Benedict Ghiuș (1904-1990)
Benedict Ghiuș vine să-l viziteze pe Vladimir Ghika la 2 ianuarie 1947 la Saint-Vincent-de-Paul, probabil pentru a-i transmite urările sale de Anul Nou, dar și pentru a-i prezenta teza lui, Doctrina răscumpărării în imnografia Bisericii, deoarece tocmai a obținut titlul de doctor în teologie în anul anterior. Iar dacă l-a putut obține, aceasta se datorează în parte ajutorului prelatului catolic, care i-a permis să studieze în străinătate, în Franța, la Facultatea de Teologie Catolică de la Strasbourg (1927-1932), și aceasta cu acordul Patriarhului ortodox, Miron Cristea, care îi solicitase lui Vladimir Ghika să intervină în acest sens în favoarea celor mai buni studenți la teologie, cu scopul de a ridica nivelul de formare al preoților din Biserica sa. Căci, da, am uitat să menționez la început, Benedict Ghiuș este un teolog ortodox. Înzestrat cu o solidă formare religioasă, cu o fermă credință și cu o inteligență remarcabilă, acesta ocupă de foarte tânăr posturi importante în sânul Bisericii Ortodoxe Române, devenind, între altele, asistent universitar la Catedra de ascetică și mistică de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București (1944-1948).
În această perioadă, alături de Sandu Tudor, arhimandritul Benedict fondează grupul Rugul Aprins la Mănăstirea Antim din București, grup cu tendință mistică care privilegiază în mod deosebit practica rugăciunii inimii. Vladimir Ghika, la 25 martie 1947, la îndemnul fiului său spiritual Agenor (Bob) Danciul, participă la una dintre aceste întâlniri. Și se pare că a repetat de mai multe ori această experiență. Grupul va fi interzis în 1948, dar își va continua activitatea până la arestarea tuturor membrilor săi în 1958. Benedict Ghiuș va merge pe urmele lui Vladimir Ghika, pentru că va trece și el prin închisoarea sinistră de la Jilava. Va fi eliberat în același timp cu prizonierii politici, în 1964, și își va relua postul de preot la Catedrala Patriarhală din București, înainte de a se retrage definitiv în 1974 la Mănăstirea Cernica, aproape de București, unde își va încredința sufletul în mâinile lui Dumnezeu în 1990.
În timpul discuției cu Vladimir Ghika din ianuarie 1947, Benedict Ghiuș a evocat cu siguranță persoana maestrului său, teologul Dumitru Stăniloae, și a trezit probabil în prelatul catolic dorința de a-l cunoaște pe acest faimos profesor ortodox. Astfel, Vladimir Ghika, în cursul anului 1947, asistă de două ori la cursurile lui Dumitru Stăniloae, în prezența lui Benedict Ghiuș. Potrivit mărturiei lui Agenor Danciul, maestrul teolog ortodox nu pare să fi fost încântat de această vizită surpriză. Așa cum remarcă Cătălin Bogdan, într-un articol bine documentat[1], așa-zisul „teolog al iubirii” nu îi avea la inimă pe catolici… puțin mai mult decât pe evrei totuși! Să amintim că un an mai târziu, în 1948, Dumitru Stăniloae a primit cu mare bucurie suprimarea Bisericii Greco-Catolice de către comuniști și integrarea forțată a credincioșilor ei în Biserica Ortodoxă.
Regretăm faptul că un om de calitatea lui Benedict Ghiuș a putut prefera, ca mentor spiritual, un Dumitru Stăniloae în locul unui Vladimir Ghika…
[1] Cătălin Bogdan, „Omorul serafic – Cazul Stăniloae”, Revista 22, din 2 și 9 februarie 2016.
Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)
Actualitatea creştină, nr. 12/2021, Anul XXXII, p. 27.
