Paul Morand (1888-1976), omul grăbit
Da, Morand era așa, grăbit; este de altfel titlul unuia dintre romanele sale publicate în 1941[1]. În literatură este considerat a fi unul dintre cei care au întinerit arta romanescă, descotorosind-o de descrierile lungi devenite inutile în epoca cinematografului, caracterizând personajele sale cu o trăsătură bine simțită, pe scurt, dând viteză lecturii, intrigii… cu riscul, poate, al superficialității. Căci, da, a fost fără îndoială superficial, plăcându-i bineînțeles mașinile mari, călătoriile, exotismul, lucrurile frumoase, femeile frumoase…
De altfel, o femeie ne face să vorbim despre el aici, o româncă, bogată, foarte bogată chiar, o femeie de care se îndrăgostește și cu care se căsătorește într-o bună zi din 1927 la Paris, Elena Chrissoveloni (1879-1975), născută într-o familie de bancheri. Dar iată că nu numai că această femeie era ortodoxă, ci, în plus, tocmai divorțase de primul ei soț, Dimitrie Suțu (1870-1943), cu care avea o fiică, Georgeta (1905-1932), numită Papillon, care s-a căsătorit cu Eric de Broglie, văr primar cu laureatul Nobel în fizică Louis de Broglie.
A doua zi după căsătoria civilă, cuplul s-a căsătorit religios în biserica greacă ortodoxă din Paris. În acest fel Paul Morand a trăit mai mulți ani departe de sacramentele Bisericii Catolice, nu pentru a se fi căsătorit cu o ortodoxă, lucru permis, cel puțin prin obținerea unei dispense, ci pentru a se fi căsătorit cu o femeie divorțată, spre marele regret al familiei sale, mai ales al mătușii sale, călugăriță în mănăstirea în care a murit Bernadeta Soubirous în 1879.
Diplomat, conservator, antisemit, Paul Morand avea tot ce trebuie pentru a fi bine văzut de autoritățile franceze în vremurile triste ale celui de-al Doilea Război Mondial. A fost astfel numit ambasador al Franței acolo unde dorea: la București[2]. Acolo îl va întâlni pe Vladimir Ghika, pe care îl cunoștea deja, colaborând împreună pentru publicarea nuvelelor scrise de leproșii din Pavilionul de Malta la Paris în 1939. Cât despre Elena Chrissoveloni, pe ea o cunoștea de la balurile mondene pe care era obligat să le frecventeze în tinerețea sa…
Moartea prințului Suțu, primul soț al Elenei Morand, la 19 decembrie 1943, îi permite lui Vladimir Ghika să-l reconcilieze pe Paul Morand cu Biserica Catolică, pentru că de acum soția sa nu mai era divorțată, ci văduvă. Cu permisiunea așa cum se cere din partea Arhiepiscopiei de Paris, Mons. Ghika a putut să-i căsătorească pe bătrânii amanți (în ochii Bisericii) în ritul greco-catolic, în cadrul unui mic grup, discret, la Ambasada Franței din București, la 24 februarie 1944. Și vor rămâne uniți până la moarte, ea decedând în 1975 și el un an mai târziu, în 1976. Ceremonia funebră a scriitorului francez a avut loc acolo unde s-a căsătorit prima dată, la biserica greacă ortodoxă din Paris. Părintele lazarist Georges Schorung, care a fost martor la căsătoria religioasă din 1944, a ținut să fie prezent, în sutană, la oficiul funebru ortodox, pentru a marca bine faptul că Paul Morand nu abjurase niciodată de la credința catolică.
[1] L’Homme pressé, Gallimard, Paris, 1941.
[2] Amintim că Paul Morand a publicat, la Gallimard, în 1935, o cărțulie intitulată simplu, București, și că aceeași Editură Gallimard tocmai i-a publicat în întregime Jurnalul de război. Londra – Paris – Vichy (1939-1943). Așteptăm cu nerăbdare continuarea care va vorbi despre România.
Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)
Actualitatea creştină, nr. 7/2021, Anul XXXII, p. 27.
