„Pentru a vindeca rănile unui trecut crud și dureros este nevoie de răbdare și chibzuință, de spirit întreprinzător și onestitate. Această îndatorire grea, dar înălțătoare le revine tuturor; este o provocare mai presus de toate pentru voi, dragi tineri […].”

Papa Ioan Paul al II-lea la sosirea în România, 1999

Am face bine să ne întrebăm, la început de an, dacă România educată rămâne doar un vis. În lumina evenimentelor recente, e cât se poate de clar că puterea celor care manipulează cu atâta ușurință (mai ales în spațiul online!) se bazează pe ignoranța maselor, dar și pe o lipsă cronică a discernământului. Știm cât de puțin s-a investit în educație de când ne-am recăpătat libertatea în decembrie 1989. Despre rata ridicată și deosebit de îngrijorătoare a analfabetismului funcțional de la noi s-a tot vorbit și se vorbește încă. Despre cât de puțin se citește în România iarăși știm. Încotro ne îndreptăm ca popor fără a cunoaște și recunoaște care sunt adevărații martiri ai noștri, care sunt cei ce au luptat și au rămas de partea bună a istoriei și care sunt cei ce au ales partea întunecată a ei?

Tăcerea nu e întotdeauna de aur. Una dintre vocile mereu lucide, mereu prezente, care chiar contează, este cea a scriitoarei Ana Blandiana, un adevărat om de cultură cunoscut și apreciat în întreaga Europă și primul autor român care a primit Premiul Prinţesa de Asturias pentru Litere (unul dintre cele mai importante premii literare din întreaga lume), opera sa reflectând „o profundă cunoaștere a spiritului românesc într-o perioadă istorică de opresiune”. În timpul regimului totalitar de tristă amintire, când cenzura comunistă era la ordinea zilei și când toată lumea vorbea în șoaptă de frică, distinsa doamnă alegea să creadă cu tărie în puterea cuvântului, continuând să scrie, deși i se aplicase – nu doar o dată – de către comuniști, în mod abuziv, interdicția de a publica.

Doamna Ana Blandiana a continuat să lupte prin cuvânt și după prăbușirea comunismului și se vede nevoită să lupte și astăzi pentru democrația noastră fragilă, pentru a avea instituții solide care să apere drepturile cetățenilor acestei țări, câștigate cu enorme sacrificii. Și astăzi, vocea sa blândă și neobosită se face auzită pentru a aduce lumină și în hățișurile create de vocile stridente, seducătoare, devenite virale peste noapte. Sunt atâția români însă care încă nu știu sau nu realizează cât de importantă este activitatea sa pentru istoria recentă a României. Sunt români care, așa cum remarca un jurnalist român venit de peste Prut, „ignoră cu atâta ușurință un nume căruia îi datorăm o părticică din democrație, libertate…”.

Recent, Ministerul Educației a aprobat, în sfârșit, programa școlară pentru disciplina obligatorie Istoria comunismului din România ce va fi studiată la liceu, în clasa a XII-a, începând cu anul școlar 2025-2026. Acest demers este un mic pas spre normalitate, făcut abia după 35 de ani. E nevoie însă de mai mult, de mult mai mult pentru a ne vindeca!  

Monica Râpeanu


Actualitatea creştină, nr. 1/2025, Anul XXXVI, p. 16.

Show Buttons
Hide Buttons