Sophie Divorne (1846-1921)
Când Alexandrina Ghika părăsește orașul Toulouse și pe copiii săi pentru șederi în România sau în altă parte, îi lasă pe aceștia în grija drei Sophie Divorne, guvernanta lor elvețiană. Știe că sunt pe mâini bune. Alegerea însă nu a fost evidentă încă de la început, căci pe de o parte dra Divorne este protestantă – ce va ieși din copii ortodocși educați de o protestantă într-o țară catolică? – iar pe de altă parte dă dovadă de un caracter dificil, am putea spune încăpățânat, așa cum îi scrie Alexandrina soțului ei: „Dispoziția ei pare fermecătoare atât timp cât ești de aceeași părere cu ea, dar îndată ce ai o idee diferită de a ei, se înfurie…”[1] Această intransigență arată limitele ei în educația copiilor, mai ales la vârsta adolescenței – cu Ella în particular. Aceasta îi spune într-o zi: „Vă detest!!”[2] Chiar și cu micuțul Dimitrie, pe când acesta nu avea decât 5 ani, lucrurile nu se petrec mereu bine: „Știi ce a îndrăznit să-i răspundă acest copilaș drei Divorne recent? «Când ai dojenit o dată pentru o greșeală este de ajuns; nu trebuie să repeți mereu dojenile tale sau, dacă nu, vei fi un crap flecar!» – îndemnat să explice de unde luase această comparație, a zis că era într-una din fabulele lui La Fontaine pe care o găsise într-o zi Vladimir. – E un adevărat copilaș șugubăț, nu-i așa?”[3] Nu era mai ușor pe atunci să-ți educi copiii… dar există excepții: Vladimir este cuminte, învață bine, e bun la suflet.
Într-un fel, autoritarismul intransigent al drei Divorne îi convine prințesei Alexandrina, căci ea poate astfel să joace rolul de înger arbitru și ocrotitor, rol care se potrivește atât de bine caracterului său. Ceea ce face ca Alexandrina Ghika s-o păstreze pe dra Divorne în serviciul său, chiar dacă se gândește de mai multe ori să se despartă de ea, sunt „devotamentul ei fără pereche”[4] și „calitățile sale sufletești care mă încurajează să-i suport defectele de caracter”[5].
În orice caz, micuțul Vladimir nu a fost traumatizat deloc de această educație severă, căci guvernanta este și iubitoare. Într-o rugăciune cere, între altele, Domnului să-i dea „multe satisfacții și fericire Sophiei”. Folosirea prenumelui ne permite să vedem că dra Divorne face cu adevărat parte din familie. Într-o scrisoare către Vladimir pe care o scrie puțin timp după moartea prințesei Alexandrina, aceasta o numește „mamă”, ceea ce surprinde. De altfel, este tutuită în familie, ca și Alexandrina, ceea ce pare ciudat într-o familie cu un astfel de statut social în care vorbirea cu „dumneavoastră” ar fi fost de rigoare.
Într-o scrisoare din 1921, Vladimir Ghika îi cere prietenului său Jacques Maritain, pe atunci în Elveția, ca atunci când trece pe lângă cimitirele protestante să se roage pentru sufletele răposaților, pentru că nimeni nu o face. Îi cere să se roage între alții – chiar dacă nu prea are nevoie, zice el – pentru Sophie Divorne care tocmai murise, ea care „a fost a doua mamă pentru fratele meu și pentru mine, bătrâna noastră institutoare, care a murit în aceste zile la Geneva. Rămăsese 28 de ani în familie. Protestantă, dar în Credința cea Bună, și foarte credincioasă, a plecat, după o viață de muncă și de devotament, spunând alor săi: «Știu unde mă duc»…”[6].
[1] Scrisoare din 3 noiembrie 1877.
[2] 10 iulie 1880.
[3] 21 iulie 1879.
[4] 7 iunie 1880.
[5] 3 noiembrie 1877.
[6] 16 iulie 1921.
Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)
Actualitatea creştină, nr. 4/2022, Anul XXXIII, p. 27.
