Inefabila dorinţă de joc
În paginile sale din luna iunie, L’Osservatore Romano prezintă o suită de articole despre joacă şi joc ca manifestare esenţială şi inevitabilă a omului. Iată mai jos câteva fragmente.
Jocul este, fără îndoială, una dintre cele mai bogate şi mai complexe noţiuni antropologice. Istoria religiilor, etnologia, sociologia îi arată funcţia pe care a avut-o în culturi străvechi, şi pe care încă o mai are pentru copilărie. Ca un concept general (joaca), precum şi sub formă de figuri concrete (jocurile), jocul nu ţine deci doar de trecutul nostru. Dacă cultura este un echilibru între necesitate şi libertate, jocul este superior şi anterior oricărei culturi. Omul a început prin a se juca, dedându-se iniţial unei activităţi gratuite, condusă nu de nevoie, ci de dorinţa de a ieşi învingător. (Guy Petitdemange)
Magic şi periculos, jocul poate fi un spaţiu fermecat unde viaţa de zi cu zi şi regulile ei se suspendă; dar jocul poate ascunde şi o latură întunecată, tulburătoare, dezechilibrantă, deoarece riscă să anuleze relaţia cu realitatea şi să producă dependenţă. (Luca M. Possati)
Acest caracter extrem de polar al jocului, care este circumscris într-un timp şi spaţiu limitat, şi care prosperă prin îmbinarea dintre participare şi competiţie, dintre reguli şi libertate, ne dezvăluie o bogăţie de semnificaţii şi pentru religie. Creatorul este mai presus de toate cel care s-a pus cel dintâi în joc, creând. Mai exact, s-a pus în joc pentru că i-a acordat omului acea facultate fără de care nimeni nu poate juca: libertatea.
Şi dacă am privi liturghia ca pe o înfăţişare simbolică a toate acestea? Romano Guardini regândeşte ritul liturgic tocmai pe laitmotivul jocului: ritul, mistica şi mitul ar putea reprezenta formele originale ale religiei, care ne permit să nu cedăm în faţa greutăţii jocului acestei lumi, cu tendinţa sa de a se închide în sine. Iată aşadar motivaţia studiului teologiei: aceea de a rămâne proaspeţi, vulnerabili, veseli şi jucăuşi, participând la o viaţă care nu pierde niciodată gustul aventurii şi al Dumnezeului trinitar, ca un spaţiu de perspective incomensurabile în care fiecare om, odată încheiat jocul, îşi va găsi casa.
Traducere și adaptare de Liana Gehl după Elmar Salmann şi Gianluca de Candia
Actualitatea creştină, nr. 7/2021, Anul XXXII, p. 7.
