[…] în zilele noastre, când un relativism intelectual și moral amenință să distrugă înseși fundamentele societății noastre, Newman ne amintește că […] am fost creați pentru a cunoaște adevărul, pentru a găsi în el libertatea noastră definitivă și împlinirea celor mai profunde aspirații umane. (Benedict al XVI-lea, 18 septembrie 2010)
În viziunea Sfântului John Henry Newman, educația liberală – care trebuie înțeleasă ca o adevărată cultivare a minții – este scopul principal al unei universități. Pentru el era important ca studenții să poată avea acces la numeroase informații și să cunoască multe, dar sublinia, în același timp, că profesorii trebuie să țină cont mereu de faptul că prea multe informații pot împovăra mintea și că rolul lor nu constă într-o simplă predare de noțiuni/informații pe care studenții să le memoreze.
Pentru Newman, predarea este, mai presus de toate, un proces care se desfășoară între ființe vii, între oameni, deci nu se poate rezuma la simpla transmitere de cunoștințe prin anumite metode. Un adevărat profesor nu manifestă o aroganță intelectuală și nu privește doar la adevărul lucrurilor, ci și la cei care doresc să cunoască acest adevăr: „legătura directă a profesorului cu studenții, [acea] relație dintre mintea sa și cea a studenților săi și înțelegerea reciprocă care există între ei constituie tăria și influența sa atunci când li se adresează”. Așadar, menirea profesorului nu se limitează la predarea unui curs. Profesorul este chemat să-și ajute studenții să învețe CUM să gândească și să discearnă corect, stârnind și hrănind în ei pasiunea pentru cunoaștere, făcând să crească și ocrotind, totodată, dorința lor firească de a pune întrebări și capacitatea lor de a fi uimiți, de a contempla și admira.
Pe Newman nu l-a preocupat însă doar importanța cultivării minții, ci și relația între cunoaștere/învățare și virtute, între educație, căutarea sfințeniei și maturitatea morală. În Ideea de universitate, el scria foarte clar: „una este cunoașterea, alta este virtutea”.
Newman avea convingerea că educația nu trebuie să fie doar formare pentru a ocupa un loc de muncă. Dacă educația se concentrează exclusiv pe productivitatea economică, atunci reduce ființele umane la a fi sclavi, adică viitori angajați a căror singură valoare este utilitatea lor economică. În viziunea lui, universitatea este un loc unde sunt promovate adevăratele valori și unde studentul își poate cizela și dezvolta nu numai darurile intelectuale/fizice, dar și pe cele spirituale, fiindcă avem nevoie să fim educați și la libertatea interioară. El considera că o universitate care așază mereu rațiunea și credința în antiteză și care nu permite ca adevărul revelat despre Dumnezeu să ajute la dospirea minților reprezintă o absurditate.
Cu siguranță, Newman ne-ar îndemna puternic astăzi să ne întrebăm: Ce fel de universitate e aceea unde plagiatul trece neobservat și este astfel încurajat? Ce sens au studiile superioare dacă ele nu deschid ușa spre înțelepciune și virtute?
Monica Râpeanu
Actualitatea creştină, nr. 3/2023, Anul XXXIV, p. 16.
