26 mai 2024 • PREASFÂNTA TREIME • Sf. Filip Neri, pr.
LECTURA I
Domnul este Dumnezeu sus în cer, ca şi jos pe pământ, şi nu este altul în afară de el.
Citire din cartea Deuteronomului 4,32-34.39-40
În zilele acelea, Moise a vorbit către popor: „Întreabă timpurile de la început care au fost înaintea ta, din ziua în care l-a creat Dumnezeu pe om pe pământ, de la o margine până la alta a cerului: a fost ceva ca lucrul acesta mare sau s-a mai auzit ceva asemănător: a fost vreodată vreun popor care să fi auzit glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, cum l-ai auzit tu, şi să fi rămas viu? Sau a mai încercat vreun dumnezeu să vină să-şi ia un popor din mijlocul unui alt popor, cu încercări, cu semne, cu minuni, cu lupte, cu mână puternică şi braţ întins, cu fapte mari înfricoşătoare, cum a făcut pentru voi Domnul Dumnezeul vostru în Egipt, înaintea ochilor voştri? Să ştii astăzi şi meditează în inima ta că Domnul este Dumnezeu sus în cer şi jos pe pământ şi nu este altul! Păzeşte hotărârile şi poruncile lui pe care ţi le dau astăzi, ca să-ţi fie bine ţie şi copiilor tăi după tine şi ca să-ţi fie lungite zilele pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă pentru totdeauna!”
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 32(33),4-5.6 şi 9.18-19.20 şi 22 (R.: 12b)
R.: Fericit este poporul pe care Domnul şi l-a ales ca moştenire.
Drept este cuvântul Domnului
şi toate lucrările sale sunt vrednice de crezare.
El iubeşte dreptatea şi judecata;
pământul este plin de bunătatea Domnului. R.
Prin cuvântul Domnului au fost făcute cerurile
şi prin suflarea gurii lui, toate oştirile sale.
Căci el a spus şi toate s-au făcut,
el a poruncit şi toate au fost create. R.
Iată, ochii Domnului sunt îndreptaţi
spre cei care se tem de el,
spre cei care nădăjduiesc în mila lui,
ca să scape de la moarte sufletul lor
şi să-i hrănească în timp de foamete! R.
Sufletul nostru îl aşteaptă pe Domnul;
pentru că el este scutul şi apărătorul nostru.
Fie, Doamne, mila ta asupra noastră,
precum şi noi am sperat în tine! R.
LECTURA A II-A
Aţi primit Duhul înfierii, prin care strigăm: „Abba, Tată!”
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,14-17
Fraţilor, toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu, pentru că nu aţi primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm: „Abba, Tată!” Însuşi Duhul dă mărturie duhului nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu. Iar dacă suntem fii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu el, ca împreună cu el să fim şi glorificaţi.
Cuvântul Domnului
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
Ap 1,8
(Aleluia) Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh, lui Dumnezeu care este, care era şi care vine! (Aleluia)
EVANGHELIA
Botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 28,16-20
În acel timp, cei unsprezece discipoli au mers în Galileea, pe muntele hotărât lor de Isus. Cum l-au văzut, s-au prosternat în faţa lui, dar unii se îndoiau. Apropiindu-se, Isus le-a vorbit: „Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit! Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!”
Cuvântul Domnului
Comentariu la textele liturgice
Ne-am adunat să-l sărbătorim pe Dumnezeu în misterul vieţii sale intime.
Sfântul Carol Boromeu avea, la începutul activităţii sale publice, pe stema sa episcopală o mulţime de însemne simbol care puneau în evidenţă titlurile nobiliare din familie şi pe cele dobândite ca episcop, arhiepiscop de Milano şi de cardinal. Într-o zi le-a înlocuit pe toate cu trei inele legate între ele, simbolizând Preasfânta Treime, sub care a scris un singur cuvânt: Humilitas – Umilinţă. A explicat că nobleţea noastră nu se bazează pe sânge, ci pe harul lui Dumnezeu. Ca să intrăm în misterul Preasfintei Treimi, pe cât este posibil raţiunii noastre luminate de har şi inimii ca să ne bucurăm de fericirea intimităţii, trebuie să ne smerim, fiindcă Dumnezeu dă harul său celor smeriţi, pe când celor mândri le stă împotrivă.
