Dacă ați fi întrebați la ce vă gândiți prima dată când auziți cuvântul „noiembrie”, răspunsurile ar fi probabil foarte asemănătoare: gri, întunecat, umed, rece, cimitir. Alții s-ar gândi și la așa-numitele „sărbători liniștite”: Ziua Tuturor Sfinților, Comemorarea tuturor credincioșilor răposați, luna pomenirii răposaților… Deși cu accente diferite, toate aceste expresii sunt asociate cu gânduri despre răposați și moarte. Realitatea vieții umane pare să fie încorporată în ciclul naturii.
Vremea și natura fac în mod spontan din noiembrie o lună de reflecție și aducere aminte. Luna noiembrie este momentul în care ne amintim de cei decedați, într-un mod special. Ne gândim la cei apropiați nouă care au murit, precum și la toți răposații din întreaga lume.
Încă o dată în acest an, poate am înmormântat multe persoane, poate și o persoană dragă apropiată de dumneavoastră. Experiențele pot varia, dar toate sunt și au fost caracterizate de dorința noastră intimă ca cei scumpi ai noștri să moară cu demnitate, și mai ales să-i știm că au fost primiți în „odihna cea veșnică”.
Următorul text ne poate permite să aprofundăm ceea ce ne poate mișca și ne poate preocupa pe unul sau pe altul în această lună[1].
„Poteci de noiembrie”
„O potecă – poate într-un parc sau într-un cimitir – în ceața toamnei. Copacii și arbuștii își pierd frunzele, dar frunzișul verde poate fi încă văzut. Cărarea este pierdută în ceață; este imposibil de spus unde duce și unde s-ar putea termina: poteca de noiembrie.
Potecile din noiembrie fac parte din viață. Pentru că și moartea face parte din viață. Luna noiembrie, cu sărbătorile sale publice, ne reamintește acest adevăr într-un mod special: Sărbătoarea tuturor sfinților, Ziua comemorării tuturor credincioșilor răposați, luna răposaților…. Vizitarea cimitirului și citirea numelor celor care au murit în anul care se apropie de sfârșit fac parte din ritualurile fixe ale acestei luni. Cei care nu mai sunt printre noi sunt din nou în centrul atenției.
Pentru că ei sunt încă printre noi. Nu doar în memorie, nu doar în durere, nu doar pentru că ne este dor de ei. Astăzi, citiți adesea pe pietrele funerare moderne fraza: „Dragostea nu se termină niciodată.” Ea există dincolo de moarte. Acesta este motivul pentru care cei iubiți sunt încă cu noi, chiar dacă a trebuit să-i îngropăm. Dar credința creștină merge mai departe, ajunge mai în profunzime: pentru că Dumnezeu ne iubește, viața nu se termină niciodată. Aceasta este speranța noastră de creștini: moartea nu are ultimul cuvânt, pentru că Dumnezeu l-a chemat pe Fiul său din moarte înapoi la viață – și pentru că și noi putem spera că Dumnezeu ne va iubi în acest fel.
Vorbesc despre speranță, pentru că nimeni nu poate ști ce va fi cu noi… Drumul meu prin viață înainte de „sfârșitul vieții mele” – și asta se aplică fiecărei ființe umane – se pierde în ceață. Unde duce și unde se termină nu pot recunoaște acum. Să-i lași pe cei dragi să plece în acest fel rămâne dificil – durerea și jalea sunt desigur justificate. Să mă văd într-o zi la începutul acestei căi rămâne dificil – teama este justificată. Dar ceea ce vreau, dincolo de teamă, este încrederea în Dumnezeu – și asta este ceea ce îi cer.
Potecile din noiembrie – nu le urmez doar în noiembrie. Și nu le parcurg doar la sfârșitul vieții mele. Călătoresc mereu pe potecile din noiembrie: la începutul unei noi etape a vieții mele, după ce îmi iau rămas-bun de la ceva sau cineva care a avut o influență puternică asupra vieții mele. Chiar și atunci, mă ajută enorm să merg pe aceste poteci de noiembrie cu încredere în călăuzirea lui Dumnezeu. Cu încrederea pe care Dumnezeu mă invită să o am.”
Spre casă…
Apoi sunt mulți oameni care percep luna noiembrie ca fiind sumbră și mohorâtă. Cele mai frumoase culori de toamnă dispar treptat, zilele sunt simțitor mai scurte, nopțile întunecate mai lungi, iar perioada Adventului, cu numeroasele sale lumini și decorațiuni, va începe în curând.
Mulți oameni asociază luna noiembrie cu întunericul, ceața, moartea și doliul. Mormintele sunt binecuvântate și se spun rugăciuni speciale pentru cei decedați.
Luna noiembrie marchează, de asemenea, sfârșitul anului bisericesc, care nu începe la 1 ianuarie, ca anul calendaristic, ci în prima duminică din Advent. Ultima duminică din anul bisericesc curent cade pe 24 noiembrie în acest an, iar ultima duminică din anul bisericesc este întotdeauna o sărbătoare mare și importantă: este Duminica lui Cristos, Regele Universului. Îl sărbătorim pe Cristos ca fiind adevăratul Rege. În Evanghelie, Isus vorbește despre judecata de apoi, iar în duminicile dinaintea acesteia ne avertizează să fim vigilenți și să ne concentrăm asupra esențialului.
Prin urmare, noiembrie pare doar superficial să indice un sfârșit. De fapt, nu este vorba despre sfârșit, ci despre adevăratul început. În calitate de creștini, credem că mergem în această lume doar ca oaspeți și că adevărata noastră casă de durată, adevărata noastră viață, începe cu Dumnezeu în cer. Viața noastră pe pământ este despre găsirea căii și a direcției corecte.
Pe bună dreptate, părintele Phil Bosmans spune în una din reflecțiile sale: „Noiembrie – ne face să ne liniștim în interior, ne face să reflectăm”[2]… „Luna noiembrie ne aduce cu picioarele pe pământ: întunericul crescând de afară și frunzele care cad din copaci, vizitarea mormintelor din cimitir, privirea la cei decedați și la sfinți, confruntarea cu propria noastră finitudine. Pentru noi, creștinii, nu ar trebui să fie chiar o perioadă sumbră. Acest lucru este demonstrat nu numai de cartea Apocalipsei Sfântului Ioan, ci și de multe alte pasaje din Sfânta Scriptură, unde cerul este întotdeauna descris ca ceva care ne aduce mântuirea prin activitatea divină”: „patria noastră este în ceruri, de unde îl așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos” (Fil 3,20). Moartea nu are ultimul cuvânt.
O promisiune nu doar pentru zilele înnorate din noiembrie!
Dragi cititori ai revistei Actualitatea creștină, vă doresc raze de speranță în noiembrie. Pentru sărbătorile și zilele de pomenire a răposaților din această lună, vă doresc binecuvântarea lui Dumnezeu, iar pentru cei dragi ai dumneavoastră care au plecat din această lume, doresc să se adeverească rugăciunea lui Isus: „Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine şi cei pe care mi i-ai dat… pentru ca iubirea cu care m-ai iubit pe mine să fie în ei şi eu în ei” (Ioan, 17,25-26).
Cu binecuvântarea noastră arhierească,
† Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București
[1] Michael Tillmann, Bilder und Texte, Aachen, 2023.
[2] Phil Bosmans, Străbătând anul. Calendarul inimii, 1998.
Editorial – Actualitatea creştină, nr. 11/2024, Anul XXXV, p. 3-4.
