Villejuif – Tokyo – București
Istoria unui cadou
Cel ce își aduce aminte de Dumnezeu,
învață să nu uite pe nimeni.
(Fericitul Vladimir Ghika)
În august 2017, Muzeul Vladimir Ghika de la Arhiepiscopia Romano-Catolică de București a intrat în posesia a doua figurine japoneze, oferite de doamna Marie-Antoinette Pardessus-Genin.
Pe vremea când avea în jur de cinci ani, fetița Marie-Antoinette Genin locuia cu părinții săi, creştini practicanți, cu un deosebit respect şi dragoste faţă de Biserică şi preoți, la Villejuif, unde tatăl său, domnul Genin, avea o fabrica de cărămidă.
Vladimir Ghika, fusese hirotonit cu puțin timp în urmă, în 1923, ca preot al diecezei de Paris. Arzând de dorința de a-l face cunoscut pe Dumnezeu pretutindeni, conform îndemnului lui Isus Mergeți în toata lumea şi predicați evanghelia, cere Arhiepiscopului Parisului, să fie trimis mai ales în locurile unde oamenii nici măcar nu voiau sa audă vorbindu-se de Cristos. Astfel, Vladimir Ghika ajunge la Villejuif, suburbie a Parisului care făcea parte din ceea ce francezii numeau centura roșie, un lanț de localități unde trăia într-o deosebită mizerie socială şi morală o populație foarte săracă, cu idei comuniste, anticlericale. Apariția lui Vladimir Ghika în acele locuri nu trece neobservată de localnici. Este întâmpinat cu insulte şi chiar cu pietre. Prezenţa sa, îmbrăcat în sutană, este percepută ca o provocare de localnicii care nu numai ca nu-l cunoșteau pe Dumnezeu dar erau împotriva religiei. Vast teren de a pune în aplicare ceea ce Monseniorul afirma: Nu putem spune că Îl iubim pe Dumnezeu cum trebuie dacă iubindu-L nu-i facem şi pe ceilalți să-L iubească.
O primă apropiere începe să se nască datorită copiilor care apreciază poveștile, jocurile organizate de acest preot, generos şi binevoitor, dornic sş-i ajute sa evolueze. Încetul cu încetul localnicii vin să ceară sfaturi medicale, să-şi spună necazurile. Încrederea câștigată, oamenii devin mai deschiși, își schimbă atitudinea faţă de el şi credința începe să se înfiripe şi în acest loc din apropierea Parisului. Roadele se vor vedea peste câțiva ani, prin construirea în 1934 a bisericii Sfânta Tereza a Pruncului Isus şi a Sfintei Feţe, unde astăzi găsim o comunitate de creştini fideli şi dinamici.
Însuși Sfântul Părinte Pius al XI-lea, la sfârșitul unei audiențe, aflând de acest apostolat l-a încurajat şi binecuvântat pe Vladimir Ghika.
Impresionat de sărăcia şi condițiile mai mult decât precare ale instalării unui preot printre săracii din aceasta suburbie, domnul Genin, construiește în spatele fabricii o cabană din lemn, cu fundația din beton. Baraca cum o numeau în glumă, cuprindea trei părți: o capelă, o sacristie-dispensar şi o minusculă camera personală, un dormitor. Uneori iarna, din cauza gerului, părintele Vladimir era nevoit să-şi dezghețe genele pentru a deschide ochii.
Adeseori familia Genin îl invita acasă pe părintele Vladimir, unde lua masa, cânta la pian, depăna poveşti captivante, iar Marie Antoinette își amintește cu mare plăcere şi acum de aceste momente deosebite, de atenția pe care i-o acorda şi regreta când era trimisă la culcare mai devreme. Nu a uitat nici felul unic, parcă ireal al Monseniorului de a celebra Sfânta Liturghie, vocea şi îndelungatele momente de tăcere, de adorație.
Perioada de evanghelizare la Villejuif a avut loc între 1924-1928 dar legătura de prietenie cu familia Genin a continuat peste ani. În urma uneia dintre vizitele sale în Japonia, (1933-1936), Vladimir Ghika a oferit lui Marie-Antoinette două figurine care reprezintă doi samurai (luptători) japonezi, un bărbat şi o femeie.
De-a lungul anilor, doamna Marie-Antoinette Pardessus-Genin, nu s-a separat niciodată de aceste figurine. Anul acesta a intrat într-o instituție pentru persoanele în vârstă. Figurinele japoneze îi aminteau anii copilăriei şi pe părintele Vladimir. Cu multă emoție a luat hotărârea de a le face cadou muzeului dedicat fericitului Vladimir, unde vor fi foarte apreciate şi admirate.
Astfel am avut onoarea să aduc la București statuetele oferite odinioară de Monseniorul d-nei M.-A. Pardessus-Genin care la rândul ei le face cadou Muzeului Vladimir Ghika.
În 2013, Doamna Pardessus-Genin a participat cu multă bucurie şi pietate, împreună cu nepoata sa, Chloé, la liturghia de beatificare a lui Vladimir Ghika.
Cu nespusă bucurie şi delicatețe, Fericitul Vladimir oferea cadouri. Cum suntem în apropierea Crăciunului, ocazie de a face cadouri celor dragi, iată ce spunea, referitor la cadouri, Vladimir Ghika studenților Asociaţiei de studenți catolici de la Universitatea Sophia din Tokyo:
“[…] Deși Japonezii au obiceiul de a-şi oferi cadouri între ei, persoana care le primește nu vede în acest gest doar un lucru material oferit/dăruit, ci prin acest obiect material, persoana care primește vede inima celui ce oferă/dă. Astfel cadoul este desăvârșit. Acest obicei nu ar fi el oare o pregătire providențială pentru a înțelege sensul Darului Euharistic ?”
Citind şi ascultând diverse mărturii îmi dau seama ce mare cadou ne-a făcut Dumnezeu în persoana fericitului Vladimir. El însuși poate fi considerat un cadou pentru omenire, pentru România dar şi pentru fiecare dintre noi personal. Gândurile sale pentru fiecare zi, spiritualitatea şi exemplul său pot constitui o adevărată hrană spirituală dacă ne străduim să le imităm şi să le transformăm într-o Liturgie a aproapelui.
Mulțumesc Arhivei Vladimir Ghika pentru materialele puse la dispoziție.
Sora Antoneta VLAICU – CIN
Articol publicat într-o formă restrânsă în Actualitatea creştină, nr. 13/2017, p. 23
