În acest an, ieslea și bradul de Crăciun din Piața Sfântul Petru au sosit din Scurelle (provincia Trento), respectiv din Asiago (provincia Vicenza), și poartă cu ele amintirea furtunii Vaia, care a devastat mai multe zone din regiunea Triveneto, în octombrie 2018.

De asemenea, anul acesta, grupulIeslea artisticădin Parè (Conegliano, provincia Treviso) s-a îngrijit de amenajarea ieslei din Aula Paul al VI-lea.

Joi, 5 decembrie, delegațiile comunităţilor care au dăruit atât bradul și Ieslea Naşterii Mântuitorului din Piața Sfântul Petru, cât și ieslea din Aula Paul al VI-lea, au fost primite în audiență de Papa Francisc.

În cadrul audienței Pontiful și-a îndreptat atenția spre locuitorii din zonele afectate de furtuna de anul trecut, reînnoind încurajarea sa către aceștia. Papa Francisc a mai afirmat că aceste evenimente sunt „semnale de alarmă pe care creația ni le trimite și care ne cer să luăm imediat decizii eficace pentru salvgardarea casei noastre comune”.

Totodată, Papa a amintit de vizita pe care a făcut-o la Greccio (provincia Rieti, Lazio), locul în care Sfântul Francisc a amenajat prima iesle, în anul 1223, și a făcut referire la Scrisoarea Apostolică („Admirabile signum”) pe care a publicat-o de acolo, scrisoare în care vorbește despre semnificația și valoarea ieslei.

Vorbind despre iesle, Papa Francisc a spus că aceasta este „un semn simplu și admirabil al credinței noastre și nu trebuie pierdut, dimpotrivă, este frumos să fie transmis de la părinți la copii, de la bunici la nepoți. Este un mod autentic de a comunica Evanghelia, într-o lume care uneori pare să se teamă să-și amintească ce este cu adevărat Crăciunul și șterge semnele creștine pentru a le păstra doar pe cele ale unui imaginar banal, comercial.”

 Ieslea din Piața Sfântul Petru este realizată aproape în întregime din lemn. Cele două elemente arhitecturale care o compun sunt specifice tradiției trentine, acoperirea acestora fiind realizată prin folosirea unui sistem vechi de construcție în care este utilizată șindrila de lemn.

Cele două structuri adăpostesc circa 20 de personaje, de dimensiuni reale, realizate manual, din lemn policrom. Alături de Sfânta Familie, de magi și de păstori, în peisaj își găsesc locul și alte personaje surprinse în desfășurarea activităților cotidiene (o femeie purtând o cobiliță, o fetiță ce se joacă cu o păpușă, un pădurar, un vânzător ambulant etc.), dar și animale, diverse obiecte și plante.

Aproape toate obiectele și hainele acestor personaje au fost donate de locuitorii din Scurelle, pentru a pune în valoare povestea comunei și a strămoșilor lor. Această iesle este o reprezentare expresivă a tradițiilor trentine, personajele vorbind despre familie ca inimă a comunității, despre solidaritate, despre simplitate și despre bucuria de a fi împreună.

Ca elemente de fundal, au fost amplasate trunchiuri de copaci ce provin din zonele lovite de furtuna care s-a abătut asupra nordului Italiei spre sfârșitul anului 2018.

 Bradul de Crăciun care a fost amplasat lângă iesle provine de pe platoul montan Asiago. Maiestuosul molid, ce măsoară circa 26 de metri înălțime, cu un diametru de 70 de centimetri, a fost donat împreună cu aproximativ alți douăzeci de pomi mai mici de autoritățile vicentine.

În locul pomilor donați vor fi replantați 40 de brazi, pentru a contribui la reîntregirea pădurilor grav afectate de furtuna din 2018.

Iluminarea bradului se va realiza prin utilizarea unui sistem de iluminare de ultimă generație, conceput pentru a limita impactul asupra mediului și consumul de energie.

Ieslea amenajată în Aula Paul al VI-lea aminteşte, ca structură, de vechile grajduri cu fânare din Alpii Veneţieni, iar statuile, realizate din lemn, poartă haine tipice tradiției venețiene. Un capitel reprezentând celebra lucrare „Madona cu Pruncul” de Cima da Conegliano, însemnat pictor renascentist, îmbogățește întregul decor.

Tradiționala inaugurare a ieslei și iluminarea bradului din Piața Sfântul Petru au avut loc în după-amiaza zilei de 5 decembrie și, ca în fiecare an, au stârnit bucurie și uimire în rândurile celor prezenți. Cele două simboluri ale Crăciunului vor rămâne expuse în Piața Sfântul Petru până pe 12 ianuarie 2020.

Lavinia Manuchian


Actualitatea creştină, nr. 13/2019, Anul XXX, p. 9-10.

Show Buttons
Hide Buttons