2 septembrie 2018 • DUMINICA A 22-A D.P.A. • Fer. Ingrid, clg.

LECTURA I

Să nu adăugaţi nimic la ceea ce vă poruncesc! Să păziţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru!
Citire din cartea Deuteronomului 4,1-2.6-8

În zilele acelea, Moise a vorbit către popor: “Acum, Israel, ascultă hotărârile şi judecăţile pe care te învăţ să le împliniţi pentru ca să trăiţi, să ajungeţi şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care v-o dă Domnul Dumnezeul părinţilor voştri! Nu adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu şi nu scoateţi nimic din ele, ci păziţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru pe care vi le dau eu! Să le păziţi şi să le împliniţi; căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor care vor auzi aceste hotărâri şi vor spune: «Numai acest popor este înţelept şi priceput. Este un neam mare!» Care este neamul acela atât de mare, încât să aibă dumnezeii lui atât de aproape cum îl avem noi pe Domnul Dumnezeul nostru ori de câte ori îl chemăm? Şi care este neamul atât de mare, încât să aibă hotărâri şi judecăţi atât de drepte cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte?”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 14(15),2-3ab.3cd-4ab.5 (R.: 1a)

R.: Cine va locui, Doamne, în corturile tale?

Cel care umblă fără prihană
face dreptatea şi spune adevărul din inimă;
cel care nu calomniază cu limba
nu face rău semenului său. R.

Nici nu aruncă ocară asupra aproapelui.
În ochii săi, cel nelegiuit e vrednic de dispreţ,
dar îi cinsteşte pe cei care se tem de Domnul. R.

Nu-şi împrumută banii pentru dobândă
şi nu ia mită împotriva celui nevinovat.
Cel care trăieşte acestea
nu se va clătina în veci! R.

LECTURA A II-A

Căutaţi să împliniţi cuvântul!
Citire din Scrisoarea sfântului Iacob 1,17-18.21b-22.27

Fraţii mei iubiţi, orice dar bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coboară de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de transformare. El a voit să ne dea naştere printr-un cuvânt de adevăr, ca să fim începutul creaturilor sale. Primiţi cu blândeţe cuvântul care a fost sădit în voi şi care poate mântui sufletele voastre! Căutaţi să împliniţi cuvântul, nu numai să-l ascultaţi, înşelându-vă pe voi înşivă. Religiozitatea curată şi fără pată înaintea lui Dumnezeu şi a Tatălui este aceasta: a-i vizita pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi a se păstra nepătaţi de lume.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE

Iac 1,18
(Aleluia) Tatăl a voit să ne dea naştere printr-un cuvânt de adevăr, ca să fim începutul creaturilor sale. (Aleluia)

EVANGHELIA

Lăsând la o parte porunca lui Dumnezeu, voi ţineţi tradiţia oamenilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 7,1-8.14-15.21-23

În acel timp, fariseii şi unii dintre cărturarii veniţi de la Ierusalim s-au adunat în jurul lui Isus şi au văzut că unii dintre discipolii lui mâncau cu mâinile necurate, adică nespălate – căci fariseii şi toţi iudeii nu mănâncă dacă nu şi-au spălat mâinile cu grijă, ţinând astfel tradiţiile din bătrâni, iar când se întorc de la piaţă, nu mănâncă dacă nu se purifică; mai sunt şi multe altele pe care le-au primit ca să le păzească: spălarea paharelor, a oalelor şi a vaselor de bronz. Aşadar, fariseii şi cărturarii l-au întrebat: “De ce discipolii tăi nu urmează tradiţiile din bătrâni, ci mănâncă cu mâinile necurate?” El le-a spus: “Bine a profeţit Isaia despre voi, ipocriţilor, după cum este scris: «Acest popor mă cinsteşte cu buzele, însă inima lor este departe de mine. În zadar mă cinstesc propunând învăţături care sunt doar porunci ale oamenilor». Lăsând la o parte porunca lui Dumnezeu, voi ţineţi tradiţia oamenilor”. Isus, chemând din nou mulţimea, le-a spus: “Ascultaţi-mă cu toţii şi înţelegeţi! Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur. Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l fac pe om impur”.

