Etimologic, pelerinul este cel care străbate câmpurile. Timpul dedicat pelerinajului este o ieşire din obişnuitul vieţii, pentru a străbate potecile care duc la înnoirea minţii, la redobândirea energiilor fizice şi mai ales spirituale.
De-a lungul istoriei, pelerinajul a căpătat mai multe forme care, pas cu pas, au fuzionat între ele. De la pelerinajul patriarhului Abraham către ţara promisă până la pelerinajele cu caracter devoţional, la cele cu caracter penitenţial, de ispăşire a păcatelor.
Sanctuarul este un spaţiu delimitat, diferit de alte locuri. Cum Țara Sfântă este sfântă căci acolo Cuvântul s-a făcut trup, la fel şi sanctuarele sunt locuri sfinte, căci din ele iradiază într-un fel aparte misterul lui Cristos. Orice pelerinaj este amintirea Misterului Întrupării şi Mântuirii, iar mare parte dintre pelerinaje îi îndreaptă pe pelerini către sanctuare puse sub patronajul Sfintei Fecioare Maria. Din umila Fecioară de la Nazaret, umbrită de puterea Duhului Sfânt, s-a născut Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul, iar rolul Maicii Domnului este de a-l arăta lumii pe Cristos cel bogat în milostivire până la sfârşitul veacurilor.
Locuri ca Roma, Assisi, Santiago de Compostela, Lourdes, Fatima, Guadalupe, Efes, de curând Medjugorje sunt spaţii în care darul credinţei primit la Botez poate fi reînvigorat, mărturisit, comunicat. Aceste oraşe găzduiesc o multitudine de sanctuare. Dintre sanctuarele mai cunoscute din România sunt cele de la Cacica, Şumuleu Ciuc şi Maria Radna. Şi Arhidieceza noastră are de curând un sanctuar, la Ciofliceni, dedicat Sfintei Fecioare Maria de pe muntele Carmel. De ani buni pelerinii se adună la Baloteşti pentru a străbate la pas mai mulţi kilometri de-a lungul drumului asfaltat, apoi prin pădure şi în cele din urmă pe aleea de intrare în curtea mănăstirii carmelitane de la Ciofliceni, ca apoi să intre în sanctuar pentru a lua parte la Sfânta Liturghie.
Sanctuarele sunt locuri în care ospitalitatea îşi spune cuvântul. Mai mult chiar, Papa Francisc afirma: pelerinul care trece pragul sanctuarului să nu fie tratat ca simplu oaspete, ci să simtă că este membru al unei famiii, prin urmare trebuie să se simtă acasă, așteptat, iubit și privit cu milostivire.
La această experienţă de credinţă şi de viaţă spirituală ne invită Arhiepiscopul nostru Aurel, sâmbătă, 10 septembrie 2022, odată cu încheierea la nivel dicezan a anului Familia Amoris laetitia. Ne invită să fim împreună pelerini, să mergem împreună. De cele mai multe ori la capătul pelerinajului se manifestă oboseala, setea, foamea… Foamea şi setea sunt, de ce nu!, un semn al nevoii de Euharistie, de viaţă dumnezeiască.
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 8/2022, Anul XXXIII, p. 22.
