S-a intrat în faza finală a procesului de beatificare a venerabilului Fulton J. Sheen, episcop american, care a trăit între 1895-1979. A fost un apostol al evanghelizării prin intermediul radioului și televiziunii, atrăgând prin catehezele ținute prin acest mijloace milioane și milioane de ascultători.
Odată cu beatificarea sa, numărul celor care ar putea beneficia de ascuțimea învățăturilor sale va crește și mai mult. Cu stilul său direct, pătrunzător și provocator, a propus mesajul evangheliei, chemându-ne la o adevărată trezire. Și cum Postul Mare este timpul prielnic al trezirii, în câteva rânduri vreau să oglindesc câte ceva din stilul său pastoral.
Trăind din misterul morții și învierii lui Cristos, venerabilul episcop observă că până acum creștinătatea a murit de trei ori, mereu la un interval de circa 500 de ani, mai întâi în timpul ereziilor cristologice, apoi odată cu invazia musulmană și ruptura dintre Biserici la 1054, după care a urmat reforma protestantă care în tentativa de a reforma morala a atins tezaurul credinței. A murit, dar tot de-atâtea ori a înviat, primenindu-se după marile încercări. În zilele noastre, la cumpăna dintre mileniul al doilea și al treilea, cea mai mare provocare este spiritul lumesc. Vorbind despre cea de-a patra moarte, spunea în cadrul unei emisiuni televizate din 1974: „Acum nu mai este creștinism (…), țineți minte ce vă spun.” Apoi a adus lămuriri. „Creștinismul este viața economică, politică și socială inspirată de principiile creștine. Se sfârșește, l-am văzut murind. Priviți simptomele: destrămarea familiei, divorțul, avortul, imoralitatea, necinstea generalizată.”
Cum în scrisoarea de deschidere a anului pastoral 2025-2026 sugestiv intitulată Chemați să fim o biserică vie și evanghelizatoare, Păstorul nostru Aurel Percă ne îndeamnă să dăm viață vieții pe care o trăim. Nu putem fi vii fără a birui mondanitatea prin lupta spirituală. De aceea, venerabilul Episcop Sheen ne amintește că dușmanul nostru de astăzi este duhul lumesc. Ca să ne apărăm de acesta, Domnul ne-a pus în mână sabia. Însă o sabie care este îndreptată împotriva a ceea ce vrea să omoare sufletul și să-l așeze în coșciug. Dușmanii de îndepărtat, groparii sufletului, sunt: mândria, lăcomia, pofta, mânia, invidia, lăcomia și lenea. Deci sunt dușmani lăuntrici înainte de toate. Din păcate, constată venerabilul Sheen, „noi am renunțat la sabie: altcineva a pus mâna pe ea și trebuie să o recuperăm! Atunci vom avea pace! Iar pacea nu poate fi colectivă, la nivel social, dacă nu este mai întâi individuală”.
Conciliul Vaticanului ne-a îndemnat să mergem în lume, însă fără a fi lumești. Episcopul Sheen a demascat cu vehemență complăcerea în duhul lumesc, care este de fapt cauza morții spirituale din zilele noastre. Cu spiritul său oratoric ne spune: „Murim. Ce părere aveți? Iată răspunsul: acestea sunt zile minunate de luptă pentru a rămâne în viață. Îi mulțumesc lui Dumnezeu… că pot trăi în aceste zile, pentru că sunt zile de încercare.”
Iar noi ca Biserică, repornind de la familie, din interiorul ei, de la taina sa, luptând în apărarea misiunii sale, biruim.
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 3/2026, Anul XXXVII, p. 22.