Pentru noi, Dumnezeu în trei persoane este izvorul misterios al tuturor misterelor învăţăturii creştine. Primul lucru pe care trebuie să-l ştim şi să-l credem este că un Dumnezeu, fără mister, n-ar fi Dumnezeu adevărat, ci o invenţie a minţii omeneşti; după cum invenţii sunt toate zeităţile păgâne. Hesiod, poet grec din antichitate, ne-a lăsat scris că pe vremea lui, lumea păgână cunoştea circa 30.000 de zei.
Atributele divine – atotputernicia, atotştiinţa, veşnicia, ubicuitatea, sfinţenia şi dreptatea – nu pot fi decât mistere pentru mintea noastră limitată de timp, de spaţiu, de caducitate, de păcat etc. Dar un lucru înţelegem: atributele divine nu lasă loc de mai mulţi dumnezei. Cum ar putea, de exemplu, să fie doi dumnezei nemărginiţi? S-ar mărgini unul pe altul. Este absurd să avem pretenţia de a-l înţelege pe Dumnezeu, când noi înşine nu ne cunoaştem unul pe altul în totalitate, deşi suntem atât de limitaţi. Însăşi fericirea noastră veşnică este legată de necesitatea misterului veşnic din Dumnezeu, fiindcă, dacă n-ar fi aşa, fericirea s-ar epuiza printr-o cunoaştere limitată, oricât de lungă ar fi perioada cunoaşterii. Orice minte sănătoasă trebuie să recunoască, asemenea sfântului Augustin, că singurul lucru pe care îl putem înţelege cu adevărat despre Dumnezeu este că nu-l putem înţelege.
Iată smerenia cu care trebuie să ne apropiem de misterul Preasfintei Treimi! Nu ştiu în ce măsură are dreptate sfântul Ioan Crisostom când spune că îl supără pe Dumnezeu acela care are pretenţia de a-i înţelege natura, fiindcă vrea să ştie mai mult decât ne-a descoperit Fiul lui Dumnezeu, care ne-a spus clar: Nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, decât Tatăl, tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl decât Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i descopere.
Prima persoană umană, căreia Fiul a voit să-i descopere existenţa Tatălui şi planul său de mântuire în toată măreţia sa, a fost mama sa, Maria; chiar dacă ea n-a înţeles total revelaţia Fiului, a păstrat-o totuşi în inima ei, o medita şi o contempla; şi se simţea fericită în credinţa ei luminată de har; fiindcă Domnul a privit la smerenia slujitoarei sale şi i-a făcut lucruri mari.
În măsura în care vom fi smeriţi, în acea măsură vom fi fericiţi în mărturisirea credinţei în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
În anul 178 a fost martirizat la Lyon (Franţa) tânărul Epimodion. Bătut cu pumnii peste gură, fiindcă se declara creştin şi nu voia să se lepede de credinţă, cu gura-nsângerată a reuşit să spună: Mărturisesc că Isus Cristos este Dumnezeu egal cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt; şi cu toată încrederea îmi încredinţez sufletul în mâinile aceluia care este Creatorul şi Răscumpărătorul meu.
Pr. Anton Dancă, VADE MECUM (Consideraţii, pilde şi exemple pentru solemnităţi şi duminici). ANUL B, Editura Presa Bună, Iași, 2005
Calendarul săptămânii 26 mai – 2 iunie 2024
26 D PREASFÂNTA TREIME; Sf. Filip Neri, pr.
27 L Sf. Augustin din Canterbury, ep. *
28 M Sf. Gherman, ep.
29 M Ss. Paul al VI-lea, pp. *; Maxim, ep.
30 J TRUPUL ȘI SÂNGELE DOMNULUI; Sf. Ferdinand, rege; Ioana d’Arc, fc.
31 V Vizita Sf. Fc. Maria; Sf. Petronela, fc. m.
1 S Sf. Iustin, filosof m. **
2 D DUMINICA IX D.P.A.; Fericiții episcopi martiri greco-catolici români; Ss. Marcelin și Petru, m.
Gândul săptămânii
“Nu ne putem cunoaşte cu adevărat decât cu ajutorul lui Dumnezeu şi în lumina lui.”
(Fericitul Vladimir Ghika)
Foaia liturgică este un instrument liturgic pus la dispoziție de Actualitatea Creștină, revista Arhidiecezei Romano-Catolice de București / www.actualitatea-crestina.ro