Cea mai scurtă lună a anului va reuni din nou cele două cercuri liturgice ale Bisericii ce cuprind perioada Crăciunului, care altădată se întindea până la sărbătoarea Întâmpinării Domnului (2 februarie), respectiv cea a Postului Mare, care va începe pe 14 februarie. Astfel, viața Bisericii, inclusiv cea spirituală a creștinilor, va trece de la misterul Întrupării Domnului spre punctul culminant al Paștelui, trecând prin timpul Postului Mare.

La mijlocul lunii vom începe Postul Mare: un timp de pregătire pentru Învierea Domnului nostru Isus Cristos și, în același timp, de tăcere, penitență și convertire. Vom medita din nou la Patimile, Moartea și Învierea lui Isus.

Mulți dintre noi simt amărăciunea nedreptății, a sărăciei, a dependențelor, a exploatării, a șomajului, a bolii, a singurătății care se abate asupra lumii. La toate acestea se adaugă și slăbiciunile noastre, păcatele, viciile, obiceiurile rele ale noastre. Acest lucru provoacă adesea o mulțime de suferințe, de frică și de neputință. Și totuși, creștinul este un om al bucuriei și al speranței. Postul Mare are darul de a reîmprospăta totul.

În Postul Mare este din nou timpul să ne întoarcem la Dumnezeu; este timpul să punem în ordine conștiința și viața în puterea și harul Duhului Sfânt; este timpul să ne  întărim relația cu Cristos, cu Biserica și cu orice ființă umană care este sora și fratele nostru în credință.

În Postul Mare ne vorbește Cristos cu glasul Crucii sale

Cele patruzeci de zile ale Postului Mare sunt patruzeci de ocazii pentru fiecare dintre noi de a ne gândi la propria viață și la propriile acțiuni, de a ne gândi la relația noastră cu legile divine care au fost date omului pentru a ne folosi bine timpul petrecut pe pământ.

 Postul Mare este o perioadă de rugăciune, după modelul celei din Grădina Ghetsemani, unde Isus, părăsit de toți, a vorbit cu Tatăl. Cu ochii ațintiți asupra Lui, să ne rugăm din ce în ce mai mult și cu mai multă fervoare.

Să-l însoțim pe Cristos pe drumul spre Golgota, să plângem împreună cu femeile care l-au însoțit, să-l susținem ca Simon din Cirene și să simpatizăm ca Veronica. Stând lângă Cruce împreună cu Mama sa îndurerată, să descoperim misterele credinței despre moartea și Învierea lui Cristos, care de curând s-a născut în Betleem și astăzi dă mărturie despre cât de mult ne-a iubit și merge la moartea pe Cruce.

Să învățăm să iubim ca El – cu adevărat și până la capăt. Privind la Cruce, să ne schimbăm calitatea vieții noastre. Să ne rugăm să nu fie una tristă și mediocră, ci veselă și demnă, pentru că așa îi place lui Dumnezeu.

Postul Mare înseamnă să privim cu nerăbdare spre sărbătoarea Paștelui și la mormântul gol, a cărui piatră rostogolită de la intrare ne va spune din nou: „Nu. Nu mai este aici, căci a înviat, a înviat, biruitor și viu” (cf. Mt 28, 6-7). În calitate de creștini, vrem să ne împărtășim din bucuria Învierii. Nu putem fi pasivi, trebuie să acționăm și să-l căutăm pe Dumnezeu în fiecare zi.

Un proverb indian spune: „Când facem un pas spre Dumnezeu, El face șapte pași spre noi”, iar diferiți maeștri de spiritualitate au elaborat variațiuni pe această temă, spunând:  „Dumnezeu face o mie de pași spre noi, haideți să facem măcar unul spre El.”

Să ne întrebăm: câți pași voi face spre Dumnezeul meu, pe care păcatul meu l-a adus pe Cruce? Îmi va vorbi El cu limba Crucii? Voi îndrepta cărările vieții mele spre El și cu El?

Fie ca Postul Mare să fie pentru noi începutul unei noi căi cu și pentru Dumnezeu. Să dorim să participăm la Liturghia Bisericii specifică acestei perioade a anului liturgic. Să reflectăm la Patimile lui Cristos, meditând la Calea Sfintei Crucii, mai ales în fiecare zi de vineri. Dumnezeu ne invită la toate aceste momente și în acest fel vom descoperi mai mult puterea sa și vom trăi iubirea pe care nu o putem găsi fără Cruce.

Să nu rămânem indiferenți, ci să răspundem invitației și cu siguranță ne va fi mai ușor să purtăm crucile din viața noastră.

Postul Mare patruzeci de zile pentru a trăi mai intens

Postul Mare începe cu o invitație la liniște, la pauză și la introspecție. Pocăința începe cu o întoarcere la sine. Numai cei care devin conștienți de ei înșiși pot începe să se întrebe asupra sensului vieții.

Miercurea Cenușii a fost și va rămâne un loc special pentru aceasta. Există o mare dorință de tăcere și de a zăbovi. Când zgomotul acestor ani va începe să se stingă, oamenii vor privi cu atenție în jur, pentru a vedea dacă puținele locuri care au mai rămas sunt locuri în care te poți regăsi: bisericile vor fi prin excelență astfel de locuri, locuri sacre, locuri de întâlnire cu Dumnezeu.

Ne găsim pe noi înșine doar atunci când stăm în fața lui Dumnezeu. Poate că mulți oameni știu acest lucru și, prin urmare, le este frică să stea față-n față cu Dumnezeu și conștiința lor.

Noi trebuie lăsăm toate ușile sufletului deschise pentru această întâlnire.

Pe termen lung, nimeni nu poate trăi fără să ceară îndurare atunci când propria presupusă putere se prăbușește ca cenușa. Și poate că și elementul cenușă, prezent în prima zi a Postului Mare, trebuie să ne dea de gândit!

Cenușa, care provine din ramurile binecuvântate în Duminica Floriilor din anul precedent, nu este doar un semn al trecerii, al pocăinței și al convertirii – ea este, de asemenea, un semn al unui nou început, al vieții. La fel cum cenușa împrăștiată pe câmpuri acționează ca îngrășământ, cenușa de pe fruntea noastră ar trebui să arate speranța că noi înșine vom deveni oameni noi. Oameni care își orientează viața spre Dumnezeu.

Cenușa ca semn al Crucii arată deja care trebuie să fie încrederea noastră: cenușa, un semn al trecerii, devine o punte către viața veșnică prin cruce. Prin urmare, Miercurea Cenușii este direct legată de Vigilia Pascală.

Așadar, vom începe Postul Mare, un timp de patruzeci de zile: pentru a tăia ce e ofilit, pentru a erbicida terenul sufletului năpădit de buruieni, pentru a ara, a săpa mai adânc și, răscolind solul vieților noastre, să-i dăm mai mult aer, mai multă apă; Postul Mare, care înseamnă patruzeci de zile de muncă, de semănat și de plantat, pentru ca sufletul să prindă rădăcini în pământ nou și solid, adânc și bun de semănat, bineînțeles semințele unei vieți noi.

Vă binecuvântez pe toți cititorii revistei Actualitatea creștină și vă doresc tuturor un Post bun, rodnic și cu multe adieri proaspete de reînnoire, și un drum frumos și plin de semnificații spre Paști.

Aurel Percă

Arhiepiscop Mitropolit de București


Editorial – Actualitatea creştină, nr. 2/2024, Anul XXXV, p. 3-4.

Show Buttons
Hide Buttons