În Mesajul pentru Postul Mare 2022, Sfântul Părinte pornește de la un text al Sfântului Paul și lansează mai multe îndemnuri, printre care acela de a nu obosi în a face binele și a nu obosi în a extirpa răul din viața noastră.
Mesajul Papei Francisc pentru Postul Mare 2022 are drept punct de pornire un citat din Scrisoarea Sfântului Paul către Galateni: „Să nu obosim în a face binele, căci la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom deveni leneşi! Aşadar, acum, cât avem timp, să facem bine tuturor” (Gal 6,9-10a). Sfântul Părinte spune mai întâi că „Postul Mare este timp favorabil de reînnoire personală şi comunitară care ne conduce la Paștele lui Isus Cristos mort şi înviat”.
Referindu-se la imaginea semănatului și a seceratului evocată în textul Sfântului Paul, Sfântul Părinte atrage atenția asupra timpului „propice pentru semănat binele în vederea unui secerat” și spune că timpul favorabil „este Postul Mare, dar este şi toată existenţa pământească, pentru care Postul Mare este într-un fel o imagine”[1]. Postul Mare este o invitație „la convertire, la schimbarea mentalității, aşa încât viaţa să aibă adevărul şi frumusețea sa nu atât în a avea, cât mai ales în a dărui, nu atât în a aduna, cât mai ales în a semăna binele şi în a împărtăși”.
„În timpul Postului Mare suntem chemaţi să răspundem la darul lui Dumnezeu primind Cuvântul său «viu şi plin de putere» (Evr 4,12). Ascultarea asiduă a Cuvântului lui Dumnezeu maturizează o docilitate promptă faţă de acțiunea sa (cf. Iac 1,21) care face rodnică viaţa noastră. Dacă deja asta ne îmbucură, şi mai mare este însă chemarea de a fi «colaboratori ai lui Dumnezeu» (1Cor 3,9), folosind bine timpul prezent (cf. Ef 5,16) pentru a semăna şi noi făcând binele. Această chemare de a semăna binele nu trebuie văzută ca o povară, ci ca un har cu care Creatorul ne vrea uniţi activ cu mărinimia sa rodnică”, se mai spune în mesaj.
În continuare, vorbind despre semănat, Sfântul Părinte accentuează faptul că între semănat și recoltă există o strânsă legătură și menționează cuvintele Sfântului Paul care afirmă: „Cine seamănă cu zgârcenie va şi secera cu zgârcenie, dar cine seamănă cu generozitate va şi secera cu generozitate” (2Cor 9,6). Și referindu-se la recoltă, a spus: „Un prim rod al binelui semănat există în noi înșine şi în relațiile noastre zilnice, chiar şi în gesturile cele mai mici de bunătate. În Dumnezeu niciun act de iubire, oricât de mic ar fi, şi nicio „trudă generoasă” nu sunt pierdute (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 279). Aşa cum pomul se recunoaște din roade (cf. Mt 7,16.20), tot aşa viaţa plină de fapte bune este luminoasă (cf. Mt 5,14-16) şi duce mireasma lui Cristos în lume (cf. 2Cor 2,15). A-l sluji pe Dumnezeu, liberi de păcat, maturizează roade de sfințire pentru mântuirea tuturor (cf. Rom 6,22).”
Mai departe, Sfântul Părinte a arătat că în fața ispitei „de a ne închide în propriul egoism individualist şi de a ne refugia în indiferență faţă de suferinţele celuilalt”, „Postul Mare ne cheamă să repunem credinţa noastră şi speranţa noastră în Domnul (cf. 1Pt 1,21), pentru că numai cu privirea îndreptată spre Isus Cristos înviat (cf. Evr 12,2) putem primi exortaţia apostolului: «Să nu obosim în a face binele» (Gal 6,9)”. Un alt îndemn pe care îl face Papa Francisc este acela de a nu obosi în a ne ruga, așa cum „Isus ne-a învățat că este necesar «de a ne ruga întotdeauna şi de a nu ne descuraja» (Lc 18,1). Avem nevoie să ne rugăm pentru că avem nevoie de Dumnezeu. Iluzia că suntem suficienţi pentru noi înșine este o iluzie periculoasă”. De asemenea, „nimeni nu se salvează singur, pentru că toţi suntem în aceeaşi barcă printre furtunile istoriei[2]; dar mai ales nimeni nu se salvează fără Dumnezeu, pentru că numai misterul pascal al lui Isus Cristos dă victoria asupra apelor întunecate ale morții. Credinţa nu ne scuteşte de suferinţele vieţii, dar permite să trecem prin ele uniţi cu Dumnezeu în Cristos, cu marea speranţă care nu dezamăgește şi a cărei garanție este iubirea pe care Dumnezeu a revărsat-o în inimile noastre prin Duhul Sfânt (cf. Rom 5,1-5)”.
