În cel de-al patrulea capitol din Amoris laetitia, intitulat „Iubirea în căsătorie”, Papa Francisc ne propune un comentariu la Imnul carităţii ori Imnul dragostei (1Cor 13), considerând că aceasta este cea mai importantă secțiune a exortației.
Dragostea este cea mai înaltă dintre carisme, o cale excelentă, care contribuie la edificarea Bisericii. Imnul reflectă profunda emoţie spirituală pe care Apostolul Paul o trăieşte predicând despre iubirea divină. Marea sa pasiune, ceea ce-i umplea întreaga-i fiinţă, era de a vesti la toţi oamenii iubirea universală şi mântuitoare a lui Cristos.
Sfântul Părinte a găsit de cuviinţă să aşeze comentariul la acest imn în centrul exortaţiei Amoris laetitia, cu dorinţa de a inflama lumea cu iubirea ce izvorăşte din sânul familiei. Voci critice au considerat că nu era locul unui astfel de comentariu într-un document magisterial. În schimb, Papa a considerat că e cea mai importantă secţiune a exortaţiei. Mai mult, Sfântul Părinte ne invită să începem citirea documentului pornind de la acest capitol.
Fiind un capitol vast doresc să extrag câteva învăţături. Iubirea – caritatea este răbdătoare și binevoitoare. Doar răbdarea domoleşte impulsivitatea şi agresivitatea, ne aduce cu picioarele pe pământ, face ca soţii să se accepte şi să se iubească aşa cum sunt. Caritatea nu este invidioasă, nu se laudă și nu se mândreşte. Iubirea aduce încredere într-o relaţie, potoleşte fricile, se bucură de binele celuilalt, alungă amărăciunea invidiei şi a egoismului, acceptă diferenţele. Iubirea este respectuoasă, nu urmăreşte interesul propriu, nu se mânie, nu ţine cont de răul primit. Caritatea dă statornicie în faţa încercărilor şi tărie în faţa ostilităţii.
Papa Francisc învaţă că indisolubilitatea căsătoriei nu este o povară pusă pe umerii soţilor, ci un har destinat să „desăvârșească dragostea lor” (AL 89). Căsătoria nu este un act formal, ori tradiţional, ci sacramentul care garantează unirea soţilor pentru totdeauna.
Această învăţătură mă duce cu gândul la o frumoasă cugetare a Fericitului Vladimir: „Căsătoria este un sacrament care, ca şi preoţia, se reînnoieşte în fiecare zi. Este o stare prin care bărbatul şi femeia pot ajunge la sfinţenie, fiind pur şi simplu un soţ bun şi o soţie bună. În căsătorie, ca şi în preoţie, harurile nu se primesc toate deodată, ca în cazul celorlalte sacramente, ci se acordă de-a lungul zilelor, după nevoi. De aici decurge necesitatea pentru soţi de a le cere zilnic.”
Căsătoria ca semn presupune un drum de creştere care se îndreaptă treptat înspre primirea progresivă a darurilor lui Dumnezeu” (AL 22)
Actualitatea creştină, nr. 9/2021, Anul XXXII, p. 22.
