Rainer Biemel (1910-1987)
Vineri, 12 ianuarie 1945, polițiști români și ruși bat la ușa lui Rainer Biemel la București. Au ordinul de a-l aresta și deporta în Uniunea Sovietică, la fel ca pe toți cetățenii români de naționalitate germană, toți considerați ca fiind naziști. Dar Rainer Biemel nu este acasă, s-a refugiat împreună cu soția și cu fiica lor la Institutul Francez, unde directorul, Jean Mouton, prieten cu Mons. Vladimir Ghika, îl ascunde. Dar, fără să vrea, micuța Anne-Marie îl trădează, polițiștii îl descoperă repede și, prin șantaj, amenințându-l că vor trimite pe altcineva în locul lui în deportare, reușesc să-l convingă să se predea.
Înainte de a fi luat de către polițiști, Rainer Biemel cere mai multe lucruri și mai ales să vadă un preot. Jean Mouton îl anunță pe părintele asumpționist francez Jean Gouillard. Rainer Biemel vrea să plece cu totul în regulă în cazul în care nu va mai reveni: vrea să se convertească, el care s-a născut luteran, și să se spovedească. Supravegheat de către un polițist român care nu înțelege prea bine ce se întâmplă, reușește să facă cele două lucruri înainte de a fi ridicat.
Jean Mouton și prietenii lui fac toate demersurile posibile ca să-l scoată din mâinile sovieticilor. Dar conducătorii ruși rămân surzi: de ce soarta unui neamț îi interesează pe ei în vreme ce Germania rezistă încă, în vreme ce naziștii au comis atâtea crime în URSS și în alte locuri?
Dar Rainer Biemel este departe de a fi un german ca ceilalți. Născut în 1910 la Brașov, este sas, desigur, dar antinazist încă din tinerețe. Consecința pentru el: trebuie să-și părăsească comunitatea și să-și termine studiile în Franța, unde devine cunoscut traducând din marii autori germani (Goethe, Thomas Mann, Rainer Maria Rilke, nu mai puțin) și devenind chiar secretarul editorului bine-cunoscut Bernard Grasset.
Când Franța este ocupată, pentru a scăpa de Gestapo, Rainer Biemel se întoarce discret în România în 1941. Aici colaborează în special cu Institutul Francez… dar deloc cu naziștii.
Oare aceste servicii antifasciste au permis în cele din urmă să fie eliberat după 11 luni de captivitate în URSS[1]? Nu prea știm. Oficial este repatriat din motive de sănătate. Se întoarce la București în decembrie 1945, unde îl regăsește, printre alții, pe Mons. Vladimir Ghika, care îi scrie numele „Bimmel” în agendele sale, ceea ce face că mi-a trebuit mult timp pentru a descoperi cine era personajul care se ascundea sub acest nume. Jean Mouton relatează: „În tot acest timp [în deportare], a fost susținut de credința sa cea nouă, de adeziunea sa la Dumnezeu. Când tovarășii săi din lagăr îl întrebau ce citește în această carte [un liturghier], răspundea: «ceea ce se întâmplă în lume» – făcând aluzie la liturghia care se celebrează zilnic în toată lumea.”[2]
Devenit francez, Rainer Biemel, sau mai degrabă Jean Rounault de acum înainte, părăsește România în 1948 și își reia la Paris locul în lumea literară franceză, ocupând un post important la editura catolică Desclée de Brouwer.
[1] Își relatează experiența în cartea sa Mon ami Vassia – Souvenirs du Donetz, Paris, 1949, reeditată în 2009 de către fiica sa la editura Le Bruit du Temps. Cartea apare sub numele de Jean Rounault care vine de la faptul că tovarășii săi de deportare îl supranumiseră Rouno, cu referire la celebra marcă de automobile franceză.
[2] Jean Mouton, Journal de Roumanie, L’Âge d’Homme, Lausanne, 1991, p. 112.
Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)
Actualitatea creştină, nr. 5/2022, Anul XXXIII, p. 27.
