Aceasta este tema celei de-a X-a Întâlniri Mondiale a Familiilor de la Roma, ce se desfăşoară în perioada 22-26 iunie 2022. Sfântul Părinte doreşte ca într-o revărsare de har să fie mişcate şi reînnoite toate Bisericile locale.

 În primul mesaj Urbi et orbi din seara de 13 martie 2013, Papa Francisc spunea: „Acum să începem acest drum: Episcop și popor. Acest drum al Bisericii Romei, cea care prezidează în caritate toate Bisericile. Un drum de fraternitate, de iubire, de încredere între noi. Să ne rugăm mereu pentru noi: unii pentru alții. Să ne rugăm pentru lumea întreagă, pentru ca să existe o mare fraternitate.”

Evenimentul întâlnirii familiilor este unul dintre semnele dorinţei de primenire. Dacă întânirile precedente se desfăşurau într-un centru desemnat, cum ar fi Dublin, Philadelphia, Ciudad de Mexico, cea de luna aceasta este una multicentrică, fiecare dieceză ia exemplu de la dieceza Papei în a sărbători familia.

La nivel local vom marca evenimentul printr-o celebrare în zilele de 25-26 iunie la Mănăstirea Fraţilor Carmelitani de la Ciofliceni, şi printr-un pelerinaj în toamnă la aceeaşi mănăstire în data de 10 septembrie, care va însemna şi încheierea anului Familia Amoris laetitia la nivel diecezan.

Tema întâlnirii multicentrice este sfinţenia. Din catehezele propuse pentru acest eveniment am extras câteva citate preluate din documentul Gaudete ed exultate.

„Ceea ce contează este ca fiecare credincios să-şi afle calea sa, să pună în valoare ceea ce este mai bun în el, originalitatea cu care Dumnezeu l-a înzestrat (cf. 1Cor 12,7) și să nu se chinuie să imite ceva ce n-a fost gândit pentru el” (nr. 11).

„Pentru a fi sfinți nu este necesar să fim episcopi, preoți, călugărițe sau călugări. Toți suntem chemați să fim sfinți trăind cu iubire și oferind fiecare propria mărturie în ocupațiile de fiecare zi, acolo unde se află fiecare. Ești o persoană consacrată? Fii sfânt trăind cu bucurie dăruirea ta. Ești căsătorit? Fii sfânt iubind și îngrijindu-te de soțul tău sau de soția ta, așa cum a făcut Cristos cu Biserica. Ești un muncitor? Fii sfânt îndeplinind cu onestitate și competență munca ta în slujba fraților. Ești părinte sau bunică sau bunic? Fii sfânt învățându-i cu răbdare pe copii să-l urmeze pe Isus. Ai autoritate? Fii sfânt luptând în favoarea binelui comun și renunțând la interesele tale personale” (nr. 14).

„Această sfințenie la care Domnul te cheamă va crește prin mici gesturi” (nr. 16).

Ca sursă de inspiraţie avem propunerile venite din partea Diecezei de Roma şi a Dicasteriului pentru laici, familie şi viaţă şi care sunt deja publicate în limba română pe site-ul Profamilia.ro.

Pr. Fabian Măriuţ


Actualitatea creştină, nr. 6/2022, Anul XXXIII, p. 22.

Show Buttons
Hide Buttons