„PALADINVL PĂCII – PIVS XI”
Până către anul 2000, în subsolul Palatului arhiepiscopal („Palatul Cisar”) din str. G-ral Berthelot, nr. 19, București, putea fi văzut un maldăr de cărți netăiate, legate cu sfoară groasă de cânepă. În parte afectate de umiditate, cele mai multe exemplare aveau un fascicol lipsă, cu evidente urme de distrugere voită.
Un sfert din coperta lucrării – din care s-au păstrat câteva exemplare – în alb-negru tipografic este ocupat de fața Papei Pius al XI-lea (1922-1939): un imens semn de întrebare-exclamare. Pontiful este străjuit, în plan secund, de un minuscul soldat din garda elvețiană. În fundal, o porțiune din gigantica pădure de coloane ale lui Bernini, parțial acoperite de clopotul cel mare („campanone”) al Bazilicii „San Pietro”. Limba proeminentă a clopotului, puternic conturată, este traversată de un subțire fir vertical, prins de o za, ce pune în mișcare întreg angrenajul… Pe suprafața clopotului-baldachin, cu scriere romană majusculă, se poate citi titlul cărții: „PALADINVUL PĂCII PIVS XI”; puțin deasupra, un nume: „V. Cristian”.
Colajul copertei, prezentat mai sus, sugerează într-o manieră artistică demnă de marii autori ai genului nu atât conținutul – viața și doctrina – cât, mai ales, timpul și circumstanțele cu totul speciale ale pontificatului celui de-al 261-lea urmaș al Apostolului Petru, Papa Pius al XI, supranumit „Paladinul păcii”. Sunt anii ascensiunii celor două mari sisteme totalitare, comunismul și fascismul, respectiv național-socialismul, cu hecatombele provocate la scară planetară. Sunt, în același timp, anii celei mai intense activități a magisteriului papal menite a salva viețile și sufletele oamenilor, libertatea și demnitatea umană. Vârful de lance al magisterului este constituit din enciclicele din 1937: Divini Redemptoris, cu care condamnă comunismul, și Mit brennender Sorge, împotriva nazismului.
Cartea, apărută la editura revistei Farul Nou, este prefațată de Andrea Cassulo, nunțiu apostolic la București la data de 31 martie 1939. În finalul cuvântului său, nunțiul ne dă o cheie de identificare a autorului care semnează cu pseudonimul „V. Cristian”. Spune Mons. Cassulo: „Nu pot deci decât să mă bucur cu D-voastră care ați binevoit să adunați, cu un suflet filial și delicat, amintirile ce vă leagă de el, exprimate cu sentimente și cuvinte vrednice de credința și inima nobilă a D-voastră.” Autorul cărții, conform celor scrise de nunțiu, nu poate fi decât un mare suflet al vieții catolice românești, un teolog competent, un profund cunoscător al istoriei bisericești din perioada interbelică și al doctrinei lui Pius al XI-lea. Cu acest pseudonim își semna deseori articolele publicate în Farul Nou vicarul general al Arhidiecezei de București, rectorul Seminarului, profesorul Anton Durcovici.
Primul care își dă seama de valoarea acestei capodopere a literaturii noastre religioase și-i identifică autorul este istoricul ieșean Dănuț Doboș. El publică în revista Lumina creștinului, noiembrie 2017, p. 12, articolul cu titlul „Fericitul Anton Durcovici – biograful Papei Pius al XI-lea”. Din păcate, receptarea acestei descoperiri bibliografice nu s-a bucurat de atenția cuvenită în rândul cititorilor. Este inutil să mai spunem că lucrarea nu a fost nici măcar menționată în actele procesului de beatificare.
În cele 22 de capitole ale cărții, Mons. Durcovici face o succintă prezentare a vieții și o amplă explicitare a doctrinei sociale și politice a pontifului „Paladin al păcii”. Fascicolul rupt din cărți – capitolul al 21-lea: „Papa și Românii” – considerat, cu siguranță, subversiv, este o mărturie a anilor represiunii comuniste.
Regăsirea acestei capodopere a Fericitului Anton Durcovici este un semn și un motiv de speranță. De ce nu s-ar identifica, cândva, și corpul episcopului martir îngropat în loc necunoscut în cimitirul de la Sighet!?
Mons. Ieronim Iacob
Actualitatea creştină, nr. 1/2022, Anul XXXIII, p. 33.
