23 iunie 2024 • DUMINICA XII D.P.A. • Ss. Niceta de Remesiana, ep.; Iosif Cafasso, pr.
LECTURA I
Aici se va sfărâma trufia valurilor tale!
Citire din cartea lui Iob 38,1.8-11
Domnul i-a răspuns lui Iob din furtună şi i-a zis: „Cine a închis marea cu porţi, când, ţâşnind, a ieşit din pântece, când i-am pus norul ca haină şi bezna, ca scutec? Atunci i-am impus un hotar şi am pus legături şi porţi. Şi am spus: «Până aici să vii, şi nu mai departe, şi aici să se oprească valurile tale semeţe!»”
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 106(107),23-24.25-26.28-29.30-31 (R.: 1)
R.: Preamăriţi-l pe Domnul, pentru că este bun, veşnică este îndurarea lui!
sau:
Aleluia.
Cei care plecau pe mare în corăbii
şi făceau negoţ pe apele cele mari,
ei au văzut lucrările Domnului
şi minunile lui în adâncuri. R.
El a spus şi s-a pornit vântul furtunii
care a ridicat valurile mării:
se suiau spre ceruri, coborau spre abisuri;
sufletul lor se topea de groază. R.
În strâmtorarea lor, au strigat către Domnul
şi el i-a făcut să iasă din necazurile lor;
a liniştit furtuna
şi valurile s-au potolit. R.
S-au bucurat că valurile s-au liniştit
şi el i-a condus la portul dorit de ei.
Să-l laude pe Domnul pentru bunătatea lui,
pentru minunile pe care le-a făcut
în folosul fiilor oamenilor! R.
LECTURA A II-A
Cele vechi au trecut, iată, au devenit noi.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 5,14-17
Fraţilor, iubirea lui Cristos ne constrânge pe noi care judecăm că unul singur a murit pentru toţi, ca atare toţi au murit. El a murit pentru toţi, pentru ca toţi cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru acela care a murit şi a înviat pentru ei. Astfel, de acum înainte, noi nu mai cunoaştem pe nimeni după trup şi, dacă l-am cunoscut pe Cristos după trup, acum nu-l mai cunoaştem astfel. Deci, dacă cineva este în Cristos, este o creatură nouă: cele vechi au trecut, iată, au devenit noi!
Cuvântul Domnului
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
Lc 7,16bc
(Aleluia) Un mare profet s-a ridicat printre noi şi Dumnezeu a vizitat poporul său. (Aleluia)
EVANGHELIA
Au văzut unde locuieşte şi au rămas la el în ziua aceea.
Cine este oare acesta că şi vântul şi marea îl ascultă?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 4,35-41
În aceeaşi zi, după ce s-a înserat, Isus le-a spus discipolilor săi: „Să trecem pe ţărmul celălalt!” Şi, părăsind mulţimea, l-au luat aşa cum era în barcă. Erau şi alte bărci cu el. Şi a fost o mare furtună, iar valurile izbeau în barcă, încât aproape se umpluse. El dormea în partea dinapoi a bărcii, pe un căpătâi. Atunci l-au trezit şi i-au spus: „Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?” Ridicându-se, a mustrat vântul şi a spus mării: „Potoleşte-te! Taci!” Şi vântul s-a calmat şi s-a făcut linişte mare. Atunci le-a spus: „De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?” Dar ei au fost cuprinşi de teamă mare şi spuneau unii către alţii: „Cine este, oare, acesta, că şi vântul şi marea îl ascultă?”
Cuvântul Domnului
Comentariu la textele liturgice
Dumnezeu i-a vorbit lui Iob din mijlocul furtunii, cerându-i să reflecteze asupra creaţiei şi astfel să ajungă la atributele divine ale Creatorului: atotştiinţă, atotputernicie etc., (I). Isus nu vorbeşte discipolilor săi din mijlocul furtunii, ci mai întâi o linişteşte şi apoi îi dojeneşte pentru lipsa lor de credinţă, fiindcă până în acel moment, aşa cum ne relatează evanghelistul Marcu, Isus făcuse multe alte minuni, precum: vindecarea soacrei lui Petru; în seara aceleiaşi zile i-au fost aduşi toţi bolnavii din Cafarnaum şi i-a vindecat pe toţi; plecând din oraş, se întâlneşte cu un lepros şi-l vindecă; pe un paralizat îl face sănătos; altui om, care avea o mână uscată, i-o vindecă; o altă mulţime de bolnavi din ţinutul Tirului şi Sidonului se bucură de sănătatea primită de la Isus; până şi posedaţii de diavol strigau: „Ştim cine eşti: tu eşti Fiul lui Dumnezeu”. Şi ucenicii din barca purtată pe valuri de vântul puternic să nu-şi dea seama că Fiul Omului doarme, dar Fiul lui Dumnezeu din El veghează? Din cauza credinţei prea mici, ucenicii îl priveau pe Mântuitorul cu ochii trupului cuprinşi de frică, dar mai trebuiau învăţaţi să privească şi altfel, cu ochii credinţei, cum ne spune sfântul Paul nouă: „Pe Cristos, dacă l-am privit cu ochi omeneşti (aşa cum l-au privit discipolii din barcă şi apoi s-au întrebat: „Cine este omul acesta că până şi vântul şi marea ascultă de El?”), noi să nu-l mai privim astfel, fiindcă lumea veche (cea care privea doar cu ochii trupului) a trecut, şi o lume nouă a luat acum fiinţă” (II). Lumea nouă este aceea care îl priveşte pe Cristos cu ochii credinţei, fiindcă şi credinţa are ochii ei (Sf. Augustin).
