Nu este întotdeauna ușor să descoperim, în fiecare zi, lumina, claritatea și frumusețea. Adesea, alte vești ne copleșesc gândurile. În acest timp, în care zilele devin, în ținuturile noastre, vizibil și simțitor mai lungi, Biserica celebrează sărbători ale luminii.
La sărbătoarea Întâmpinarea Domnului sunt sfințite lumânările. Ele luminează bisericile noastre pe tot parcursul anului și, ca un simbol puternic, ne îndreaptă gândul spre Cristos. El este lumina vieții noastre de creștini.
Și sărbătoarea Sfântului Blaziu ne dăruiește un mesaj plin de lumină, prin binecuvântarea împotriva bolilor de gât, primită între două lumânări încrucișate.
Suntem atinși lăuntric de multă lumină. Ne revine nouă sarcina ca, în fiecare zi, să spunem un „DA” hotărât luminii lui Isus și să o primim în mod conștient. Aceasta ne ajută să străbatem cu bucurie și recunoștință fiecare zi de viață dăruită de Dumnezeu.
Pentru cei triști și pentru cei cu inima apăsată, strălucește lumina lumânării, lumina binecuvântării lui Isus, lumina vieții. Tuturor ne face bine să vedem, să trăim și să simțim lumina dăruită de Cristos. Această lumină ne încălzește adâncul ființei, inima și sufletul și ne întărește.
Luna februarie, lună sub semnul luminii
Luna februarie debutează, în mod simbolic și profund, sub semnul luminii. Pe 2 februarie, Biserica sărbătorește Întâmpinarea Domnului sau Prezentarea Pruncului Isus în Templu, cunoscută în tradiția populară drept Sărbătoarea Lumânărilor sau Candelora.
Lumânările binecuvântate și purtate în cadrul liturghiei nu sunt simple obiecte rituale, ci semne vii ale unei realități spirituale profunde: Cristos este lumina care vine să risipească întunericul păcatului și al morții. Dreptul Simeon recunoaște în Pruncul Isus „lumina spre luminarea neamurilor”, iar această mărturisire rămâne actuală pentru fiecare generație.
Experiența umană ne arată că orice lumină pământească este fragilă. Soarele luminează doar pentru câteva ore, iar întunericul revine necontenit. Nicio lumină creată nu poate însă străpunge întunericul inimii omului, frământată de neliniști, întrebări și căutări de sens. Omul tânjește după o clarificare a existenței, după un răspuns la întrebările fundamentale ale vieții: „De ce?” și „Pentru ce?” Fără această lumină interioară, viața rămâne nesigură și neliniștită.
Cristos ne spune limpede: „Eu sunt lumina lumii.” El este lumina adevărată, în comparație cu care toate celelalte lumini sunt doar umbre. În strălucirea lui se revelează slava lui Dumnezeu și sensul creației. Viața luminată de Cristos devine o viață înțeleasă corect, trăită cu speranță și orientată spre adevăr. Însă această lumină nu se impune; ea cere o inimă deschisă, înțeleaptă și curată, capabilă să o primească.
Lumânarea binecuvântată la sărbătoarea de la 2 februarie ne amintește și de botezul nostru, când am primit lumina lui Cristos și am fost chemați să trăim ca „fii ai luminii”. Flacăra trebuie însă întreținută. Credința, asemenea luminii, are nevoie să fie hrănită prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin Euharistie și prin faptele iubirii.
Astfel, începutul lunii februarie devine o invitație: să lăsăm ca lumina lui Cristos să ne lumineze viața și, la rândul nostru, să devenim purtători de lumină într-o lume adesea cufundată în întuneric. „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune și să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri!” (Mt 5,16).
De la lumina naturală… la „Lumina spre luminarea oamenilor”
Ca oameni ai secolului XXI, suntem tentați să luăm lumina ca pe un lucru de la sine înțeles. De la invenția becului electric, avem impresia că stăpânim lumina: când se lasă noaptea sau când zilele de iarnă devin scurte, nu ne schimbăm planurile, ci apăsăm un întrerupător. Munca, viața socială și recreerea continuă aproape neafectate. Acest control aparent asupra luminii este însă o noutate în istoria omenirii.
Pentru strămoșii noștri, realitatea era cu totul diferită. Înainte de descoperirea focului, oamenii depindeau complet de soare și de lună. Când apunea soarele, viața se oprea. Chiar și după apariția torțelor, a lămpilor sau a lumânărilor, lumina rămânea slabă și nesigură. Întunericul impunea limite clare existenței, iar lumina era percepută ca un dar prețios.
De aceea, oamenii au înțeles instinctiv că lumina aduce două daruri fundamentale: cunoașterea și siguranța. Lumina ne permite să vedem, să recunoaștem chipurile celor dragi, să înțelegem lumea în care trăim și să ne orientăm pașii. Din această cunoaștere se naște siguranța: certitudinea că nu suntem pierduți, că putem merge înainte, că viața are un sens.
Mergem la Evanghelia Sfântului Luca și îl întâlnim pe bătrânul Simeon în templu, care îl ia în brațe pe Pruncul Isus și îl binecuvântează pe Dumnezeu, spunând: „Ochii mei au văzut mântuirea ta, pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor: o lumină pentru luminarea neamurilor și slava poporului tău, Israel” (2,32).
În această frumoasă scenă, în care un bătrân ține în brațe o nouă viață, parcă vrea să ne spună: „Iată speranța voastră”, „Iată adevărata voastră lumină!”
Celor care au uitat promisiunea strălucitoare a unei stele: încă mai este lumină!
Pentru oricine se teme sau se îngrijorează, sau se întreabă ce rezervă viitorul: încă mai este lumină!
Întunericul nu învinge. Lumina lui Cristos, lumina speranței, prevalează!
Lumina a venit și a strălucit peste lumea noastră, adesea umbrită de teamă și nesiguranță. Răsăritul cel de sus ne-a cercetat și a adus lumină celor care trăiau în întuneric (cf. Lc 1,79). De aceea, gestul simplu al lumânării aprinse la 2 februarie devine o mărturie: Lumina lui Cristos este prezentă și astăzi și ne cheamă să o primim.
Dragi cititori ai revistei Actualitatea creștină, vă doresc ca lumina lui Cristos să vă însoțească în fiecare zi a acestei luni, să vă încălzească inimile și să vă întărească în credință, bucurie și speranță. Fiecare lumânare aprinsă și fiecare gest de credință să vă aducă aminte că Dumnezeu este mereu alături de noi, că ne conduce pașii și că ne oferă harul de a trăi în lumină și iubire.
Cu binecuvântarea noastră arhierească,
† Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București
Editorial – Actualitatea creştină, nr. 2/2026, Anul XXXVII, p. 3-4.
