Dintre toate sărbătorile, Crăciunul aduce cel mai mult în suflete o dulce speranță. Să rămânem Pelerini ai speranței la propunerea Papei de fericită amintire Francisc.
Ca să ne reînnoim în speranță fac apel la scrisoarea sa Admirabile signum, în care este amintită alcătuirea ieslei cu mai bine de 800 de ani în urmă de către Sfântul Francisc de Assisi.
În chiar primul paragraf este scris: De fapt, ieslea este ca o evanghelie vie, care este plină de paginile Sfintei Scripturi. În timp ce contemplăm scena Naşterii, suntem invitaţi să pornim spiritual la drum, atraşi de umilinţa Celui care s-a făcut om pentru a-l întâlni pe fiecare om. Şi descoperim că el ne iubeşte până acolo încât se uneşte cu noi, pentru ca şi noi să ne putem uni cu el.
Cu alcătuirea ieslei, Sfântul Francisc reflecta lumina din sufletul său credincios, simplu și umil, reflecta întruparea evangheliei copilăriei lui Isus în viața sa. Grăitor este acest episod relatat de Toma din Celano: „Într-o zi, înaintând călare pe măgăruș, deoarece era slăbit și bolnav și nu putea merge pe jos, trecea prin ogorul unui țăran aflat la muncă. Acesta a alergat spre el și l-a întrebat cu delicatețe dacă nu cumva este fratele Francisc. Cu umilință a răspuns că este chiar el în persoană: «Uite – a spus țăranul –, să fii atât de bun pe cât cu toții spun că ești, pentru că mulți au încredere în tine. De aceea te îndemn să nu te porți niciodată altfel decât speranțele care se pun în tine»” (FF 726). Povestirea continuă spunând că sfântul a coborât de pe măgăruș și a sărutat picioarele țăranului pentru a-i mulțumi pentru sfatul și avertismentul său. Altfel spus, țăranul l-a rugat pe sfânt: nu ne dezamăgi, avem încredere în tine, nu lăsa să se micșoreze în noi speranța. Pentru simplul țăran, Sfântul Francisc era poarta de acces către Speranța care nu înșală.
Toți sfinții sunt o poartă deschisă către speranță. În recenta vizită desfășurată de către Papa Leon al XIV-lea în Liban, pe 3 decembrie 2025, în pelerinaj la mormântul Sfântului Charbel, Sfântul Părinte ne adresa aceste întrebări: Ce moștenire ne lasă un om care nu a scris nimic, a dus o viață ascunsă și tăcută, dar a cărui faimă s-a răspândit în întreaga lume? Aș dori să o rezum astfel: Duhul Sfânt l-a modelat astfel încât să poată învăța rugăciunea pe cei care trăiesc fără Dumnezeu, tăcerea pe cei care trăiesc în zgomot, modestia pe cei care trăiesc pentru a se da mari în fața altora și sărăcia pe cei care caută bogății. Aceste comportamente, care merg împotriva curentului, dar tocmai de aceea atrag, sunt ca apa proaspătă și pură pentu cei care traversează deșertul. (…) Statornicia sa, atât de radicală și umilă, este un mesaj pentru toți creștinii.
Să alergăm la iesle să-l vedem pe Isus. De la el, asemenea sfinților, să înțelegem că ceea ce hrănește viața nu sunt bunurile, ci iubirea; nu lăcomia, ci dărnicia; nu belșugul arătat altora, ci simplitatea care trebuie să fie păzită, nu dezamăgirea, ci lumina speranței.
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 13/2025, Anul XXXVI, p. 12.
