În cadrul catehezei din 21 august 2019, Papa Francisc s-a referit la textul „toate le aveau în comun” din Faptele Apostolilor (4, 32), vorbind despre comuniunea totală din cadrul comunității celor credincioși în Biserica primară.
Pentru început a precizat faptul că experiența koinoniei este centrală și a explicat semnificația acestui cuvânt grec care înseamnă „a pune în comuniune”. În Biserica de la începuturi, această koinonie, această comunitate se referă înainte de toate la participarea la Trupul și Sângele lui Cristos. Din acest motiv, când ne împărtășim spunem că „ne comunicăm” (cuminecăm), intrăm în comuniune cu Isus și din această comuniune cu Isus ajungem la comuniunea cu frații și surorile noastre. Și această comuniune cu Trupul și Sângele lui Cristos care se face la Liturghie se transpune în uniune frățească, și deci și prin ceea ce este mai greu pentru noi: a pune în comun bunurile și a aduna bani pentru colecta în favoarea Bisericii-Mame de la Ierusalim și a altor Biserici. Dacă vreți să știți dacă sunteți creștini buni, trebuie să vă rugați, să încercați să vă apropiați de împărtășanie, de sacramentul reconcilierii. Dar semnul că inima ta s-a convertit este atunci când convertirea ajunge în buzunare, cât atinge propriul tău interes. Când convertirea ajunge în acest punct, să fiți siguri că este vorba de o adevărată convertire. Dacă nu rămâne decât în cuvinte, nu este o bună convertire.
Comunitatea sau koinonia devine noul tip de relație între ucenicii Domnului. Creștinii fac experiența unei noi modalități de a fi între ei, de a se comporta. Și este o modalitate proprie creștinilor, în așa măsură încât păgânii îi priveau pe creștini și spuneau: „Priviți-i cum se iubesc!” Iubirea era modalitatea. Nu o iubire în cuvinte, ci o iubire în fapte. Această legătură cu Cristos instaurează o legătură între frați care se exprimă și în comuniunea bunurilor materiale. Această modalitate de a fi împreună, această iubire de acest fel ajunge și la buzunare, ajunge să se despoaie și de obstacolul banului pentru a-l da celorlalți, mergând împotriva propriului interes. Legat de părtășie și de comuniune ne sunt oferite două exemple concrete, unul pozitiv și unul negativ. Cel pozitiv este dat de mărturia lui Barnaba, care poseda un ogor pe care l-a vândut, iar prețul ogorului l-a adus la apostoli (Fap 4, 36-37). Nu la fel procedează doi soți, Anania și soția sa Safira, care după ce vând un teren se hotărăsc să dea numai o parte apostolilor și să păstreze restul pentru ei (cf. Fap 5, 1-2). Consecințele acestei înșelătorii sunt tragice (Fap 5, 5. 10).
În încheiere, Sfântul Părinte a formulat următoarea rugăciune: „Fie ca Domnul să răspândească asupra noastră Duhul său de tandrețe, care depășește orice ipocrizie și pune în circulație acest adevăr care hrănește solidaritatea creștină, care, departe de a fi o activitate de asistență socială, este expresia naturii Bisericii, mamă foarte tandră a tuturor, în special a celor mai săraci.”
În aceasta vedem dacă suntem generoși cu ceilalți, dacă îi ajutăm pe cei mai slabi, pe cei mai săraci.
Iulia Cojocariu
Articol publicat în Actualitatea creștină, nr. 6/2021, p. 23.
