Într-o perioadă destul de dificilă pentru Biserică, Papa Pius al IX-lea (Pontif între anii 1846-1878) îl proclama pe Sfântul Iosif Patron al Bisericii Universale: „Acum – citim în decretul Quemadmodum Deus, din 8 decembrie 1870 -, întrucât în aceste vremuri foarte triste Biserica însăși, din toate părțile atacată de dușmani, este atât de apăsată de cele mai grave rele, încât oamenii fără Dumnezeu au crezut că în sfârșit porțile infernului au biruit-o, venerabilii episcopi din întreaga lume catolică i-au înaintat Suveranului Pontif rugămințile lor și pe cele ale credincioșilor încredințați grijii lor, cerându-i să binevoiască să-l constituie pe Sfântul Iosif ca Patron al Bisericii Catolice”.
Inspirați de Evanghelie, Sfinții Părinți au scos în evidență, încă din primele veacuri ale Bisericii, că Sfântul Iosif, așa cum a avut o grijă deosebită față de Preasfânta Fecioară Maria și s-a dedicat îngrijirii și educării lui Isus, tot astfel are grijă și ocrotește Biserica, mireasa lui Cristos. De altfel, Biserica a fost conștientă mereu – și este și astăzi, într-un mod deosebit – de importanța vocației acestui om: soț al Sfintei Fecioare Maria și – înaintea oamenilor – Tată purtător de grijă al lui Isus Cristos.
Leon al XIII-lea (Papă între 1878-1903), care avea, ca și predecesorul său, Pius al IX-lea, o devoțiune deosebită față de Sfântul Iosif, în Scrisoarea enciclică Quamquam pluries din 15 august 1889 spune: „Motivele pentru care fericitul Iosif trebuie să fie Patron special al Bisericii, și pentru care Biserica, la rândul ei, speră mult în ocrotirea și patronajul lui, provin în principal din faptul că el a fost soțul Mariei și tatăl purtător de grijă al lui Isus… Iosif a fost păzitor legitim și natural, și totodată cap și apărător al Sfintei Familii… Și tot așa apără astăzi, cu ocrotirea sa cerească, Biserica lui Cristos”.
Evanghelistul Matei ne spune în Evanghelia sa că „Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat-o la sine pe soția lui” (1,24). Aceste cuvinte scot în evidență misiunea pe care Dumnezeu i-a încredințat-o lui Iosif: aceea de a fi păzitor, misiune pe care a exercitat-o cu discreție, cu umilință, în tăcere și cu totală fidelitate, chiar și atunci când nu înțelegea ceea ce se întâmplă în viața lui. Iosif trăiește această misiune-vocație a sa într-o constantă atenție față de Dumnezeu, deschis la semnele divine și mereu disponibil față de planul lui Dumnezeu.
Întreaga viață a Sfântului Iosif a fost o peregrinare în credință și, la fel ca Sfânta Fecioară Maria, a rămas fidel până la sfârșit față de chemarea lui Dumnezeu. Viața Sfintei Fecioare a fost o împlinire deplină a acelui fie mie după cuvântul tău, rostit în momentul Buneivestiri; în schimb, Iosif, în ceasul buneivestirii sale, nu a spus niciun cuvânt, ci a ales să facă așa „cum i-a poruncit îngerul Domnului”. Iar acest să facă a devenit punctul de început al vieții lui Iosif.
Evangheliile nu au reținut niciun cuvânt rostit de Iosif, însă această tăcere a sa îi conturează de fapt portretul: acela al unui un om drept, al unui om care ascultă în noapte glasul îngerului – „Iosif, Fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soția ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt” (Mt 1,20). Iar Iosif nu ascultă doar adevărul divin referitor la inefabila vocație a Sfintei Fecioare Maria, ci și adevărul referitor la propria sa vocație. El, care în spiritul celor mai nobile tradiții ale poporului ales o iubea pe Fecioara din Nazaret, „este chemat din nou de Dumnezeu la această iubire” (cf. Redemptoris custos, 19).
