Louis Massignon (1883-1962)
La 11 decembrie 1917, T.E. Lawrence, mai cunoscut sub numele de Lawrence al Arabiei, intră în Ierusalim cu trupele arabe și engleze ale generalului Allenby. Alături de el se află un ofițer francez, Louis Massignon.
Chiar dacă nimic nu îl predispune, Louis Massignon este cuprins foarte de tânăr de pasiune pentru țările musulmane. A învățat araba și a scris o teză despre Al-Hallaj, poet sufit răstignit în 922 pentru că a afirmat: „Sunt adevărul!”
O mie de ani mai târziu, Vladimir Ghika îi scrie lui Louis Massignon : „Al Hallaj (…) se desprinde ca o figură foarte atractivă: se pare că a existat în acest suflet ceva providențial, devotat unui rol în care se îmbină viitorul și trecutul, într-o misiune de apropiere, de mijlocire și de înflăcărare, cu adevărat emulatoare, a Binelui Suprem. Dacă islamul poate veni la Biserică, cu certitudine este condus și stimulat de către ființe de acest caracter, modelate după figura Răstignitului (…).”
Această venire la creștinism prin islam este într-un fel ceea ce a cunoscut Massignon, educat în ateismul tatălui său. Întemnițat de către turci, cunoaște revelația într-o bună zi din 1908 când trebuia să fie executat. De atunci credința nu-l va mai părăsi.
Și astfel împărtășește cu Vladimir Ghika această aspirație de a converti lumea, și nu doar lumea musulmană, căci amândoi se roagă, între altele, pentru Japonia. Louis Massignon mărturisește: „începând cu 16.7.1920, când au fost canonizați tinerii paji ai regelui Ugandei, martiri ai castității virile, ne-am rugat, [Mons. Ghika] și eu, cu fidelitate, la fiecare Angelus de seară, pentru «supraviețuitorii Mării Moarte»[1].”
Puțin înainte de hirotonirea sa, Vladimir Ghika îi scrie: „Mă rog pentru dumneavoastră în suferințele pe care le aveți. Cu privire la ele, nu exagerați disprețul și dezgustul față de dumneavoastră de care îmi vorbiți. Nu este întotdeauna un exercițiu atât de binefăcător; riscă să devină o gimnastică de tristețe care nu este pe placul lui Dumnezeu, și poate fi contagios; putem cu ușurință să fim nemulțumiți de alții și de imperfecțiunile lor, când suntem cu prea multă grijă nemulțumiți de noi înșine și de mizeriile noastre.” Căci Massignon este obsedat de păcatele sale, mai ales de cele din trecut…
Dar cei doi prieteni, dacă se apreciază, nu au decât rar ocazia să se vadă, fiecare parcurgând lumea în felul său, urmând propriile scopuri. Când Vladimir Ghika se întoarce de la Congresul Euharistic Internațional de la Sydney în 1928, îi dă întâlnire lui Massignon la Ierusalim, dar acesta nu vine la întâlnire, și se văd la Beirut foarte rapid, deoarece savantul islamolog este ocupat cu atribuțiile sale oficiale.
Într-o zi când s-au văzut la Paris, în 1924, Louis Massignon îi scrie lui Vladimir Ghika: „Cuvântul dumneavoastră sacerdotal îmi dă, după vizita dumneavoastră părintească, mângâierea preotului; fiind laic, am nevoie de aceasta – neputând să găsesc decât în dumneavoastră sursa vizibilă a Sacramentului (…). O, de-aș putea să nu fiu niciodată lipsit de această sursă divină de apă curată, pe care nu ar putea-o înlocui toate lacrimile suferințelor și ale dorințelor omenești.” Pentru a nu fi lipsit de acest sprijin, Louis Massignon devine preot în amurgul vieții. Astfel este hirotonit în Biserica Catolică melkită la 28 ianuarie 1950 la Cairo. Are atunci 67 de ani.
[1] Adică… homosexualii.
Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)
Actualitatea creştină, nr. 1/2022, Anul XXXIII, p. 27.