Sfântul Părinte ne mai îndeamnă „să nu obosim în a extirpa răul din viaţa noastră. Postul trupesc la care ne cheamă Postul Mare să întărească duhul nostru pentru lupta împotriva păcatului. Să nu obosim în a cere iertare în sacramentul Pocăinţei şi al Reconcilierii, știind că Dumnezeu nu oboseşte niciodată să ierte[3]. Să nu obosim în a lupta împotriva concupiscenţei, acea fragilitate care împinge la egoism şi la orice rău, găsind în decursul secolelor diferite căi prin care să-l prăbușească pe om în păcat (cf. Enciclica Fratelli tutti, 166). Una din aceste căi este riscul de dependență de media digitale, care sărăcește raporturile umane. Postul Mare este timp propice pentru a contracara aceste curse şi pentru a cultiva în schimb o comunicare umană mai integrală (cf. ibid., 43) făcută din «întâlniri reale» (ibid., 50), faţă în faţă”.
Un alt îndemn al Papei Francisc este acela de a nu obosi „în a face binele în caritatea activă faţă de aproapele. În timpul acestui Post Mare, să practicăm pomana dăruind cu bucurie (cf. 2Cor 9,7). Dumnezeu «care dă sămânță semănătorului şi pâine ca hrană» (2Cor 9,10) are grijă faţă de fiecare dintre noi nu numai să putem avea cu ce să ne hrănim, ci şi să putem fi generoși în a face binele faţă de ceilalți. Dacă este adevărat că toată viaţa noastră este timp pentru a semăna binele, să profităm îndeosebi de acest Post Mare pentru a ne îngriji de cel care ne este aproape, pentru a deveni aproapele faţă de acei fraţi şi surori care sunt răniți pe drumul vieţii (cf. Lc 10,25-37). Postul Mare este timp propice pentru a căuta, şi nu a evita, pe cel care se află în nevoie; pentru a chema, şi nu a ignora, pe cel care dorește ascultare şi un cuvânt bun; pentru a vizita, şi nu a abandona, pe cel care suferă de singurătate. Să punem în practică apelul de a face binele faţă de toţi, luându-ne timpul pentru a-i iubi pe cei mai mici şi lipsiți de apărare, pe cei abandonați şi disprețuiți, pe cel care este discriminat şi marginalizat (cf. Enciclica Fratelli tutti, 193)”.
În ultima parte a Mesajului pentru Postul Mare, Sfântul Părinte subliniază faptul că „«binele, ca şi iubirea, dreptatea şi solidaritatea nu se obţin o dată pentru totdeauna; trebuie cucerite în fiecare zi» (ibid., 11). Așadar, să-i cerem lui Dumnezeu statornicia răbdătoare a agricultorului (cf. Iac 5,7) pentru a nu deveni leneși în a face binele, pas cu pas”. Iar în finalul mesajului a lansat din nou îndemnul de a nu obosi „în a semăna binele. Postul pregătește terenul, rugăciunea irigă, caritatea fecundează. Avem certitudinea în credinţă că «la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom deveni leneși» şi că noi, cu darul perseverenţei, vom obține bunurile promise (cf. Evr 10,36) pentru mântuirea noastră şi a altora (cf. 1Tim 4,16). Practicând iubirea fraternă faţă de toţi suntem uniţi cu Cristos, care şi-a dat viaţa pentru noi (cf. 2Cor 5,14-15) şi pregustăm bucuria Împărăției cerurilor, când Dumnezeu va fi «totul în toţi» (1Cor 15,28)”.
Papa Francisc a încheiat cu o rugăciune către Fecioara Maria, „din sânul căreia s-a născut Mântuitorul şi care păstra toate lucrurile «meditându-le în inima ei» (Lc 2,19)”, ca ea „să ne dobândească darul răbdării şi să fie aproape de noi cu prezența sa maternă, aşa încât acest timp de convertire să aducă roade de mântuire veșnică”.
Cuvântul lui Dumnezeu lărgește şi ridică şi mai mult privirea noastră: ne vesteşte că seceratul cel mai adevărat este cel eshatologic, cel din ultima zi, din ziua fără de apus. Rodul împlinit al vieţii noastre şi al acțiunilor noastre este „rodul pentru viaţa veșnică” (In 4,36), care va fi „comoara noastră din ceruri” (Lc 12,33; 18,22).
[1] Cf. SFÂNTUL AUGUSTIN, Serm. 243, 9,8; 270, 3; En. in Ps. 110, 1.
[2] Cf. Moment extraordinar de rugăciune în timp de epidemie (27 martie 2020).
[3] Cf. Angelus din 17 martie 2013.
Actualitatea creştină, nr. 3/2022, Anul XXXIII, p. 8-9.
