balamale și încuietori confecționate dintr-un metal ușor corodat de trecerea vremii.
Cămașa, țesută probabil din in, are o culoare gălbui-maronie, datorată trecerii timpului și – mai ales – contactului cu trupul sfântului aflat în agonie. Cu două sigilii din ceară roșie (care ar putea fi descifrate!), este prinsă de relicvă o bucată de hârtie, cam cât 2/3 dintr-o carte poștală, cu marginile neregulate. Cu cerneală neagră, într-o grafie specifică secolului al XVIII-lea, este scris: Subucula cum qua decessit S. Camillus de Lellis („Cămașa în care a murit Sf. Camil de Lellis”). Urmează apoi un rând acoperit de panglica ce ține strâns legată prețioasa relicvă și o semnătură: P[adre] Innocentius <…>, Curiae archiep[iscopa]lis (Părintele Inocențiu <…> din Curia arhiepiscopală). O interpretare exactă a textului, precum și alte detalii despre relicvă vor putea fi obținute cu ocazia restaurării acesteia.
Materialele din care este confecționat relicvariul, ca și starea relativ fragilă în care se prezintă acesta ne fac să opinăm că el provine din perioada procesului de canonizare, care a avut loc în anul 1746, prin promulgarea Papei Benedict al XIV-lea.
La această dată nu știm încă în ce împrejurări sfânta relicvă a fost adusă în patrimoniul Catedralei „Sfântul Iosif” din București. Probabil unul dintre marii păstori, arhiepiscopi de București, să o fi primit în dar de la un confrate italian.
Sfântul Camil, după o tinerețe zbuciumată și plină de aventuri, s-a convertit și s-a consacrat lui Cristos Răstignit pe Cruce la vârsta de 25 de ani. În anul 1586 a întemeiat „Ordinul clericilor regulari, slujitorii bolnavilor” (Camilienii), remarcați prin veșmântul lor de culoare neagră pe care este prinsă o cruce de culoare roșie.
„Martori ai vremii vorbesc despre Sfântul Camil ca despre îngrijitorul cu mâini de mamă și cu inimă de înger. Paturile cu pacienții cei mai respingători, de care personalul angajat nu se apropia decât cu groază, îl atrăgeau în chip deosebit; când ajungea la nefericitul acoperit de răni dezgustătoare şi rău mirositoare, spunea cu glas convingător: «Porunceşte-mi, căci tu eşti stăpânul meu.» Zilele de duminică şi orele libere le petrecea în cea mai mare parte cu preotul Filip Neri, viitorul Sf. Filip Neri; împreună cu el a conceput şi a pregătit un plan de îmbunătăţire a asistenţei bolnavilor” (Anca Mărtinaș, medalion la Radio Vatican, 14 iulie 2015, 11:46:00).
Tot mai des, atât la noi cât și în multe alte părți ale lumii, se cere o reformă a sistemului medical. Sfântul Camil de Lellis ne arată că nu există o adevărată reformă în domeniul sănătății fără o reformare a conștiințelor (convertire!).
Mons. Ieronim IACOB
Actualitatea creştină, nr. 7/2022, Anul XXXIII, p. 33.
