La sfârșitul lunii martie, Papa Leon semna decretul prin care părintele Henri Caffarel (1903-1996) era recunoscut ca venerabil al Bisericii. În tinerețea sa, acesta se alăturase pentru o perioadă Fericitului Vladimir la Auberive, în comunitatea Sfântul Ioan.
Apoi drumurile celor doi aveau să se despartă, ca părintele de origini franceze să devină la rândul său fondator a două opere: Asociația „Equipes Notre Dame” și Institutul Secular „Fraternitatea Maicii Domnului a Învierii”. Prin aceste opere a devenit un veritabil ghid spiritual și profet al căsătoriei creștine și și-a arătat grija față de persoanele rămase văduve.
Echipele Maicii Domnului sau ale Maicii Sfinte – cum mai sunt cunoscute la noi – au început să ia viață în anul 1939, ca ulterior să se răspândească în mai mult de 90 de țări, ajungând astăzi la aproape 15.000, răspândite pe întregul mapamond. O echipă este alcătuită din 4-5-6-7 familii care se reunesc lunar, pe rând, acasă la fiecare sau la una dintre ele pentru un moment de rugăciune, de aprofundare a unui pasaj biblic, de împărtășire, o mică agapă. În acest mod familiile se cunosc mai bine, învață unele de la altele, se ascultă și susțin reciproc, iar copiii au ocazia să se joace împreună. Este o cale simplă care pleacă și trece mereu prin disponibilitatea de a fi împreună. În fapt, e vorba de o intuiție preluată ulterior de Amoris laetitia, care insistă asupra însoțirii cuplurilor de căsătoriți după primirea Sfintei Cununii. Constituind aceste grupuri, cuplurilor li se facilitează drumul de a trăi și mai profund viața creștină.
„Cuplurile sunt făcute pentru fericire”, era profunda convingere a părintelui Caffarel, iar căsătoria este calea pentru a o dobândi, întrucât numai iubirea primită și dăruită constituie izvorul fericirii. Iubirea umană este, în esență, o cale de acces către Dumnezeu prin Isus Cristos.
Unirea dintre bărbat și femeie – învață părintele Caffarel – este un semn care nu numai că revelează și reprezintă taina unirii lui Cristos cu Biserica, dar conține și iradiază această taină. Prin unirea conjugală soții devin o celulă a Bisericii și participă astfel la viața ei, iar Cristos își îndeplinește misiunea de profet, preot și păstor înlăuntrul vieții de cuplu precum în interiorul Bisericii. Într-un periodic dedicat soților, Inelul de aur, părintele afirma: „Această comuniune de dragoste nu este nicidecum pasivă, ci o activitate comună intensă, o sinergie, este participarea lor la același act vital de cunoaștere și iubire a lui Dumnezeu, sub impulsul Duhului Sfânt care sălășluiește în relația lor.”
Am convingerea că paradisul trece mereu prin ajutorul reciproc al soților, prin respectul lor necondiționat, trăit la lumina credinţei în Isus cel Înviat. Fericirea este, de fapt, rodul drumului împreună presărat cu multă dăruire de sine.
Fericitul Vladimir, maestru spiritual al părintelui Caffarel, ne-a lăsat acest îndemn: „Fiţi fericiţi unii prin alții.”
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 5/2026, Anul XXXVII, p. 22.
