Al cincilea capitol din Amoris laetitia se intitulează „Iubirea care devine rodnică” și se deschide cu următoarea afirmaţie: „Iubirea dă viaţă mereu” (nr. 165), după care Papa Francisc adaugă o învăţătură preluată din Familiaris consortio.
Iubirea conjugală nu se rezumă doar la relaţia dintre soţi, nu are numai finalitatea de a-i ţine unul lângă altul. Soţii, în timp ce se dăruiesc unul altuia, merg mult dincolo de ei înşişi, zămislind viaţa, dând naştere pruncilor. Copiii sunt un semn al belşugului lor de iubire şi o oglindire a calităţii lor de a fi tată şi mamă (cf. FC nr. 14), sunt un dar de la Dumnezeu și o bucurie pentru părinți. Papa mai preia şi învăţătura Bisericii din enciclica Humanae vitae privitoare la responsabilitatea părinţilor faţă de viaţă (AL 68) şi îndemnul de a recurge la metodele naturale de reglementare a fertilităţii deoarece acestea respectă trupurile soților, ba mai mult, persoana „în totalitatea sa”. Papa insistă şi asupra consensului dintre soţi în folosirea acestor metode aducându-ne în atenţie o temă preţioasă de la Conciliul Vatican al II-lea: formarea conștiinței.
Amoris laetitia situează în jurul paternităţii şi al maternităţii o serie de teme cum ar fi: dreptul inviolabil la viaţă, freamătul premergător naşterii, atmosfera primitoare din căminul familial, frumuseţea familiilor cu mulţi copii, specificul iubirii materne şi al iubirii paterne, dar şi teme delicate precum adopţia, condiţia orfanilor, absenţa tatălui din sânul familiei, traficul de minori. Este trecută în revistă şi multitudinea relaţiilor pe care le presupune viaţa de familie având în vedere condiţia de copil, de frate, de persoană în vârstă, dar şi atunci când intră în joc familia lărgită: unchiul, mătuşa, verişorii, socrul, soacra etc…
În privinţa dreptului la viaţă se reaminteşte că viaţa începe din momentul zămislirii deoarece „fiecare copil este dintotdeauna în inima lui Dumnezeu”. Acesta este şi motivul pentru care copilul nu este nicidecum un adaos la viaţa de cuplu, ori răspunsul la vreo „aspirație personală”, ci este „o ființă umană cu o valoare infinită”, care în conformitate cu firescul lucrurilor are dreptul natural la o mamă și la un tată”.
Este amintită şi situaţia în care un cuplu nu poate avea copii. Papa învaţă că maternitatea „se exprimă în moduri diferite” cum ar fi adopția. În acest sens, legile ar trebui să înlesnească procedurile de adopție și să apere întotdeauna binele mai mare al copilului.
Cu mărturia, dar și cu cuvântul, familiile vorbesc despre Isus altora, transmit credința, trezesc dorința de Dumnezeu și arată frumusețea evangheliei și a stilului de viață propus de aceasta.
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 10/2021, Anul XXXII, p. 22.