Cuvântul Domnului


Comentariu la textele liturgice

Dialogul din sinagoga de la Cafarnaum referitor la Pâinea coborâtă din cer pe care Isus o oferă lumii pentru a avea viaţă, dialog pe care l-am meditat în duminicile trecute, a provocat cel puţin două reacţii. Mulţi dintre cei de faţă, rămânând ataşaţi doar de pâinea mâncată în pustiu care i-a săturat pe moment, n-au reuşit să descopere în Cuvântul evanghelic şi în Euharistie acea hrană care dă viaţă lumii şi, prin urmare, s-au îndepărtat de Isus. Alţii, în schimb, au înţeles că doar Cristos are cuvintele vieţii veşnice, şi au rămas alături de El. Lucrurile, însă, nu s-au terminat aici. Despre Isus a început să se vorbească tot mai mult, iar autorităţile de la Ierusalim au început să se intereseze de El.
În această duminică Isus se vede asaltat de farisei şi de unii cărturari veniţi de la Ierusalim care îi reproşează că nu are grijă de ucenicii săi şi-i lasă să mănânce cu mâinile necurate, încălcând astfel, în mod foarte grav – după părerea lor –, Tradiţiile moştenite din bătrâni. Or, aceste Tradiţii, potrivit comentariului făcut de evanghelistul Marcu, ajunseseră să acorde o importanţă deosebită gesturilor de purificare exterioară, reducând, astfel, trăirea religioasă la împlinirea formală a unor prescrieri ce nu aveau o prea mare relevanţă pentru viaţă. Totul era de suprafaţă, ca atunci când cineva s-ar preocupa, de ochii musafirilor, ca un vas să strălucească în exterior, fără însă a se preocupa de igiena lui interioară.
În răspunsul său Isus Cristos nu a ezitat să îi numească pe aceşti „experiţi” ai Legii şi ai Tradiţiilor drept ipocriţi întrucât, prin răstălmăcirile lor, ei lăsau la o parte porunca lui Dumnezeu şi puneau accent pe tradiţiile create de oameni, atunci când Moise, potrivit primei lecturi de astăzi, ceruse în mod explicit: Nu adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu şi nu scoateţi nimic din ele, ci păziţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru pe care vi le dau eu! Să le păziţi şi să le împliniţi; căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor. Aşadar, Isus, chemând la sine mulţimea derutată de „învăţăturile” acelor cărturari, le-a predat o adevărată lecţie de discernământ moral-religios, lecţie ce se situează perfect în linia Legii lui Moise şi a Profeţilor: Ascultaţi-mă cu toţii şi înţelegeţi! Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur. Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea… Altfel spus, nu gesturile exterioare, fie ele şi ritualice, dau valoare pozitivă ori negativă faptelor oamenilor, ci modul în care ei le premediteză în inimă.
Lecţia lui Isus va fi reluată şi de sfântul Iacob care, în lectura a doua, îi învaţă pe destinatarii epistolei sale în ce constă o religozitate autentică: Religiozitatea curată şi fără pată înaintea lui Dumnezeu şi a Tatălui este aceasta: a-i vizita pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi a se păstra nepătaţi de lume…

Pr. dr. Tarciziu Şerban


Sfântul săptămânii

Toma din Villanova (1486-1555)

S-a născut în Castilia (Spania). A adoptat ca al doilea nume numele locului unde a crescut, Villanova. A făcut studii la universitatea din Alcala, unde a obținut și o catedră. În anul 1516 a intrat în ordinul augustinienilor, iar în 1518 a fost hirotonit preot. În 1544 a devenit episcop de Valencia. S-a angajat pentru binele material și spiritual al poporului său, predicând, învățând și studiind. Prin învățătura sa și prin predici a dat un impuls dezvoltării studiilor și spiritualității ordinului din care făcea parte. A avut grijă de săraci, de cei mici, de bolnavi și de tineri. Multe din predicile și din scrierile sale au contribuit la literatura spirituală a Spaniei.
A fost beatificat în 1618 de Papa Paul al IV-lea și canonizat în 1658 de Papa Alexandru al VII-lea.


Calendarul săptămânii 2-9 septembrie 2018

2 D DUMINICA A 22-A D.P.A.; Fer. Ingrid, clg.
3 L Sf. Grigore cel Mare, pp. înv. **
4 M Ss. Rozalia, fc.; Moise, profet
5 M Sf. Tereza de Calcutta, clg.
6 J Sf. Zaharia, profet
7 V Sf. Regina, fc. m.
8 S NAȘTEREA SF. FC. MARIA; Sf. Toma din Villanova
9 D DUMINICA A 23-A D.P.A.; Sf. Petru Claver


Gândul săptămânii

“Cu Dumnezeu, păstrăm tot ce credem că este pierdut. Fără de El, pierdem tot ce credem că poate fi păstrat.”
(Fericitul Vladimir Ghika)


© 2018 don Giovanni Berti, www.gioba.it

 


Foaia liturgică este un instrument liturgic pus la dispoziție de Actualitatea Creștină, revista Arhidiecezei Romano-Catolice de București / www.actualitatea-crestina.ro

Show Buttons
Hide Buttons