Anul 2023 este un an jubiliar în ce privește persoana Fericitului Vladimir Ghika. Se împlinesc în acest an 10 ani de la beatificare, la 31 august, 100 de ani de la hirotonirea preoțească, la 7 octombrie, și 150 de ani de la nașterea sa, la 25 decembrie. Pentru a marca aceste jubilee, revista Actualitatea creștină va publica o serie de articole dedicate lui Vladimir Ghika, la paginile 25 și 32. În acest număr, în plus, consacrăm un dosar personalității sale.
Vladimir Ghika s-a născut de Crăciun (după stilul nou) în anul 1873, la Constantinopol, unde tatăl său, generalul Ioan Ghika, era reprezentantul diplomatic al României. A fost botezat și confirmat ortodox în Biserica Rusă din Constantinopol.
În anul 1876, Alexandrina, împreună cu toți copiii (Alexandru, George, Ella, Vladimir și Dimitrie) pleacă din Constantinopol în România.
În anul 1878, Alexandrina pleacă cu copiii la Toulouse. În același an, generalul Ioan Ghika este trimis de guvernul român la Sankt Petersburg.
În perioada 1878-1893 copiii urmează școala în Franța, la Toulouse, petrecându-și vacanțele în România. În anul 1881, tatăl lui Vladimir Ghika moare la Sankt Petersburg. În anul 1893, Vladimir Ghika obține la Toulouse o licență în drept. Își continuă studiile la Paris până în anul 1895, când a contractat o „falsă angină pectorală”, fiindu-i recomandat de către medici să-și întrerupă studiile. Între anii 1898-1904, Vladimir Ghika se găsește alături de fratele său Dimitrie, care se află în primul său post la Roma.
La 15 aprilie 1902, Vladimir Ghika face profesiunea de credință catolică în biserica Sfânta Sabina de la Roma.
În 1903 obține licența în filosofie scolastică la Roma, iar în 1904, obține diploma de doctor în teologie, tot la Roma.
După o ședere la Salonic, unde Dimitrie fusese numit consul general al României, și după ce face cunoștință cu sora Mariana Pucci, superioara Fiicelor Carității Sfântului Vincențiu de Paul din Salonic, reușește să aducă la București câteva Fiice ale Carității, printre care și sora Pucci, în anul 1906. În același an se deschide la București dispensarul Fiicelor Carității, Bethleem Mariae. Împreună cu sora Pucci a organizat o ambulanță mobilă pentru răniții răscoalei din 1907.
În anul 1912 este admis ca terțiar al Sfântului Dominic și ca terțiar franciscan.
În 1913 se află în lazaretul de la Zimnicea, ocupându-se de bolnavii de tifos și de cei holerici. În lazaret s-au implicat Fiice ale Carității Sfântului Vincențiu de Paul și câteva surori de la mănăstirea Pitar Moș, toate coordonate de sora Pucci. În anul 1914 moare mama lui Vladimir Ghika, la 21 octombrie. După înmormântare, Vladimir Ghika îl însoțește pe Dimitrie în post la Roma. În timpul Primului Război Mondial, Vladimir Ghika se ocupă de victimele cutremurului de la Avezzano și de tuberculoșii din azilul Umberto I de la Roma, precum și de răniții de pe front.
În anul 1917, Vladimir Ghika participă la manifestarea steagurilor la Paray-le-Monial, el însuși purtând steagul României. Cu această ocazie a avut loc consacrarea armatelor aliate Preasfintei Inimi a lui Isus.
La 26 martie 1918, moare sora Pucci, la Iași. După război, Fiicele Carității revin la București. În anul 1921, sora Soize preia conducerea comunității Fiicelor Carității.
În anul 1922, Vladimir Ghika se mută într-o cameră cu chirie la abația benedictină Sainte-Maris de Paris (5 Rue de la Source), care va rămâne locuința sa permanentă sau de trecere prin Paris, până în anul 1939, când se stabilește în România.
La 7 octombrie 1923, Vladimir Ghika este hirotonit preot în biserica lazariștilor din Paris de către cardinalul Louis-Ernest Dubois. La cererea sa, Sfântul Părinte îi acordă lui Vladimir Ghika facultatea de a celebra în cele două rituri: latin și greco-catolic.
În anul 1923 a fost ales membru al Comitetului Permanent al Congreselor Euharistice Internaționale. În această calitate va participa la Congresele Euharistice desfășurate la Sydney (1928), Cartagina (1930), Dublin (1932), Buenos Aires (1934), Manila (1937), Budapesta (1938).
În anul 1924, obține de la Sfântul Scaun aprobarea statutului Operei Fraților și Surorilor Sfântului Ioan, societate auxiliară a misiunilor, operă fondată de el.
În anul 1925 intră în posesia mănăstirii de la Auberive, unde a instalat Opera Sfântului Ioan. În același an începe apostolatul său în periferia „roșie” a Parisului, la Villejuif. Comunitatea de la Auberive își va înceta activitatea în anul 1930.
