Magdalena Bossy (1884-1940)
Când în 1925 Vladimir Ghika cumpără de la statul francez mănăstirea de la Auberive, în Haute-Marne, pentru a face din ea centrul Fraternității Sfântul Ioan, nu își închipuie niciun moment că foarte aproape, la Langres, capitala județului, trăiește în clauzură o verișoară îndepărtată.
Căci Ana Magdalena Bossy, născută la Iași în 1884, a primit vălul sub numele de Sora Marie-Anne de Jésus, la Anunțiatele Celeste, ordin contemplativ feminin înființat la Genova în 1604 de către Fericita Maria Vittoria de Fornari Strata. Și deși este un ordin de clauzură monastică destul de strictă, se simte bine în această viață, așa cum îi scrie lui Vladimir Ghika la 30 ianuarie 1927: „Anunțiata este atât de frumoasă, dar atât de ascunsă, atât de ascunsă, încât puține suflete o înțeleg. Și îmi știți visul!… Mi-aș dori atât de mult ca această floare rafinată să înflorească pe tot pământul, și să facă pretutindeni să urce spre Cer parfumul ei dulce de recunoștință și de iubire!”
Cam de fiecare dată când Vladimir Ghika trece prin Langres, face o vizită la mănăstirea Anunțiatelor.
Când au ocazia să vorbească sau în scrisorile lor, cei doi exilați români evocă dorința lor de a vedea înflorind catolicismul în țara lor de origine. Dacă visul lui Vladimir Ghika de a deschide o ramură a Fraternității Sfântului Ioan în România se năruie cu închiderea mănăstirii de la Auberive în 1931, cel al Magdalenei Bossy devine în curând realitate. O mănăstire a Anunțiatei este creată în 1937 la Moreni (Prahova) pe un teren dăruit de către Ala (Alexandra), soția fratelui ei, generalul român Robert Bossy[1]. Condiția pusă de către autorități pentru această ctitorie a fost aceea ca mănăstirea să fie de rit greco-catolic. Și așa va fi.
Vladimir Ghika și cumnata sa, Elisabeta, susțin noua mănăstire prin donații și organizând în favoarea ei târguri de obiecte diverse.
Devenind superioara acestei tinere comunități monastice, Magdalena Bossy resimte toată greutatea responsabilităților care apasă asupra ei: „Sarcina care îmi revine apasă greu pe umerii mei slabi. Și, desigur, nu mi-aș fi asumat-o niciodată dacă glasuri autorizate nu mi-ar fi garantat că aceasta era voința lui Dumnezeu.” Să fondezi o comunitate și să construiești un loc de viață pentru aceasta este un drum plin de piedici pentru cineva care vrea să trăiască în rugăciune departe de lume. Sora Marie-Anne nu se bucură de altfel prea mult timp de ctitoria ei, ea a cărei sănătate a fost mereu destul de fragilă, căci moare la 29 octombrie 1940, victimă a unui cancer la ficat, la spitalul Elias din București. Vladimir Ghika celebrează o liturghie la căpătâiul ei și o însoțește în ultimele momente.
Cel puțin Magdalena Bossy nu va avea tristețea de a-și vedea opera distrusă de către regimul comunist, căci, în toamna 1948, mănăstirea îndură soarta întregii Biserici Greco-Catolice și cele aproape douăzeci de călugărițe sunt împrăștiate. Niciuna dintre ele nu va trece la ortodoxie, iar unele dintre ele își vor urma chiar vocația în clandestinitate. Două dintre ele, superioara, Sora Maria Emanuela (Bîtică), și Sora Maria Clara (Isa Sion), își vor putea respecta voturile printre călugărițele catolice de la mănăstirea de la Timișu de Sus.
[1] În volumul Figuri ilustre din istoria Arhidiecezei Romano-Catolice de București, Editura ARCB, 2021, am menționat din greșeală că era soția diplomatului Raul Bossy.
Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)
Actualitatea creştină, nr. 11/2021, Anul XXXII, p. 23.
