Wladimir Polissadiw (1880-1941)
Pictorul ucrainean Wladimir Polissadiw ar fi fost asasinat la Paris în 1941. De către cine? În ce circumstanțe? Nu știm nimic. Și aceasta este una dintre trăsăturile acestui om, care a trecut ca un meteorit pe cerul artistic dintre cele două războaie și care nu a lăsat decât o urmă efemeră.
Contactul între artistul ucrainean şi Vladimir Ghika este stabilit de către părintele greco-catolic polonez Tadeusz Rzewuski[1] în decembrie 1923. Și Vladimir Ghika, care, așa cum se știe, avea un simț artistic ascuțit, apreciază operele tizului său, așa cum reiese dintr-o scrisoare a lui Stanislas Fumet din ianuarie 1924.
Wladimir Polissadiw nu este, precum mulți dintre compatrioții săi care se găsesc la Paris între cele două războaie, un rus alb care a fugit de bolșevism. Venirea lui în Occident datează dinainte de 1914. Prietenul său pictorul Henri Charlier spune că a fugit din Rusia pentru a scăpa de persecuția religioasă după convertirea sa la catolicism și căsătoria cu o ucraineancă greco-catolică. Sosit la Roma, este trimis să se formeze în pictură la Paris, centru mondial pe atunci al avangardei artistice, dar și al anticlericalismului. Polissadiw relatează: „Ce păcat să fii obligat să mergi să trăiești într-o țară atee și materialistă! Dar nu eram decât de 5 luni când mi-am dat seama că adevărata țară catolică este Franța.”[2] Întâlnește aici un grup de tineri artiști catolici formați în jurul pictorului Jacques Brasilier (1883-1965) și care a luat numele Rozeta.
Dar dacă Parisul poate fi un loc de mare efervescență artistică, vremurile sunt dure pentru artiștii veniți din cele patru colțuri ale lumii, fără bani și căutând celebritate. Polissadiw caută la Vladimir Ghika un sprijin spiritual și moral, bineînțeles, dar și un mecena. Dacă artistul, care este căsătorit și are copii, îi cere preotului ceva ajutor din când în când, așteaptă de la el și să obțină comenzi sau să-și vândă lucrările datorită relațiilor sale.
Mizeria este atât de mare, încât Polissadiw preferă să râdă și să facă o asociație de artiști intitulată Mizeria Neagră, pe care o prezintă astfel: „Mizeria Neagră este o asociație de artiști de artă religioasă de regim aristocratic, cu sentimente războinice (…). Scopul asociației: Arta spirituală cu tendințe largi, populare, universale, moderne și cu bună dispoziție (…). Cavalerii Mizeriei Negre sunt fie copii-minune în artă (…), fie foști copii maturizați de anii de lipsuri și suferințe acceptate voluntar pentru a nu renunța la sufletul copilăriei și pentru a nu deveni mari.” Totul este spus despre Polissadiw: să nu devină mare. Nu îi plăcea să-și exercite arta, așa cum relatează prietenul său Henri Charlier: „Polissadiw era foarte înzestrat, dar refuza să muncească. Într-o zi în care i-am spus să studieze, mi-a răspuns: «Dacă am geniu, nu am nevoie să studiez.»”[3]
Spre sfârșitul vieții, îi scrie unui prieten: „Am dărâmat tot ce mi-ar putea fi aproape de sânge și trup și am devenit un «rătăcitor» pe acest pământ! Ce durere, căci nu mai e nimic de făcut: fac parte din rezerviștii armatei lui Cristos… Chiar și în zilele de bătrânețe nu îmi rămâne nimic pentru a trăi.”[4]
[1] A nu se confunda cu dominicanul Alex-Ceslas Rzewuski.
[2] Scrisoarea lui Henri Charlier către părintele Georges Schorung din 26 martie 1966 (Arhiva Vladimir Ghika).
[3] Ibidem.
[4] Citat de Valentine Marcadé, Art d’Ukraine, L’Âge d’Homme, Lausanne, 1990, p. 231.
Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)
Actualitatea creştină, nr. 6/2022, Anul XXXIII, p. 27.