La 13 mai 1931, Vladimir Ghika este numit de către Papa Pius al XI-lea protonotar apostolic.
În anul 1931 trebuie să pună capăt misiunii sale la Villejuif, fiind bolnav. Este numit în mod oficial rector al Bisericii Străinilor din Paris de către arhiepiscopul Parisului, cardinalul Jean Verdier.
În anii 1933 și 1936-1937 întreprinde două călătorii în Japonia. Cea dintâi are drept scop fondarea unei mănăstiri carmelitane la Tokyo. Cu ocazia acestei călătorii are o audiență la împăratul Japoniei, Hirohito, la 20.03.1933.
În anul 1939, la 3 august, Vladimir Ghika merge în România, de unde nu mai pleacă până la moarte, din cauza izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial mai întâi și apoi din cauza instaurării regimului comunist.
Se ocupă mai întâi de polonezii refugiați în România, motiv pentru care îi scrie cardinalului arhiepiscop de Paris să-i îngăduie să rămână în România, considerându-se mai util aici.
În anii 1941-1942 efectuează vizite frecvente la Spitalul Sfântul Vincențiu de Paul, unde se află și răniți de război. În anul 1942 începe să meargă o dată pe săptămână la Spitalul Central. În același an încep ședințele ASTRU (Asociația Studenților Români Uniți), la care participă, notându-și în agendă regulat și numărul participanților.
Între 6 și 14 august 1943 face un circuit în Transilvania, trecând prin Blaj, Obreja, Hațeg, Silvașul de Jos, Silvașul de Sus, Prislop, Crevedia, Simeria, Deva, București.
În perioada 1945-1947 găsim în agendele Monseniorului notate diferite întâlniri cu personalități culturale sau bisericești ortodoxe. Apar nume precum: Tudor Arghezi, Ion Chițimia, Matei Balș, Ernest Bernea, Valer Pop, Mihail Jora, Camil Ressu, dr. Vasile Voiculescu, Gheorghe Anghel.
Între 10 și 28 august 1946, face o călătorie în Transilvania, vizitând localitățile Turda, Cluj, Satu Mare, Bixad, Târgu Mureș, Sovata, Piatra Neamț, Văratic, Bozieni.
În agendele sale mai sunt menționate întâlniri precum cursuri de filosofie scolastică, întâlniri unioniste, întâlniri Omul Nou.
La 30 decembrie 1947, regele abdică forțat. Elisabeta Ghika îi anunță pe membrii familiei că pot pleca în suita regală. Monseniorul Ghika ia hotărârea de a nu pleca. La 27 ianuarie 1948, Elisabeta și Dimitrie Ghika pleacă din Gara de Nord.
La 5 februarie 1948 întâlnirile ASTRU sunt suspendate.
La 14 septembrie 1948, are loc rechiziționarea (preluarea de către stat) a Sanatoriului Saint Vincent de Paul. Surorile au mai fost tolerate o vreme. Monseniorul urma să fie evacuat de la Surori.
La 27/29 octombrie 1948, toți episcopii greco-catolici sunt arestați.
La 3 noiembrie 1948, sunt naționalizate toate instituțiile sanitare private, printre care și Sanatoriul Saint Vincent de Paul.
Monseniorul Ghika se instalează într-o cameră din casa parohială a capelei Sacré Cœur, unde va locui alături de părintele lazarist François Van der Jonckheyd, de părintele armean Francisc Diarian și de părintele lazarist Georges Schorung.
La 1 decembrie 1948, prin decretul nr. 358, Biserica Greco-Catolică din România este scoasă în afara legii.
Părintele Georges Schorung este expulzat din România la 5 martie 1950. Câteva luni mai târziu, vor pleca și Mons. Gerald Patrick O’Hara, regent al Nunţiaturii, Mons. Guido Del Mestri de Schönberg, auditor al Nunţiaturii, John C.Kirk, secretar al Nunţiaturii.
Vladimir Ghika continuă să facă vizite la bolnavi în spitale precum Filaret, Panduri, Colțea, Colentina, Floreasca, Filantropia, Caritas (așa cum rezultă din notațiile din agenda pe anul 1950).
Interzicându-i-se să predice, începe să interpreteze la orgă diferite improvizații, care țin loc de rugăciune, pe care le notează în agendele sale „sermon-orgue” (predică prin orgă).
Vizitele la spitale continuă și în anul 1951: Caritas, Filaret, Colțea, Spital TBC. Aceste vizite i-au fost apoi interzise.
