25 decembrie 2021 • CRĂCIUNUL – LITURGHIA DIN ZORI

LECTURA I

Iată, mântuirea ta vine.
Citire din cartea profetului Isaia 62,11-12

Iată, Domnul a făcut să se audă până la marginile pământului: „Spuneţi fiicei Sionului: «Iată, vine mântuirea ta! Iată, răsplata lui este cu el şi lucrarea sa este înaintea lui!»”. Ei vor fi numiţi „Popor sfânt, răscumpăraţi de Domnul”, iar tu vei fi numită „Cetate căutată, nepărăsită”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 96(97),1 şi 6.11-12

R.: Astăzi se revarsă lumină asupra noastră, căci ni s-a născut Mântuitorul.

Domnul stăpâneşte, să se bucure pământul,
toate insulele să tresalte de veselie!
Cerurile fac cunoscută dreptatea lui
şi toate popoarele îi văd mărirea. R.

Pentru cel drept a răsărit lumina
şi pentru cei cu inima dreaptă, bucuria.
Bucuraţi-vă voi, drepţilor, în Domnul
şi lăudaţi memoria sfinţeniei sale! R.

LECTURA A II-A

El ne-a mântuit în bunătatea sa.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Tit 3,4-7

Preaiubitule, când s-a arătat bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu, mântuitorul nostru nu prin faptele pe care le-am fi făcut noi în dreptate, ci după îndurare, el ne-a mântuit prin baia renaşterii şi reînnoirii Duhului Sfânt, pe care l-a revărsat din belşug asupra noastră prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru, pentru ca, justificaţi prin harul lui, să devenim în speranţă moştenitori ai vieţii veşnice.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE

Lc 2,14

(Aleluia) Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte! (Aleluia)

EVANGHELIA

Păstorii i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 2,15-20

Când îngerii au plecat de la ei spre cer, păstorii au spus unii către alţii: „Să mergem până la Betleem şi să vedem acest cuvânt care s-a făcut şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul!” Au plecat, deci, în grabă şi i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle. După ce l-au văzut, au făcut cunoscut cuvântul care le fusese spus despre acest copil. Toţi cei care auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei. Apoi păstorii s-au întors, glorificându-l şi lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit şi au văzut, după cum le-a fost spus.

Cuvântul Domnului


25 decembrie 2021 • CRĂCIUNUL – LITURGHIA DIN TIMPUL ZILEI


LECTURA I
Toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru.
Citire din cartea profetului Isaia 52,7-10

Cât sunt de plăcute pe munţi picioarele celui care aduce vestea cea bună, care anunţă pacea, care vesteşte binele, care anunţă mântuirea, zicând Sionului: „Dumnezeul tău domneşte”. Un glas! Străjerii tăi înalţă împreună un strigăt de bucurie, pentru că văd cu ochii că Domnul se întoarce în Sion. Tresăltaţi, strigaţi de bucurie, ruine ale Ierusalimului, pentru că Domnul mângâie poporul său şi răscumpără Ierusalimul! Domnul şi-a descoperit braţul său cel sfânt înaintea tuturor popoarelor, căci au văzut toate marginile pământului mântuirea Dumnezeului nostru.
Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 97(98),1.2-3ab.3cd-4.5-6 (R.: 3cd)

R.: Au văzut toate marginile pământului mântuirea Dumnezeului nostru!

Cântaţi-i Domnului un cântec nou,
pentru că a făcut lucruri minunate;
dreapta şi braţul lui cel sfânt
i-au venit în ajutor! R.

Domnul şi-a făcut cunoscută mântuirea
şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor, şi-a adus aminte de îndurarea şi fidelitatea lui
faţă de casa lui Israel. R.

Toate marginile pământului
au văzut mântuirea Dumnezeului nostru!
Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului!
Aclamaţi, cântaţi psalmi şi tresăltaţi de bucurie! R.

Cântaţi-i Domnului imnuri cu harpa,
cu harpa şi în cântări de psalmi!
Sunând din trompetă şi din corn,
strigaţi de bucurie în faţa Domnului, regele nostru! R.

LECTURA A II-A
Dumnezeu ne-a vorbit nouă prin Fiul.
Citire din Scrisoarea către Evrei 1,1-6
După ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a făcut şi veacurile. Acesta, fiind strălucirea gloriei şi chipul fiinţei sale şi ţinând totul prin cuvântul puterii sale, după ce a săvârşit purificarea păcatelor, s-a aşezat la dreapta maiestăţii, în ceruri, devenind cu atât mai presus decât îngerii, cu cât a moştenit un nume mai deosebit decât al lor. De fapt, căruia dintre îngeri i-a spus vreodată: „Fiul meu eşti tu; eu astăzi te-am născut” şi iarăşi: „Eu îi voi fi lui Tată şi el îmi va fi Fiu”? Dar, din nou, când îl introduce pe primul născut în lume, spune: „Şi să-l adore toţi îngerii lui Dumnezeu!”
Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE

(Aleluia) Ne-a strălucit o zi sfântă.
Veniţi, neamuri, şi adoraţi-l pe Domnul!
Astăzi a coborât pe pământ o lumină mare. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 1,1-18

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu. Toate au luat fiinţă prin el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există. În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor, iar lumina în întuneric luminează, dar întune-ricul nu a cuprins-o. A fost un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el lumina, ci a venit să dea mărturie despre lumină. Cuvântul era lumina adevărată, care, venind în lume, luminează pe orice om. Era în lume şi lumea a luat fiinţă prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit. Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu, care, nu din sânge, nici din voinţa trupului, nici din voinţa bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Ioan a dat mărturie despre el şi a strigat, zicând: „Acesta era cel despre care v-am spus: «Cel care vine după mine a fost înaintea mea pentru că era mai înainte de mine»”. Căci noi toţi am primit din plinătatea lui har după har. Pentru că Legea a fost dată prin Moise, harul şi adevărul au fost prin Isus Cristos. Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul unic al lui Dumnezeu, cel care este spre pieptul Tatălui, el l-a revelat.
Cuvântul Domnului


Transmisiuni în direct de la Vatican
Canalul TVR 2 al televiziunii publice va transmite în direct de la Vatican Sf. Liturghie din Ajunul Crăciunului, prezidată de Papa Francisc, și Mesajul Urbi et Orbi („pentru Cetate și pentru lume”), al Suveranului Pontif, din Ziua de Crăciun.
Vineri, 24 decembrie: de la ora 20.30, Sf. Liturghie din Ajunul Crăciunului
Sâmbătă, 25 decembrie: de la ora 13,00, Mesajul Urbi et Orbi


Colectele de la liturghiile din noaptea de Crăciun şi din ziua de Crăciun sunt pentru Seminarul de la Iaşi.


Gândul săptămânii

“Dumnezeu ne iubeşte într-atât încât îi scandalizează pe toţi cei care nu-L cunosc ca iubire.” (Fericitul Vladimir Ghika)


Foaia liturgică este un instrument liturgic pus la dispoziție de Actualitatea Creștină, revista Arhidiecezei Romano-Catolice de București / www.actualitatea-crestina.ro

Show Buttons
Hide Buttons