Până nu demult, viața noastră era o succesiune de suișuri și coborâșuri oarecum monotone. Fiecare dintre noi se confrunta cu problemele specifice familiei, vârstei ori vieții sale de fiecare zi. Dar într-o zi a venit peste noi pandemia și dintr-odată viața noastră s-a schimbat. Am fost nevoiți să renunțăm la anumite obiceiuri și să ne însușim, cu eforturi semnificative, altele. Apoi, în prag de iarnă a venit peste noi criza energetică, care a trezit în noi emoții și îngrijorări deosebite. Și, ca și când nu era de ajuns, au venit peste noi spaimele războiului. Or, abia în astfel de situații ne descoperim adevăratele limite: cât control avem noi asupra a ceea ce ni se întâmplă? Cât putem influența noi cursul evenimentelor ce se abat asupra noastră? Mulți dintre noi sunt tentați să cedeze panicii ori disperării la gândul că nu pot face nimic pentru a supraviețui. În schimb, cei care au luciditatea credinței sunt de acord că nu pot face nimic sau aproape nimic în astfel de situații. Totuși, dacă nu ajung la panică ori la disperare, e pentru că se încred în Cel care, de-a lungul timpului, a intervenit în favoarea celor care și-au pus încrederea în El, convinși fiind că vor fi mântuiți.
Nu sunt rare experiențele celor care au contat pe Dumnezeu, iar salvarea de care au avut parte a fost exprimată adesea în termenii pascali ai eliberării poporului lui Israel din Egipt sau, după victoria lui Isus asupra morții, în termenii învierii. Astfel, autorului Psalmului 91 cântă în acest fel experiența pe care a trăit-o atunci când a simțit intervenția salvatoare a lui Dumnezeu în viața lui: Cel care locuiește sub ocrotirea Celui Preaînalt îi spune Domnului: „Tu ești locul meu de refugiu, Dumnezeul meu în care îmi pun încrederea.” Nu te vei teme nici de spaima nopții, nici de săgeata care zboară ziua, nici de molima care bântuie în plină zi. Să cadă alături de tine o mie și zece mii la dreapta ta, dar de tine nimic nu se va apropia, căci El va porunci îngerilor săi să te păzească pe toate căile tale, iar ei te vor purta pe mâini, ca nu cumva să-ți lovești piciorul de piatră. Mai mult, Domnul îl asigură pe cel care își pune încrederea în El: Când mă va chema eu îi voi răspunde, voi fi alături de el în necazuri. Îl voi elibera și-l voi preamări.
Cel care locuiește sub ocrotirea Celui Preaînalt/ îi spune Domnului: „Tu ești locul meu de refugiu, Dumnezeul meu în care îmi pun încrederea.”/ Nu te vei teme nici de spaima nopții, nici de săgeata care zboară ziua,/ nici de molima care bântuie în plină zi./ Să cadă alături de tine o mie, dar de tine nimic nu se va apropia. (Ps 91,1-2.5-7)
Pr. Tarciziu Șerban
Actualitatea creştină, nr. 4/2022, Anul XXXIII, p. 24.