La 5 martie 1951, are loc prima întâlnire secretă dintre Monseniorul Ghika și părintele Hieronymus Menges, ordinariul substitut clandestin al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, care avea domiciliu obligatoriu la Predeal. Din acest moment, prin sprijinul pe care i l-a acordat părintelui Menges, Monseniorul Ghika a intrat pe calea martiriului. La 20 aprilie același an are loc a doua întâlnire secretă cu Monseniorul Menges, urmată de o a treia întâlnire la 14-16 august 1951. În aprilie 1952, are loc cea de-a patra întâlnire cu Monseniorul Menges. La 14 septembrie 1952, Monseniorul a chemat-o pe Claudia Tudose și i-a înmânat un mandat care venise de la Roma, de la Mons. Domenico Tardini, pentru a i-l duce părintelui Menges la Predeal.
La 18 noiembrie 1952, Monseniorul Ghika este arestat, în timp ce mergea la o cateheză cu profesorii Edgar Papu și Radu Hâncu. În momentul arestării, avea asupra lui micul relicvariu cu fragmentele din Crucea Mântuitorului și din Coroana de spini.
Monseniorul a fost anchetat de Securitate timp de 11 luni în închisoarea Uranus (18.11.1952-24.10.1953). Securitatea a încercat să afle detalii despre canalul de comunicare al Monseniorului cu Roma. Pentru aceasta a fost torturat în anchetă, dar a rezistat și nu a vorbit.
La 24 octombrie 1953, are loc procesul lotului Menges, din care făcea parte și Monseniorul Ghika. Procesul a avut loc cu ușile închise la Tribunalul Militar Teritorial București. Monseniorul Ghika a primit o sentință de 3 ani de temniță grea pentru complicitate la „crimă de înaltă trădare”. Cauza reală a condamnării a fost aceea că Securitatea își fixase ca obiectiv „lichidarea” conducerii legitime a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București și preluarea controlului acestei arhiepiscopii prin interpuși. Monseniorul Ghika figura pe lista „rețelei informative” care-l susținea pe ordinariul substitut clandestin Hieronymus Menges.
La 25 octombrie 1953, Monseniorul Ghika intră în închisoarea Jilava, după perchezițiile brutale care au avut loc noaptea, la poarta de intrare în fort. Monseniorul a fost mai întâi în celula 12 din reduitul Jilavei, unde a rămas două luni (25 octombrie – 24 decembrie 1953), suferind de lipsă de aer, lipsă de igienă, din cauza alimentației cu totul precare, de frig; a suferit percheziții inumane. Între 24.12.1953 și 22.01.1954, Vladimir Ghika s-a aflat în celula 8 din reduit, apoi în celula 2 din secția I. În urma unei percheziții i-a fost descoperită relicva, salvată în cele din urmă în mod miraculos. A fost dus apoi aproape în comă la infirmerie. S-a întors în reduitul Jilavei. La sfârșitul lunii martie, probabil la 29.03.1954, Monseniorul a ajuns din nou la infirmerie, unde a stat o lună și 18 zile. Agonia a durat 11 zile. În ultimele patru zile nu a mai mâncat. S-a stins din viață la 16 mai 1954.
În ultimele clipe, Monseniorul Ghika a făcut o mărturisire publică, ce-a putut ajunge până la noi, în care a confirmat cauza pentru care și-a dat viața: „Mor cu conştiinţa împăcată că am făcut tot ce am putut, deşi nu întotdeauna tot ce a trebuit, pentru adevărata Biserică a lui Cristos, într-o perioadă tristă pentru ţara mea şi pentru întreaga lume civilizată.”
După moartea Monseniorului, avocatul Ionel Cofariu, fiu spiritual al Monseniorului, s-a dus la închisoarea Jilava de unde a obținut pelerina și micul relicvariu.
În iunie 1954, părintele François Van der Jonckheyd, paroh la Capela Franceză (Sacré Cœur), însoțit de Andrei Brezianu, a primit, tot prin perseverența avocatului Cofariu, aprobarea să țină o slujbă la mormântul lui Vladimir Ghika din cimitirul pentru deținuți din comuna Jilava, marcat cu țărușul nr. 807.
La 18 decembrie 1968, osemintele Monseniorului Ghika au fost deshumate și depuse în cavoul familiei doctorului Grigore Ghyka din cimitirul Bellu Ortodox. La 23 aprilie 2013 a avut loc o nouă deshumare a osemintelor din cimitirul Bellu Ortodox, ocazie cu care specialiștii arheologi și antropologi au demonstrat că osemintele îi aparțin Monseniorului Ghika. Cea mai mare parte din oseminte se află în prezent în Catedrala Sfântul Iosif din București, în altarul din stânga.
La 31 august 2013 a avut loc ceremonia beatificării Monseniorului Vladimir Ghika la București, în sala polivalentă de la Romexpo, în prezența cardinalului Angelo Amato. Au participat 10.000 de credincioși.
Articol redactat după un material realizat de Emanuel Cosmovici și Luc Verly și intitulat „Cronologie sintetică a vieții Monseniorului Vladimir Ghika”.
Actualitatea creştină, nr. 2/2023, Anul XXXIV, p. 28-31.
