Morţii nu sunt oameni care stau întinşi, ci oameni care stau în genunchi;
nici oameni care dorm, ci care veghează şi care veghează asupra noastră.
Pe o ciornă pentru o conferinţă despre „Prezenţa lui Dumnezeu”, pe care a ţinut-o asociaţiei Doamnelor de caritate, se găsesc câteva idei legate de felul în care vedea Vladimir Ghika relaţia cu sfinţii şi cu sufletele credincioşilor răposaţi. Monseniorul le propunea doamnelor de caritate să-şi înceapă ziua cu participarea la Sfânta Liturghie şi cu Împărtăşania, al căror ecou trebuia să fie resimţit întreaga zi şi întreaga viaţă. Le propunea ca modele: pe Isus – şi aici ca mijloace ajutătoare Evanghelia, Liturghia, Împărtăşania, sacramentele; pe Maria – care a dus o viaţă simplă, obişnuită, în tăcere; pe apostolul Ioan – cel preferat, cel care s-a găsit la picioarele crucii; ca ajutoare: pe sfinţi – o prezenţă care înlesneşte prezenţa lui Dumnezeu; pe îngeri – care sunt nişte mesageri cu rolul de a inspira, de a porunci, de a îndruma; pe îngerul păzitor – care este ca un frate geamăn, ruda cea mai apropiată, imaginea noastră transfigurată; sufletele credincioşilor vii; sufletele credincioşilor răposaţi. Legat de devoţiunea către sfinţi precizează că aceasta nu trebuie să fie o devoţiune de flatare, de politeţe, că nu trebuie să aibă în ea nimic pueril sau interesat. Referitor la credincioşii răposaţi, Vladimir Ghika vorbeşte despre despărţirea de trupul lor şi despre extraordinara compensaţie pe care o oferă Dumnezeu, despre faptul că nu mai există distanţă care separă, nici neînţelegere, despre starea de a fi suflet către suflet, inimă către inimă cu cei pe care îi iubim aşa cum nu am putut fi în timpul vieţii. Mai spune că este suficient să ne aşezăm în genunchi pentru a-i întâlni.
Alăturarea sfinţilor cu sufletele celor vii şi cu ale celor morţi este folosită adeseori de Vladimir în scrisorile pline de compasiune adresate celor care au pierdut pe cineva drag, în conferinţe, în omilii. De exemplu, în omiliile rostite la căsătoriile prinţesei Ileana cu arhiducele Anton de Habsburg și a lui Jean Daujat cu Sonia Hansen. Le atrage atenţia viitorilor soţi asupra misterului la care au participat (jertfa lui Isus de la Sfânta Liturghie) şi asupra sacramentului pe care urmează să-l celebreze (căsătoria); le vorbeşte despre „harurile speciale” care însoţesc momentele respective, „împreună cu ajutorul care vine de la Dumnezeu, de la prietenii lui Dumnezeu, sfinţi declaraţi sau suflete dragi ale celor răposaţi sau ale celor vii care se află în harul lui Dumnezeu”. Monseniorul socoteşte că acestea sunt nişte „realităţi apropiate şi vii”, de la care pot primi ajutor şi binecuvântare. La fel, întro conferinţă despre Istoria Bisericii, spunea că pentru o bună cunoaştere a acesteia sunt necesare două teologii şi două tipuri de mistică: cea a Sfintei Fecioare şi cea a morţii. Legat de teologia morţii, prezintă moartea ca instrument al mântuirii, prin faptul că aceasta a atins o Persoană care este Dumnezeu. Mai spune că moartea nu poate fi înţeleasă decât prin Învierea lui Cristos, care oferă o soluţie ce se extinde dincolo de moarte, datorită morţii Celui care este Om şi Dumnezeu.
„Morţii nu încetează cu adevărat să mai vorbească, ci ne vorbesc în felul lui Dumnezeu şi în El”, mai spune un gând al Monseniorului. Pentru el, comuniunea cu credincioşii răposaţi se realizează pe deplin numai în Dumnezeu şi numai pentru cel care se află în stare de har sfinţitor, departe de păcatul de moarte, singurul care poate produce o separare. Iar prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Cristos apropierea este şi mai mare, „fiindcă comunicarea atât de puternică de la suflet la suflet în Dumnezeu, aşa cum milostivirea lui Dumnezeu a stabilit-o pentru cei care trăiesc după voinţa lui Dumnezeu cu cei care nu se mai află în această lume şi sunt la Dumnezeu, […] devine ceva foarte intim şi mai real decât orice lucru”.
Vladimir Ghika avea o mare încredere în ajutorul pe care îl pot oferi sufletele credincioşilor răposaţi şi în schimbul de haruri care se poate realiza între acestea şi noi. Rugăciunile noastre pot veni în ajutorul sufletelor care suferă în viaţa de dincolo, iar sufletele ajutate de noi ne pot ajuta să oferim mângâiere celor de pe pământ.
Iulia COJOCARIU
[Iulia COJOCARIU, Morții veghează asupra noastră. Vladimir Ghika despre comuniunea cu credincioşii răposaţi, Actualitatea Creștină, anul XXVI, nr. 11/2015, p. 23]