Sfântul Iosif, Patronul Bisericii Universale, este și Patronul Catedralei noastre din București, ctitorită de Mons. Ignazio Paoli, primul Arhiepiscop de București. Papa Pius al IX-lea îl numise pe Mons. Paoli, în august 1870, Episcop de Nicopole (Bulgaria) și administrator apostolic al Valahiei (România), iar succesorul său, Papa Leon al XIII-lea, l-a numit în 1883 Arhiepiscop de București, în aceeași zi – 27 aprilie – cu ridicarea Administraturii apostolice a Valahiei la rangul de Arhiepiscopie, cu sediul la București. Lucrările la Catedrală începuseră din 1873, piatra de temelie fiind așezată, cu mare solemnitate, pe 19 septembrie 1875. În amintirea acelui eveniment, la dreapta altarului principal, lângă altarul Maicii Domnului, a fost așezată o placă de marmură cu următoarea inscripție în limba latină: „Lui Dumnezeu cel mare şi bun, în cinstea sfântului Iosif, logodnicul sfintei Fecioare Maria, preacinstitul şi preavrednicul domn Ignatius Paoli, episcop romano-catolic de Bucureşti, a binecuvântat şi pus această piatră în ziua de 19 septembrie 1875”.
Probabil că această legătură cu cei doi papi, Pius al IX-lea și Leon al XIII-lea, mari cinstitori ai Sfântului Iosif, l-a determinat pe Arhiepiscopul Paoli să-l aleagă pe Sfântul Iosif ca patron al Catedralei din București, ca să fie ocrotitor special al Bisericii noastre locale. În comunitățile Arhidiecezei noastre alergăm zilnic, la Sfânta Liturghie, la mijlocirea acestui sfânt, adresându-i rugăciunea pe care acum mai bine de o sută de ani Papa Leon al XIII-lea o propunea întregii Biserici, la finalul enciclicei Quamquam pluries. În scrisoare, Pontiful amintea acea „dragoste părintească” pe care Sfântul Iosif „a avut-o către Pruncul Isus” , și lui – „păzitor înțelept al dumnezeieștii Familii” – îi recomanda „neamul ales al lui Isus Cristos”. Și astăzi avem nenumărate motive pentru a-l ruga pe Sfântul Iosif cu aceleași cuvinte: „și precum odinioară ai scăpat de primejdia morții pe Pruncul Isus, de asemenea apără acum sfânta Biserică a lui Dumnezeu de cursele vrăjmășești și de orice nenorocire și întinde pururea peste fiecare dintre noi ocrotirea ta, pentru ca, sprijiniți fiind prin pilda și ajutorul tău, să putem trăi cu sfințenie, muri cu evlavie și dobândi în ceruri fericirea veșnică. Amin.”
Să alergăm, așadar, cu încredere la Sfântul Iosif, convinși fiind de mijlocirea puternică în Ceruri a aceluia care, pe pământ, a fost ascultat de Isus și slujit de Maria. „Dumnezeu – spunea Pius al IX-lea adresându-se, în 1868 reprezentanților unei publicații franceze dedicate răspândirii devoțiunii la Sf. Iosif – care, prin cele mai arzătoare flăcări ale iubirii aprinse astăzi pretutindeni în poporul creștin faţă de educatorul preaiubitului său Fiu, pare să ne spună tuturor: Mergeţi la Iosif, se va bucura cu siguranţă de o devoțiune pioasă faţă de el, și se va apleca cu mai multă atenție asupra cererilor adresate prin mijlocirea lui și cu mai multă ușurință se va lăsa cuprins de milostivire”. Mergeți la Iosif!
PS Cornel Damian
Episcop auxiliar de Bucureşti
Actualitatea creştină, nr. 3/2018, pp. 3-4
