E plină lumea de personaje asemeni lui Grinch care încearcă să fure Crăciunul și e mare tentația de a crede că cel mai frumos și cel mai de preț dar pe care îl putem primi în aceste zile se află fie în desaga lui Moș Crăciun, fie sub bradul frumos împodobit, ori e disponibil on-line la numai un click distanță.
Pentru unii, Întruparea Fiului lui Dumnezeu este – încă – un scandal, o nebunie. Pe alții, Nașterea Mântuitorului îi incomodează pentru că pare a fi o amenințare la adresa drepturilor și libertăților. Chiar și pe bătrânul nostru continent, de mai mulți ani încoace, Ieslea cu scena Nativității a fost interzisă în anumite locuri publice în numele laicității, fiind considerată un simbol religios incompatibil cu „principiul neutralității”.
În 2005, în scrisoarea enciclică Deus caritas est, Papa Benedict al XVI-lea scria că a fi creștin nu are la bază o „decizie etică sau o mare idee”, ci este rodul unei întâlniri „cu un eveniment, cu o persoană, care dă vieții un orizont nou și totodată orientarea ei decisivă”. Cu alte cuvinte, creștin este acela care crede în Isus Cristos – Iubirea întrupată a lui Dumnezeu. Creștini sunt aceia care se lasă luați de mână de Pruncul din Betleem, pe care îl găsim în brațele Sfintei Fecioare Maria. Misterul Nașterii acestui Prunc, în care creștinii cred, o are în centru, în mod firesc și pe Maica Sa. Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu „s-a făcut trup și a locuit printre noi” (In 1,14) datorită cooperării totale a Sfintei Fecioare, datorită Da-ului ei – acel Fiat mihi secundum Verbum tuum rostit cu o credință deplină.
Fără Maria, creștinismul riscă să fie redus la o simplă teorie filosofică, o ideologie, ce poate fi tratată ușor ca ceva abstract. Iar abstracțiile nu au nevoie de o mamă. Ceea ce face din creștinism ceva real, concret, este tocmai maternitatea divină a Mariei. Așa după cum afirma Papa emerit Benedict al XVI-lea, pe vremea când era cardinal, a vorbi despre Sfânta Fecioară înseamnă a face referire la acel nexus mysteriorum – acea interconectare a misterelor de credință. Maria se află în inima tuturor învățăturilor Bisericii pentru că ea se află la temelia și în centrul creștinismului și nu ocupă un loc izolat. Fiecare învățătură despre Sfânta Fecioară confirmă, trebuie să confirme, o învățătură despre Cristos și Biserica Sa. Nu-L putem separa pe Cristos de Maria așa cum nu o putem separa pe Maria de Fiul ei, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, fiindcă a primit trup de la ea.
Conform planului lui Dumnezeu, Maria este cea care ni-L dăruiește pe Cristos pentru ca existența umană să-și găsească sensul prin Nașterea Mântuitorului. Născut din Maria Fecioară, s-a făcut cu adevărat unul dintre noi, asemănător nouă întru toate, afară de păcat. El este „chipul Dumnezeului nevăzut” (Col 1,15). Prin venirea Lui descoperim adevărul despre Dumnezeu și despre noi. Venirea Lui reprezintă sursa speranței și bucuriei noastre. Așa cum ne amintește Constituția pastorală Gaudium et spes , în paragraful 22, „numai în misterul Cuvântului întrupat se luminează cu adevărat misterul omului. […] Cristos, noul Adam, prin însăși revelarea misterului Tatălui și al iubirii acestuia, îl dezvăluie pe deplin omului pe om și îi descoperă măreția chemării proprii.”
Să ne lăsăm conduși de credință spre ieslea Lui săracă fiindcă cel mai de preț dar de Crăciun ne așteaptă în brațele Mariei!
Monica Râpeanu
Actualitatea creştină, nr. 13/2018, Anul XXIX, p. 11.
