Din cauza secularizării, sub influxul media tindem să anticipăm și să interpretăm liniile de acțiune ale fiecărui nou Suveran Pontif în termenii unui program „politic” profan, lucru cu atât mai riscant în cazul noului papă care ar putea fi asociat simplist cu nația din care provine.
Între stilul lumii și stilul evangheliei există o mare diferință, uneori chiar un abis.
Cu ani în urmă, în aprilie 2005, la instalarea ca succesor al apostolului Petru, Papa Benedict al XVI-lea spunea: „Adevăratul meu program de guvernare nu este acela de a face voia mea, de a urma ideile mele, ci acela de a mă dispune, împreună cu întreaga Biserică, la ascultarea cuvântului şi a voinţei Domnului şi de a mă lăsa îndrumat de El, aşa încât să fie El însuşi cel care conduce Biserica în acest ceas al istoriei noastre.”
În discursul ținut de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, în seara de 8 mai 2025, Sfântul Părinte Leon al XIV-lea exprima această disponibilitate în numele Bisericii: „Vrem să fim o Biserică sinodală, o Biserică care merge, o Biserică care caută întotdeauna pacea, (…) caritatea, (…) să fie aproape mai ales de cei care suferă.” Adresându-se Bisericii din Roma, cea care precedă în caritate toate comunitățile bisericești răspândite pe fața pământului, spunea: „Să căutăm împreună să fim o Biserică misionară, o Biserică care construiește punți, dialog, mereu deschisă să primească, ca această piață, cu brațele deschise către toată lumea, către toți cei care au nevoie de mila noastră, de prezența noastră, de dialog și iubire.” Bineînțeles, la baza stilului evanghelic stau cuvintele și mărturia lui Isus.
Pentru a reliefa diferența dintre celor două stiluri amintesc două abordări în privința migranților. Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, în ianuarie 2025, susținea că Biblia ne învață că „trebuie să îți iubești mai întâi familia, apoi aproapele, apoi comunitatea, apoi restul cetățenilor (…)”. Câteva zile mai târziu, Cardinalul Robert Francis Prevost, actualmente Papa Leon al XIV-lea, spunea: „JD Vance greșește: Isus nu ne cere ierarhizarea iubirii”, iar recursul la Biblie cere atenție. Iubirea de familie și de aproapele nu sunt în competiție, sunt parte a aceleiași chemări divine. Ba chiar Isus învață: „Iubiți pe vrăjmașii voștri și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc. Căci dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veți avea?” (Mt 5, 44. 46). Apelul la iubire cere deschidere, întrucât Isus nu definește familia pornind de la legăturile de sânge, ci de la rudenia cu Dumnezeu.
Acum, noi, comunitatea credincioșilor, împreună cu Papa nostru Leon al XIV-lea, urmașul Apostolului Petru, să ne dispunem la a fi mai presus de carne și sânge pentru ca rudenia cu Dumnezeu să ne facă punți înspre lume, brațe și inimi deschise.
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 6/2025, Anul XXXVI, p. 22.
