Dida Solomon-Callimachi, Domnișoara Iulia (1898-1974)
Un boier care se căsătorește cu o tânără și frumoasă actriță nu reprezintă nimic extraordinar, se cunosc numeroase exemple de acest fel. Boierul de care vrem să vorbim astăzi este Scarlat Callimachi. Frumoasa actriță este Dida Solomon, care devine celebră, în 1922, în rolul Domnișoarei Iulia, rolul principal într-o piesă cu același titlu de August Strindberg.
Dar cei doi sunt diferiți, căci ceea ce îi unește nu este teatrul, ci mai degrabă arta în general și poezia în particular. Scarlat editează astfel o revistă de avangardă, Punct – Revistă de artă constructivistă, la care participă autori de anvergură ca Ilarie Voronca, Victor Brauner, Ion Vinea, Marcel Iancu și alți câțiva. Dida publică și ea câteva poeme. În unul din ele, intitulat „Gânduri de Crăciun”, apărut în ianuarie 1925, se găsește afirmația fermă că „Dumnezeu este mai mort decât morții”.
Trebuie să deducem că dacă Dida l-a însoțit pe soțul său în lupta sa artistică și politică, nu l-a urmat în credința creștină? Dida Solomon, așa cum îi indică numele, s-a născut într-o familie evreiască. Cu toate acestea, ea, Dida, și nu el, Scarlat, îl va vizita pe Vladimir Ghika începând cu 1938, la Paris, apoi la București, în numeroase rânduri.
Are oare neajunsuri materiale și se gândește să recurgă la un compatriot pe care îl știe milostiv? Să nu uităm că a trebuit să fugă din țara ei din motive de anticomunism și de antisemitism, devenite politică de stat în România chiar înainte de 1939. Se pare că la Paris, situația Didei Callimachi, deși precară, nu este prea rea; a găsit de altfel câteva angajamente, precum acela pe care îl evocă într-o scrisoare către Vladimir Ghika din 13 mai 1939: „Am primit frumoasa dumneavoastră piesă și vă mulțumim[1]. Am fost foarte emoționată citind-o. Joc în această seară, în sala Saint-Pierre la Neuilly, în rolul Irodiadei – piesa Pr. Barry[2] (paroh la Saint-Pierre-de-Neuilly) Maria Magdalena – iar mâine aș fi fericită dacă m-ați onora cu prezența dumneavoastră.” Evident, este un rol mic…
Atunci de ce merge la Mons. Ghika? Pentru a se converti? Hârtiile lăsate de Vladimir Ghika nu dau de înțeles că ea ar fi făcut parte dintre catehumenii săi.
Și nu găsim niciun răspuns nici în cartea sa de amintiri[3]. Spre deosebire de romanul autobiografic al soțului ei Scarlat, cartea Didei este „corectă” din punct de vedere politic, pentru vremea respectivă, nu vorbește decât de teatru, deloc despre religie sau politică. Este ciudat că substantivul sau adjectivul „evreu” este cu totul absent din carte. Nicio menționare, de exemplu, a faptului că a fost constrânsă să joace în trupa de teatru evreiesc Barașeum din București în timpul războiului. Cariera ei teatrală va avea de altfel mult de suferit, înainte de 1945, din cauza originii ei, dar și din cauza angajamentului ei politic, iar după această dată, din cauza lipsei angajamentului politic… și poate din nou din cauza originii ei…
Fără îndoială, are mai ales nevoie de o consolare morală în fața tuturor vicisitudinilor la care este supusă. Îi scrie astfel lui Vladimir Ghika, la 1 ianuarie 1939: „Îmi amintesc adesea bunătatea dumneavoastră, amintire prețioasă în inima mea de când v-am cunoscut.”
[1] Este foarte probabil vorba de Femeia adulteră.
[2] Lectură nesigură.
[3] Amintirile domnișoarei Iulia, Editura Cartea Românească, București, 1974.
Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)
Actualitatea creştină, nr. 9/2021, Anul XXXII, p. 27.
