MT_large

„Personal, sunt recunoscător acestei femei curajoase pe care mereu am simțit-o alături de mine − spunea Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, la Sfânta Liturghie de beatificare a Maicii Tereza de Calcutta, din 19 octombrie 2003 −; o icoană a Bunului Samaritean, ea mergea oriunde pentru a-i sluji pe cei mai săraci dintre săraci; a ales să fie slujitoarea celor mai mici. Ca mamă adevărată pentru cei săraci, s-a aplecat asupra celor care sufereau diferite forme de sărăcie”.

Iată, în câteva cuvinte, conturat portretul Maicii Tereza, al celei pe care nici măcar „conflictele și războaiele nu reușeau să o oprească”, și care va fi proclamată sfântă de către Papa Francisc pe 4 septembrie a.c., vigilia morții sale.

O sfântă a milostivirii care a trăit cu eroism cuvintele Mântuitorului: „Fiți milostivi precum Tatăl nostru milostiv este”. Putem spune că milostivirea este al doilea nume al Maicii Tereza care, la fiecare pas, a vrut să răspundă la strigătul lui Isus de pe cruce: „Mi-e sete”.

Născută în 1910, în Albania, viitoarea Maică Tereza simte chemarea Domnului la viața religioasă și alege să intre în Congregația Surorilor din Loreto. Trimisă la Calcutta pentru noviciat și depunerea voturilor religioase, pentru mai mulți ani va lucra ca profesoară într-o școală a Congregației. Aici, la Calcutta, cunoaște suferința umană, mai ales suferința celor săraci și abandonați, care de cele mai multe ori agonizau pe stradă într-o părăsire totală. Mișcată de această realitate și răspunzând unei chemări interioare, alege să-și dedice viața îngrijirii acestor persoane fondând, în anul 1950, Congregația Misionarelor Carității. Începe astfel această „aventură” extraordinară a Maicii Tereza și a surorilor și fraților care o vor urma, în folosul celor mai săraci dintre săraci.

„Munca pe care o facem – spunea Maica Tereza – este pentru noi doar o ocazie de a manifesta iubirea noastră pentru Cristos. Ne dedicăm slujirii celor mai săraci dintre săraci, adică lui Cristos, pentru că săracii sunt imaginea lui Cristos care suferă. Cristos în Euharistie și Cristos în cei săraci; sub speciile pâinii și sub speciile săracului”.

Obișnuia să le spună surorilor sale: „Ați văzut cu câtă iubire și delicatețe tratează preoții trupul lui Cristos în timpul Liturghiei. Încercați să faceți același lucru în casa muribunzilor, unde urmează să mergeți; acolo este Isus sub chipul durerii” (cf. Pontificio Consiglio per la Promozione della Nuova Evangelizzazione, Santi nella misericordia).

Maica Tereza este acum în rândul sfinților. Sigur, sfinții din cer nu au nevoie de admirația sau de aplauzele noastre. Viața lor de sfințenie este de fapt o chemare adresată fiecăruia dintre noi, o chemare de a-i urma și de a-i imita. Și Maica Tereza ne este un exemplu, mai ales în ceea ce privește caritatea. Obișnuia să spună: „Singura valiză pe care o vom purta de aici este valiza carității. Cât ai timp, umple-o pentru că este singurul bagaj pe care îl vei purta cu tine”.

După căderea regimului dictatorial din țara noastră, surorile Maicii Tereza au putut să vină și în România, deschizând prima casă lângă București, la Chitila, chiar în 1990. Cu această ocazie, am întâlnit-o pentru prima dată pe Maica Tereza. Era în capelă, în rugăciune, în genunchi. Am așteptat câteva minute bune și apoi am putut să o salut. O femeie mică de statură, ușor aplecată de spate, dar cu o față senină și zâmbitoare și cu ochii plini de lumină. Părea că este din altă lume… . M-am gândit atunci: oare de unde are atâta forță această „mică” soră pentru opera ei gigantică? Rugăciunea era de fapt forța ei. În fața Sfântului Sacrament găsea toată puterea ei de dăruire în acest apostolat de slujire a celor mai săraci dintre săraci. Va mărturisi ea însăși mai târziu: „Eu sunt doar o soră care se roagă. Rugându-mă, Isus îmi pune iubirea Sa în inimă. Eu merg să-l port pe El la săracii din toată lumea, la săracii pe care îi întâlnesc”. În rugăciune, Maica Tereza descoperea chipul lui Cristos în cei săraci și abandonați, în cei muribunzi. „Care este secretul dumneavoastră, Maică Tereza?”, a întrebat-o o jurnalistă italiancă, Franca Zambonini. „Rugăciunea care devine acțiune. Rodul rugăciunii este credința. Rodul credinței este iubirea. Rodul iubirii este slujirea. Vedeți, totul se leagă. Ceea ce noi facem este iubirea lui Dumnezeu în rugăciune”.

Fiecare creștin este chemat la sfințenie, la o viață trăită în și din iubire: iubirea față de Dumnezeu concretizată în iubire față de aproapele. În Anul Sfânt al Milostivirii suntem chemați la acte concrete de iubire, de milostivire. Și câtă nevoie are omenirea de astăzi de iubire!

Un jurnalist ținea cu orice preț să fotografieze ochii Maicii Tereza. Atenționat că poate acest lucru o deranjează pe Maica Tereza, el a răspuns: „Nu am mai văzut ochi atât de fericiți. Aș vrea să știu motivul bucuriei acestor ochi”. Și Maica Tereza a răspuns: „Secretul e simplu: ochii mei sunt fericiți pentru că mâinile mele șterg multe lacrimi”. Multe lacrimi sunt de șters în această lume. Mă gândesc acum la „mâinile Maicii Tereza”, care prin surorile și frații din Congregațiile ei, inclusiv în țara noastră, continuă să șteargă multe lacrimi.

Să cerem și noi acest har prin mijlocirea Maicii Tereza: mâinile noastre să șteargă lacrimile celor pe care îi întâlnim și sunt în suferință. Atunci și ochii noștri vor fi fericiți, ca cei ai Maicii Tereza.

PS Cornel Damian
Episcop auxiliar de București

Show Buttons
Hide Buttons