Dimitri Messing (1887-1944)
Când ești un tânăr ofițer și cânți la pian pentru familia imperială rusă pe iahtul Standart, probabil nu-ți pui prea multe întrebări cu privire la viitor… dar Providența vrea altfel, și iată că războiul izbucnește, apoi vine Revoluția. În 1921, Dimitri Messing[1] este refugiat în Italia. Văduv, își pune întrebări existențiale. La 7 martie 1923, la Roma, la 36 de ani, se convertește la catolicism și vrea să devină preot.
După câteva peripeții, intră în Seminarul greco-catolic Sfântul Vasile din Lille, unde petrece trei ani. Acolo îl întâlnește pe Vladimir Ghika, și acesta îi propune să-l primească la Auberive, mănăstirea pe care tocmai a cumpărat-o de la statul francez pentru a face din ea centrul strategic al operelor sale misionare. Astfel, la 12 noiembrie 1926, Dimitri Messing descălecă cu cărți, partituri și alte bagaje la Auberive. Aici se simte în largul lui, își poate continua studiile de teologie și, în paralel, poate să exerseze pianul și muzica corală religioasă.
Dar Vladimir Ghika este în curând forțat de către episcopul de Langres să închidă ramura masculină de la Auberive. O nouă oportunitate se prezintă totuși: un proiect de mănăstire greco-catolică la Nisa. Dimitri și tovarășii săi ruși se duc acolo… pentru a afla la fața locului că proiectul este abandonat deoarece Mons. Andrzej Szeptycki, mitropolit greco-catolic ucrainean, finanțatorul proiectului, trebuie să facă față unor cheltuieli importante ca urmare a inundațiilor catastrofice care au lovit Galiția.
Ce să facă? Să moară în stradă ca mulți dintre compatrioții săi? „Sute de ruși fără muncă vagabondează pe străzile [Nisei], extenuați, cu veșmintele zdrențuite, cu aerul pierdut.”[2] Atunci Dimitri își reia activitatea de pianist. Dă concerte, dă meditații… dar cu greu îi ajunge ca să trăiască, deoarece locația pianului este scumpă, deplasările, de asemenea, și apoi concertele sunt adesea de binefacere și nu aduc mare câștig. Dimitri Messing trebuie adesea să facă apel la Vladimir Ghika, care răspunde mereu cu generozitate la strigătele sale de disperare, văzând probabil în acest exilat rus un alter ego al său. Găsește în cele din urmă un echilibru, cântând în restaurante și în cazinouri o muzică pe care nu o iubește, dar care îl ajută să trăiască. Cântă și pe pacheboturi care îl duc departe, până în Japonia, unde îi întâlnește pe prietenii lui Vladimir Ghika: Părintele Totsuka și Violet Sussman.
Dar soarta se îndârjește împotriva lui. Ca urmare a crizei economice din 1929, Dimitri Messing își pierde jobul de pianist, dar este și cazul noii sale soții, o rusoaică, văduva unui tovarăș de luptă și mama unei adolescente pe care a luat-o sub ocrotirea sa slăbuță.
În ultima scrisoare trimisă de Dimitri Messing lui Vladimir Ghika, din 25 noiembrie 1936, spune că se află în Italia unde își câștigă cu greu viața ca pianist, dar nu are cum s-o aducă pe soția sa, rămasă la Nisa. Fiica sa vitregă, Svetlana, s-a căsătorit la Nisa, la 26 mai 1936, cu un tânăr francez… care va fi omorât în timpul ofensivei germane din mai 1940… Nenorocirile se țin lanț. Pianistul rus moare la 24 mai 1944, în plină ofensivă aliată în Italia, și este înmormântat în cimitirul protestant din Roma.
Dimitri Messing ar fi oare întruchiparea modernă a lui Iob?
Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)
[1] Sau de Messing.
[2] Scrisoare către Vladimir Ghika din 29.11.1927.
Actualitatea creştină, nr. 2/2022, Anul XXXIII, p. 27.
