La o primă vedere, a încerca să vorbim despre Biserică și cultură poate părea un act de eroism, deoarece pentru mulți instituția Bisericii este inamică a progresului, a culturii. Dar dacă privim mai adânc observăm că Biserica are un principiu cultural bine definit, un principiu de ordin moral. Și cu toții știm că nu putem vorbi despre o cultură adecvată dacă nu vorbim și despre morală, căci „dimensiunea primară și fundamentală a culturii este moralitatea sănătoasă: cultura morală” (Ioan Paul al II-lea, Discurs la UNESCO, 2 iunie 1980. L‘Osservatore romano, 5 iunie 1980, nr. 12). O cultură imorală este un nonsens, duce la pierderea propriei identități și limitează înțelesul profund al ființei umane. Pe bună dreptate se spune că „sufletul culturii este cultura sufletului”.
Conciliul al II-lea din Vatican a promovat concepția antropologică a culturii. Cum ar putea fi altfel de vreme ce Biserica, continuând în lume misiunea lui Cristos, este în slujba oamenilor: „Astăzi cultura trebuie să se dezvolte astfel încât să cultive persoana umană în mod integral și armonios și să-i ajute pe oameni în îndeplinirea îndatoririlor la care sunt chemați cu toții, dar mai ales creștinii, uniți frățește într-o singură familie umană” (Gaudium et spes 55).
Conciliul insistă pe promovarea culturii, căci a promova cultura înseamnă a servi omul pentru că este om, fără niciun alt pretext. Este vorba de o dragoste fundamentală pentru ființa umană. Dar persoana umană „nu-și poate atinge adevărata și deplina realizare decât prin cultură, adică prin cultivarea bunurilor și valorilor naturii” (Gaudium et spes 53).
Cultura este domeniul, am putea spune, privilegiat al acțiunii Bisericii în ziua de azi. Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că dezvoltarea noii culturi reprezintă pentru creștini o provocare imensă, dar în același timp și o mare speranță. Doar reușind să scrutăm nevoile și capacitatea celui de lângă noi vom putea să slujim Biserica cu necesitățile ei. Dacă încercăm să definim cultura într-un sens mai larg trebuie să ținem cont de patrimoniul pluralității culturale a fiecărei comunități (Gaudium et spes nr. 53). În fiecare ambient social există diferite tipuri de înțelegere a culturii; fie din punct de vedere spiritual, ori doctrinal, social, științific etc.
Cultura este astfel o acțiune care se desfășoară în interiorul fiecărui om și în cadrul facultăților sale subiective. Există astfel o cultură a spiritului, a sentimentului, a inteligenței, a esteticului. Ea își pune amprenta în toate activitățile zilnice ale fiecărui om, chiar și în domeniul politic și economic (Cf. H. Carrier, Vangelo e culture da Leone XIII a Giovani Paolo II, CittàNuova, Roma 1990, 14).
„Astăzi cultura trebuie să se dezvolte astfel încât să cultive persoana umană în mod integral și armonios și să-i ajute pe oameni în îndeplinirea îndatoririlor la care sunt chemați cu toții, dar mai ales creștinii, uniți frățește într-o singură familie umană” (Gaudium et spes 55).
Pr. Daniel Gheorghiță Benchea
Actualitatea creştină, nr. 8/2022, Anul XXXIII, p. 16.
