Indiferent de modul în care este formulată, ideea evocată de titlul acestei scurte meditații exprimă o convingere, una din cele care încolțesc în adâncul inimii și care se impun, cu timpul, drept convingeri absolute. Ea încolțește în inima celui care ajunge (după eforturi adesea considerabile) în acele poziții dominante (de bunăstare sau/și de putere) după care a râvnit și din care crede că nimeni nu-l va îndepărta vreodată, pentru că „i se cuvine” și mai ales pentru că situația lui reprezintă „dovada clară” că „este binecuvântat de Dumnezeu”, bine știind că și-a dobândit-o prin silnicie. Prin urmare, astfel de persoane se consideră a fi „de neclintit” sau „de neînlocuit”. Și totuși, înțelepții Sfintei Scripturi au atras atenția adesea celor plini de ei înșiși, celor care, sfidând legea Domnului, îi prigonesc pe semenii lor, că situația lor se poate schimba oricând – atunci când se cred a fi mai puternici.
Într-o astfel de situație s-a aflat și autorul Psalmului 30, care ajunge într-o zi să recunoască: Doamne, în bunăvoința ta, m-ai așezat pe un munte puternic, iar eu, în bunăstarea mea, am zis: „Nu mă voi clătina în veac.” Dar când ți-ai întors fața de la mine, am fost cuprins de spaimă. Abia atunci ajunge să înțeleagă că în viața lui nu poate controla mai nimic și că fără ajutorul lui Dumnezeu se prăbușește și riscă să dispară pentru totdeauna. În acest sens, psalmistul spune: Către tine, Doamne, am început să strig și de la Dumnezeul meu am cerut îndurare. „Ascultă-mă, Doamne, ai milă de mine! Doamne, fii tu ajutorul meu!”
De apreciat este faptul că psalmistul „și-a învățat lecția”. Odată salvat, el se simte dator să-i mulțumească lui Dumnezeu, ba chiar îi invită și pe apropiații lui să i se alăture în acțiunea lui de aducere de mulțumire. El spune: Doamne, Dumnezeul meu, eu am strigat către tine și tu m-ai vindecat. Doamne, tu mi-ai dat viață, ca să nu cobor în mormânt. Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat și n-ai lăsat pe vrăjmașii mei să râdă de mine… Cântați Domnului, voi, credincioșii lui… Căci mânia lui ține o clipă, dar îndurarea lui ține toată viața. Seara intră în casă plânsul, iar dimineața bucuria.
Din acest moment psalmistul începe o viață nouă.
Doamne, Dumnezeul meu, eu am strigat către tine/ și tu m-ai vindecat./ Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat/ și n-ai lăsat pe vrăjmașii mei să râdă de mine…/ Cântați Domnului, voi, credincioșii lui…/ Căci mânia lui ține o clipă, dar îndurarea lui ține toată viața./ Seara intră în casă plânsul, iar dimineața bucuria. (Ps 30,3.2.5-6)
Pr. Tarciziu Șerban
Actualitatea creştină, nr. 9/2023, Anul XXXIV, p. 24.
