Pr. Fabian MĂRIUŢ
În conferinţa de presă din 25 iunie 2015, Mons. Vincenzo Paglia, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Familie, a declarat că „deşi familiile sunt oarecum neglijate, ele sunt resursa cea mai importantă a societăţii”. La Congresul prevăzut în cadrul Întâlnirii Mondiale a Familiilor de la Philadelphia o parte din intervenții, a precizat Mons. Paglia, vor arăta locul şi rolul de neînlocuit al familiei, demonstrat şi prin cercetări ştiinţifice realizate în Europa şi în America de Sud şi de Nord.
De ce este familia resursa societăţii? Deoarece ea dăruiește societăţii rodul preţios al iubirii gratuite îmbrăcat în veşmântul gingăşiei, bunătăţii, slujirii, dezinteresului şi stimei reciproce. Deja începând cu anii ’80, odată cu Familiaris Consortio, Biserica, prin învăţătura sa, a pus tot mai mult în valoare familia, atât ca şcoală a afectelor, cât şi ca „prima şcoală de virtuţi sociale”. Prin rolul său public specific şi originar ea influenţează bunul mers al societăţii şi dă stabilitate legăturilor sociale. Ca urmare a naturii şi a vocaţiei sale, fără a se închide în ea însăşi, familia se deschide spre alte familii şi spre societate, asumând un rol social decisiv.
Tocmai experienţa comuniunii, principala caracteristică a vieţii de familie, este prima şi fundamentala contribuţie adusă societăţii. Relaţiile dintre membrii comunităţii familiale sunt inspirate şi dirijate de legea „gratuităţii”, care stă la baza respectului faţă de fiecare persoană şi faţă de demnitatea sa. Astfel, familia este locul de primire cordială, de întâlnire şi dialog, de dărnicie şi devotament, de slujire generoasă, de solidaritate profundă (cf. Familiaris Consortio, 42- 43).
Într-o lume în care se pune accentul pe libertate şi pe drepturile omului, cea mai bună cale de a tutela drepturile universale ale persoanei este apărarea drepturilor familiei. Familia nu este o structură impusă persoanei, ci locul în care fiinţa umană vine la existenţă şi în care poate să crească în mod optim. Este ajutor şi scut natural împotriva dificultăţilor de natură fizică, morală, spirituală.
Familia este micro-societatea în care raporturile umane rămân mereu pe măsura persoanei umane. Numai o astfel de măsură, al cărei model originar se află în nucleul familial, poate da justă valoare politicii şi eticii. Politica, în mod normal, ar trebui să fie în slujba persoanei şi a drepturilor sale. Etica ar trebui să ghideze politica în direcţia promovării drepturilor familiei. O politică se dovedește de la sine nedreaptă atunci când neglijează sau dezavantajează nucleul familial.
Când vorbim de nucleu familial înţelegem legătura dintre un bărbat şi o femeie – relaţia conjugală – şi legătura dintre părinţi şi copii – relație parentală -, dar vorbim şi despre raportul dintre cele două relaţii.
Relaţia conjugală (sexualitate-reciprocitate) se înrădăcinează în diferența sexuală. Ea se formează prin intermediul pactului conjugal în care bărbatul şi femeia se dăruiesc şi se primesc unul pe altul în mod reciproc, arătând şi realizând în acest fel identitatea intimă a bărbatului şi a femeii, capacitatea lor de a trăi în iubire şi adevăr. În lumea vizibilă, acest fapt se poate petrece doar între persoane umane care – aşa cum spune Sfânta Scriptură – devin „un singur trup”.
Relaţia parentală se întemeiază pe cea conjugală: noul născut vine pe lume din iubire şi în adevăr. Acest fapt l-a determinat pe Sfântul Ioan Paul al II-lea să folosească expresia „genealogia persoanei” pentru a descrie natura diferită a persoanei care se naşte în sânul familiei, o natură diferită de aceea a unui individ din specie, chiar dacă ar avea în comun aceleaşi baze biologice (de exemplu, clonarea). Conexiunea dintre aceste două relaţii constituie familia. Aşadar, familia este mai mult decât relaţia conjugală, e mai mult decât relaţia parentală. Nu e nicidecum juxtapunerea între cele două. Familia este com–punerea acestor două relaţii: această punere în comun înlesneşte existenţa acelei comunităţi şi relaţii sociale pe care le numim familie. De aceea este resursă a societăţii.
Din moment ce familia este o comunitate/relaţie socială care are propria sa structură, rezultă că are şi propriul său bine comun. Acesta constă în binele ambilor soţi, care nu este nicidecum o simplă alăturare de interese ale soţilor, ci e un bine care se comunică şi copiilor. Binele comun al familiei este viaţa conjugală şi familială justă, bazată pe reciprocitatea gratuită a soţilor, dezinteresată, pe reciproca supunere a unuia faţă de altul. Binele comun, prin natura sa, unind persoanele, asigură totodată adevăratul bine al fiecăreia. Iată de ce societatea nu poate exista fără această resursă: familia.
[Articol apărut în Actualitatea Creştină, Anul XXVI, nr. 09/2015, p. 22]