Apostolii l-au trezit pe Isus de frica furtunii şi a morţii; ei s-au rugat cu puţina lor credinţă, dar au avut mai multă încredere în iubirea lui Isus faţă de ei, zicând: „Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?”, adică: Nu-ţi pasă că rămâi fără ucenici, fără cei pe care îi iubeşti?Deci, dacă îţi pasă de noi, dacă ne iubeşti, salvează-ne! Sau, poate se temeau că li se va îneca Învăţătorul şi ei împreună cu el, şi ce s-ar mai fi ales din toată învăţătura şi din toate minunile lui? Oricum, strigătul lor se aseamănă cu strigătul tâlharului de pe cruce, din stânga lui Isus: „Oare nu eşti tu Cristos? Salvează-te pe tine şi pe noi!” Striga, dar n-avea credinţa necesară mântuirii. Ca ucenicii să stea la temelia credinţei Bisericii, aveau trebuinţă de mai multă credinţă. Ucenicii l-au trezit din somnul trupesc, Isus îi trezeşte din somnul sufletesc prin dojană. Mai apoi se vor ruga: „Doamne, măreşte-ne credinţa!”
Ca într-o zi să nu fim dojeniţi, trebuie să ne rugăm şi noi: Doamne, măreşte-ne şi întăreşte-ne credinţa, fiindcă numai de malurile ei se pot opri valurile trufaşe ale mării care ne ameninţă sufletele.
Rugăciunea este inima religiei creştine, sufletul sentimentului religios, uzina unei lumi noi. Isus însuşi s-a rugat; o noapte întreagă a petrecut-o în rugăciune înainte de alegerea ucenicilor, ca ei să fie oamenii rugăciunii pline de credinţă, făuritorii unei lumi noi. Rugăciunea este mărturisirea practică a imperfecţiunii noastre, este smerenia sufletului în faţa lui Dumnezeu. Isus însuşi, ca om şi-a privit limitele sale umane, le-a unit cu ale noastre şi s-a smerit ca să ne poată înălţa la Tatăl, ca să fim şi să rămânem înnoiţi pentru toată veşnicia. Rugăciunea înnoieşte lumea mereu.
Pe când regele Ludovic al IX-lea al Franţei era în drum spre Ţara Sfântă în fruntea armatei cruciaţilor, s-a iscat o furtună pe mare. Toţi erau cuprinşi de panică şi tremurau de frică, numai Sfântul Ludovic stătea calm şi senin. Întrebat fiind de ce este atât de calm şi parcă nepăsător, a spus: „Pentru că în mănăstirea din Clairveaux se fac rugăciuni şi jertfe pentru noi. Totul va merge bine”. Şi aşa a fost.
Anton Dacă, Vade mecum (Consideraţii, pilde şi exemple pentru solemnităţi şi duminici). Anul B, Editura Presa Bună, Iași, 2005
Pr. dr. Tarciziu Şerban
Calendarul săptămânii 23-30 iunie 2024
23 D DUMINICA XII D.P.A.; Ss. Niceta de Remesiana, ep.; Iosif Cafasso, pr.
24 L NAȘTEREA SF. IOAN BOTEZĂTORUL
25 M Sf. Wilhelm, abate
26 M Ss. Ioan și Paul, m.; Josemaria Escriva de Balaguer, pr.
27 J Sf. Ciril din Alexandria, ep. înv. *
28 V Sf. Irineu, ep. m. **
29 S SS. PETRU ȘI PAUL, AP.; Emma
30 D DUMINICA XIII D.P.A.; Primii Sfinți Martiri din Roma
Gândul săptămânii
“Adu-ţi aminte că prin Dumnezeu nu eşti faţă de nimeni şi de nimic străin.”
(Fericitul Vladimir Ghika)
Foaia liturgică este un instrument liturgic pus la dispoziție de Actualitatea Creștină, revista Arhidiecezei Romano-Catolice de București / www.actualitatea-crestina.ro
