Pe 8 decembrie 2019, în Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, s-a deschis Poarta Sfântă la cunoscutul Sanctuar din Loreto. Pentru un an calendaristic, până la data de 10 decembrie 2020 pelerinii pot trece pragul Casei Sfinte de la Nazaret.
Jubileul este un an de har asociat şi cu sărbătorirea centenarului de când Maica Domnului de la Loreto este patroana aeronauticii şi a celor care călătoresc cu avionul. Jubileul este pus sub îndemnul „Chemaţi să zburăm spre înălţimi”. De la înălţimea la care avioanele străbat cerurile suntem invitaţi în mod metaforic să ne ridicăm pe culmi spirituale. Zborul cu avionul apare astfel ca o figură de stil a drumului către sfinţenie. Cum trecerea Porţii Sfinte ar trebui să fie însoţită mereu de dorinţa de convertire, zborul la înălţimi corespunde, de fapt, şi coborârii în adâncul sufletului pentru o profundă cercetare a cugetului, spovadă, împărtăşanie, participare la Sfânta Liturghie, rugăciune după intenţia Sfântului Părinte. Toate laolaltă pentru a obţine indulgenţa specifică anului jubiliar.
Dorinţa divină s-a concretizat odată cu „da”-ului Mariei, care acum cuprinde toate „da”-urile credinţei: „da”-ul celor care se căsătoresc, al celor care se consacră Domnului, al celor care îşi trăiesc cu devotament profesia – mai ales că munca Sfântului Iosif şi a lui Isus au contribuit la sfinţirea Casei de la Nazaret. Putem aminti şi „da”-ul bolnavilor, al părinţilor cu copii cu nevoi speciale, al mamelor singure etc… dar mai ales „da”-ul constant, permanent, de fiecare zi, pentru a trăi în acord cu voinţa lui Dumnezeu al fiecărui botezat. Pentru Papa Francisc sanctuarul de la Loreto este un pol de evanghelizare pentru familii, tineri şi bolnavi.
Fiecare în condiţia proprie de viaţă a primit chemarea de a tinde către culmi. Acest lucru ni-l amintim şi cu ocazia sfinţirii caselor. Între casa (apartamentul) fiecărei familii şi Sfânta Casă de la Nazaret este o strânsă legătură, pe atât de adâncă pe cât „da”-ul Maicii Domnului este un suport pentru toate „da”-urile noastre în a-l urma pe Cristos şi a înainta pe calea sfinţeniei. Poate nu vom reuşi ca anul acesta să trecem prin Poarta Sfântă de la Loreto. Totuşi, în lumea tot mai globalizată, fără doar şi poate, călătoria cu avionul este cel mai simplu şi la îndemână mijloc de deplasare. Trecând prin poarta de siguranţă a aeroporturilor, ne-am putea aminti că nu suntem doar călători, ci pelerini care răspândesc parfumul lui Cristos.
Din punct de vedere teologic, Sfânta Casă ne vorbeşte despre dorinţa tainică a lui Dumnezeu de a locui cu noi. Între zidurile sale s-a pronunţat „da”-ul decisiv al începutului Întrupării Cuvântului.
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 1/2020, Anul XXXI, p. 14.