În cartea Condiția umană, Hannah Arendt analizează puterea uimitoare a iertării. Filozoafa cu origini evreiești susține că iertarea nu este o virtute morală, ci răspunsul necesar față de neprevăzutul ascuns în acțiunile umane și în urmările lor.
Iertarea nu se rezumă la a cere scuze. Ea este înainte de toate puterea omului de a stăpâni trecutul fără a-l uita sau a se lepăda de el, este modalitatea de a trasa calea spre reînnoirea viitoare. În procesul iertării, indivizii și societățile înfruntă urmările faptelor rele fără a mai perpetua răzbunarea. Dacă vremea răzbunării este ciclică și, prin urmare, naturală, timpul iertării este de domeniul miracolului, al supranaturalului. Iertarea este un nou început radical.
În lumea antică prea puțini vedeau iertarea drept calea de a ieși din impas. Puterea înnoitoare a iertării a fost descoperită, spune Arendt, de Isus din Nazaret. Învățătura sa cu privire la întoarcerea celuilalt obraz și la iertarea de șaptezeci de ori câte șapte este cu adevărat revoluționară.
Reflecțiile lui Arendt asupra iertării rezonează profund cu tradiția catolică. Acestea pun accentul pe forța transformatoare a iertării ca mijloc către reînnoirea spirituală, socială, politică și emoțională. Ideile sunt o adevărată invitație de a descoperi laturile profund umane și spirituale ale iertării. Iertarea este piatra de temelie a demnității și libertății umane. Îmbrățișând iertarea, indivizii își recapătă controlul asupra stărilor lor emoționale și morale, depășesc limitările impuse de nemulțumirile din trecut și deschid calea spre o posibilă vindecare și, în cele din urmă, spre reconciliere.
Cu atât mai mult e valabil acest lucru în familie, întrucât puterea iubirii se măsoară în capacitatea omului de a-și ierta soțul/soția. Așa cum Dumnezeu te iartă pe tine, și tu ar trebui să-ți ierți ființa dragă din toată inima, fără regrete, fără condiții. Prin iertare, nu faci altceva decât să-i urmezi exemplul lui Isus. Și pentru că nu suntem ca El, iertăm greu sau doar cu condiția să primim ceva în schimb. Iar când greșim, îi cerem greu iertare celui de lângă noi, considerând că el ar trebui să ne ierte fără condiții.
În familiile de credincioși există un ritual ce se săvârșește mai ales duminica. Înainte de a pleca la Sfânta Liturghie se cere iertare pentru necorespunderea din timpul săptămânii scurse. Pronunțarea cuvintelor „Iartă-mă!” și îmbrățișarea dintre membrii familiei deschide drumul către starea de pace prielnică Sfintei Liturghii.
Actul penitențial, Mărturisesc lui Dumnezeu și vouă, fraților, începe din casa proprie și se împlinește în Casa Domnului!
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 9/2024, Anul XXXV, p. 22.
